Roma 1960: Povestea de aur a Iolandei Balaș-Söter

Autor 11048 vizualizări


Fiind bucureștean, nu pot vorbi decât cu nostalgie despre anii ’60 când, deși copil de școală primară – pionier, desigur, ba chiar… gornist pregătit la „Cercul de instrumente de suflat” de la Palatul Pionierilor! – trăiam modernizarea Bucureștiului. Începută din buricul târgului, cu ridicarea „Sălii Congreselor” (cunoscută azi drept Sala Palatului, unde s-a ținut Congresul al III-lea al PMR), înconjurată de cvartalul care există și astăzi, dominat de „Blocul Turn”. 

Acolo fusese o piață mizeră, în care întorceau cam toate tramvaiele care aveau capătul în centru, pentru a se face loc și primului Bufet-expres din Capitală, unui magazin „Filatelia”, altuia de confecții („Adam”) etc. Iar pe aceeași scenă a Sălii Congreselor vor fi admirați în anii următori Sarita Montiel, Domenico Modugno și, mai ales, uriașul Louis Armstrong, la concertul căruia mă rugasem de tata o întreagă săptămână să îmi ia bilet. Că, deh, eram gornist și eu! Abia mult mai târziu se va afla că Armstrong ajunsese la București la recomandarea… CIA, ca o contrabalansare a rușilor care erau (încă) la noi ca la ei acasă, după ce tocmai îl trimiseseră pe Gagarin ca primul pământean în Cosmos!

10 medalii la Roma, în Cetatea Eternă

V-am schițat aceste imagini, din propriile mele amintiri, pentru că în 1960 era un nou an olimpic, cu Jocurile programate la Roma, în străvechea Cetate Eternă, unde sportul românesc va marca un nou succes de răsunet:10 medalii, dintre care 3 de aur, una de argint și 6 de bronz, cu o delegație de 109 sportivi, participanţi la 65 de probe, din 12 discipline. 

Cele trei titluri olimpice au fost cucerite de atleta Iolanda Balaș – la săritura în înălțime, de trăgătorul de tir Ion Dumitrescu la talere și de luptătorul de greco-romane Dumitru Pârvulescu. Argintul a venit tot de la lupte, prin Ion Cernea (la cat. 57 kg), iar cele 6 medalii de bronz sunt datorate următorilor laureați olimpici:Lia Manoliu (aruncarea discului), Ion Monea (box, cat. 75 kg), Leon Rotman (Canoe 1-1000m), Maria Vicol (scrimă, floretă), Ion Țăranu (lupte greco-romane, cat. 79 kg), echipa de gimnastică fete, formată din Elena Leuștean, Atanasia Ionescu, Sonia Iovan, Utta Poreceanu, Emilia Liță și Elena Niculescu.

Luptătorul Dumitru Pîrvulescu,  pe cea mai înaltă treaptă a podiumului,  la Roma,  în 1960

Luptătorul Dumitru Pîrvulescu, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, la Roma, în 1960

Despre pasiune, bugete și… vize!

Nu e niciun secret că în anii aceia bugetele alocate sportului de performanță erau mai degrabă simbolice și că rezutatele de excepție s-au datorat în primul rând pasiunii sportivilor și antrenorilor lor. De altfel, la Jocurile Olimpice de iarnă din februarie 1960, programate la Squaw Valey, în SUA, România nici nu a participat, tocmai pentru a se putea asigura necesarul în vederea Olimpiadei de vară de la Roma. Chiar și acolo însă, în Cetatea Eternă, se spune, bunăoară, că locul 6 ocupat de călăreții noștri în proba de obstacole (după o medalie de argint la JO din 1936!) s-a datorat faptului că superbii lor cai pur sânge, cu care au mers la Roma, erau practic... flămânzi, din cauză că nu au existat bani pentru raţia de ovăz!

Un caz și mai interesant a fost cel al campionului olimpic Ion Dumitrescu, căruia i se refuzase participarea la Jocurile Olimpice de la Melbourne, cu patru ani în urmă. Refuzul nu fusese însă legat de bani, ci de „originea nesănătoasă”, căci era fiul unui „burghez”, vânător pasionat, de la care deprinsese de altfel din copilărie aceeași pasiune, devenind și campion școlar, ba chiar reușind „100 din 100” la talere aruncate din șanț, exact înaintea Jocurilor Olimpice din 1956. Nu a primit lumina verde pentru Melbourne, dar la Mondialele următoare, de la Moscova, s-a putut duce și a cucerit medalia de bronz. Apoi, când i s-a cumpărat, în sfârșit, și o armă competitivă (Markel), primind și aprobarea să plece la J.O. de la Roma, s-a dus și a devenit campion olimpic, învingându-l pe sovieticul Kalinin! 

O istorie aproape similară a trăit și atletul Ioan Söter, căruia i se refuzase deplasarea la J.O. de la Melbourne, din cauză că fratele său era stabilit de mai multă vreme chiar în Australia. Sigur, vorbim despre un atlet valoros, dar vorbim mai ales despre cel care era antrenorul Iolandei Balaș. În consecință, Ioli – care doborâse primul ei record mondial, cu 1, 75m, în iunie 1956 – a plecat la Olimpiadă fără antrenor, ocupând astfel doar locul 5 la Melbourne! E greu de spus cum a primit marea campioană acest eșec, dar răspunsul ei s-a multiplicat în alte 10 recorduri ale lumii, în anii care au urmat până în iulie 1960, când bătea la ușă Olimpiada de la Roma! Și, credeți sau nu, conducerea F.R. Atletism a anunțat-o că va merge din nou la Olimpiadă fără antrenor! Ce-a făcut Ioli? 

