Autor 3451 vizualizări


Roma. Patru litere ce ascund în spatele lor un oraş temut şi iubit în acelaşi timp. Urbea de pe cele şapte coline a profitat de dezbinarea popoarelor de pe trei continente pentru a forma un mare imperiu, prosper şi integrat într-o economie globalizată deja, dovadă fiind tezaurele monetare romane descoperite în Asia Centrală sau în India.

Legiunile romane aveau o ucigătoare forţă de izbire şi, dacă erau bine conduse, nu aveau practic inamici capabili să le reziste. Şi, totuşi, colosalul stat s-a prăbuşit în faţa unor triburi ce nu aveau armate organizate. Să fi fost migratorii capabili să nimicească maşinăria de război romană? Nici pe departe. Exista un cancer ce rodea de multă vreme societatea republicană şi apoi imperială. Istoricul grec Polibiu a observat încă din secolul al II-lea î. Hr. acest fenomen social lent, mai puţin spectaculos pentru a fi luat în seamă de scriitori. Plăcerea traiului comod atingea toate familiile, mai ales pe cele bogate. Luxul şi goana după avere erau principalele obiective ale romanilor. Cum dragostea era la liber, nu se mai întemeiau familii. Exista o adevărată obsesie pentru plăcerile carnale. Traiul uşor de moment bătea interesele pe termen lung. Dacă se căsătoreau, soţii considerau că o povară numită copil le afectează fericirea. Mese fastuoase, spectacole cu gladiatori, curse de care, teatru sau băi calde şi reci erau ocazii pentru distracţie şi socializare. Sterile discuţii politice şi intrigi condimentau zilele romanilor. Multe cupluri rămâneau fără odrasle şi rar cine avea două, insuficiente oricum pentru a compensa pierderile naturale sau cele aduse de un război. Fenomenul este vizibil şi în cazul împăraţilor, Traian murind fără urmaşi. Nici Nerva nu avusese moştenitori. Era firesc să apară fenomenul de depopulare, ceea ce a subminat baza de recrutare a armatei. Cum statul nu reuşea să-i protejeze eficient pe micii producători rurali, satele au început să se golească şi s-a format o pătură urbană parazitară. Peninsula italică a ajuns să fie ocupată de latifundii unde proprietarii preferau să folosească forţa de muncă a sclavilor pentru creşterea animalelor, carnea fiind căutată pe piaţă la preţuri bune. Roma a ajuns să aibă spre un milion de locuitori, dar era o capitală-pântece, fără capacităţi reale de a mai influenţa militar imperiul. Nici serviciul sub acvile nu mai era interesant din moment ce plăcerile vieţii erau limitate de instrucţia dură. Se puteau obţine venituri mai frumoase fără prea mult efort şi, mai ales, fără riscul vărsării propriului sânge. Treptat, familia şi oştirea au decăzut. Apelul la mercenari n-a fost o idee prea fericită. Puterea Romei s-a topit din punct de vedere numeric şi a mai rămas în secolul al V-lea d. Hr. numai Imperiul Roman de Răsărit. Acesta a avut perioade de glorie, dar a cunoscut fenomene sociale asemănătoare, reducerea numărului de ţărani ducând la prăbuşirea în faţa invadatorilor. Viaţa tihnită a claselor conducătoare nu poate să ducă la supravieţuirea statelor pe timp îndelungat.

 

Bibliografie minimală

Enciclopedia civilizaţiei romane, Bucureşti, 1982.

Gaxotte, Pierre, Histoire des français, vol. I, Flammarion, Paris, 1951.

Tudor, Dumitru, Istoria sclaviei în Dacia romană, Editura Academiei, Bucureşti, 1957.