Au circulat mai multe variante ale acestei istorii, dar eu v-o ofer pe cea relatată de ea însăși, în cartea intitulată Atena-Atlanta, 1896-1996, pe care a publicat-o sub propria semnătură, la Editura Albatros. 

„La grande bionda”,  Iolanda Balaş-Söter,  şi Ioan Söter

„La grande bionda”, Iolanda Balaş-Söter, şi Ioan Söter

Un aur olimpic datorat (și) lui Gheorghiu-Dej!

„…Chiar a doua zi, m-am dus la federație și le-am spus răspicat:«Dacă nu merge Söter, nu merg nici eu!» Nu vă puteți imagina ce a urmat! La început, am fost luată cu binișorul. Voiau să mă îmbuneze. Dar, la refuzul meu categoric:«Ori merge și Söter cu mine, ori… rămân acasă!» au explodat. Și a urmat scandalul! Rămânând fermă pe poziție (o țineam, într-una, «fără Söter nu plec»), am fost brutalizată (verbal), ca până la urmă să mi se spună că sunt trădătoare de țară și alte epitete de acest gen. Ne-am certat și am plecat trântind ușa… nu înainte de a-i spune celui mai arțăgos dintre «ștabi», care mă tot amenințase că «îmi va studia dosarul»:

-Ai să sari în locul meu, tovărășele!...

Ajunsă acasă, să vă spun drept, mi se făcuse frică, gândindu-mă că exagerasem și neștiind cum vor reacționa «tovarășii»!... Și am luat o altă hotărâre. Să apelez la cel mai înalt for conducător.

 A doua zi de dimineață, să nu prindă de veste tovarășii, m-am înființat la C.C., cerând o audiență la… Gh.Gheorghiu-Dej!

 Deși nu speram nimic, totuși am încercat dar, spre surprinderea mea, mi s-a fixat audiența chiar pentru aceeași zi, la orele 16. Am plecat cu speranța în suflet și, de teamă, nu m-am dus acasă, ci am hoinărit prin București.

 La orele 16 fix eram la poarta C.C.-ului și am fost primită imediat de Gheorghiu-Dej care, foarte amabil, m-a poftit să iau loc, întrebându-mă despre ce e vorba și cu ce mă poate ajuta.

I-am povestit totul, și despre mine, și despre Söter, și despre fratele lui din Australia, și am sfârșit astfel:

-Tovarășe Dej, dacă aș fi vrut să rămân pe unde am fost, puteam s-o fac atunci, în Australia, unde se afla fratele lui Söter. Cine mă putea împiedica? N-am făcut-o și nici nu intenționez s-o fac.

Am fost ascultată cu atenție și, după ce m-a liniștit – pentru că eram tare agitată (mi-a oferit personal un pahar cu apă) – mi-a spus:

-Domnișoară (nu tovarășă!), se va aranja. Ai făcut bine că ai apelat la mine.

 M-a condus personal până la ieșire și vă redau ultimele sale cuvinte:

-Du-te acasă. Nu ți se va întâmpla nimic. (Îi spusesem că îmi era teamă de cei de la federație). Dacă cumva… Cunoști… cunoști drumul până la mine. Vei pleca la Roma cu Söter al tău… Să știi că mai sunt unii care exagerează.

Și a mai spus o vorbă, la care am râs:«Uneori, până la Dumnezeu, te împiedici de sfinți!» Și, după ce mi-a strâns mâna, a adăugat:

 -Dar să vii cu aurul, îmi promiți?

 -Fără discuție!...

 -Așa te vreau (…)

 Și a urmat un happy-end! Am fost anunțați, eu și cu Söter, că suntem invitați de Gheorghiu-Dej să ne relaxăm. În ce a constat relaxarea? Mă credeți sau nu, dar timp de o săptămână am fost plimbați prin cele mai frumoase stațiuni climaterice din țară. În timp ce noi huzuream, făcând plajă la Mamaia, lotul plecase și ajunsese deja la Roma. Așa că am fost îmbarcați pe un Al Italia și când am ajuns în sânul colectivului, lotul a rămas surprins. Se zvonise că fusesem arestată!

 (…) Când am revenit de la Roma, am găsit acasă un imens buchet de garoafe roșii“ …

 În finala olimpică, Iolanda Balaș a rămas singură în concurs încă de la 1, 73m, după care „La grande bionda”, cum o răsfățau italienii, a oferit tribunelor show-ul suplimentar de a mai trece peste ștachetă la 1, 77m, 1, 81m și 1, 85m, devenind prima atletă a României campioană olimpică.

Un final cu „Perinița”

După revenirea de la Roma, toți medaliații noștri au fost decorați de Gheorghiu-Dej, care i-a invitat apoi și să petreacă împreună de Revelion, episodul fiind rememorat de medaliatul cu argint, luptătorul Ion Cernea, în „Pro Sport”:„Pentru mine, mai vie este amintirea cu Gheorghiu-Dej. În 1960 luam singura medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Roma. Şi în anul acela am fost la Revelionul organizat la Casa Poporului, cea veche. Am fost chemaţi sportivii care aveam medalii la campionatele mai importante. Şi am jucat Periniţa la 12:30 cu Gheorghiu-Dej, la acel Revelion…”

 

""