Autor 1080 vizualizări


Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai sângeroase temnițe comuniste, aflată la marginea Bucureștiului, a rămas în amintirea foștilor deținuți drept o casă a suferinței, dar și drept un lăcaș unde cultura își făcea loc printre bătaie, înfometare, tortură și umilință.

Toți cei care aveau inteligența să înțeleagă comunismul și curajul să i se opună erau aruncați în temutul Fort 13 de la Jilava. Chiar dacă erau înfometați, bolnavi și slăbiți după ore întregi de bătaie, tortură și muncă, chiar dacă erau umiliți și batjocoriți de către gardieni, prizonierii găseau puterea de a-și potoli setea de cultură.

Seara de jazz

Reîntorși după mai bine de jumătate de secol în pușcăria comunistă, foștii deținuți politic au povestit că se distrau cum puteau în acel mediu vitreg. Emilian Mihăilescu a mărturisit că muzica îi mai dădea o urmă de seninătate.

„A fost minunat pentru că seara dădeam niște recitaluri acolo. George, spre exemplu, mă înveselea. Dormeam unul lângă altul în paturile de sus, de pe rândul al treilea, iar sub noi era părintele Vasile Vasilache, un om de-o finețe rară. Și părintele Vasile se uita la noi și zâmbea cu indulgență, întrebându-se cum putem noi, după o zi de muncă, să fim atât de exuberanți. Pentru că George cânta, el avea o cultură muzicală extraordinară, știa de la jazz, până la Beethoven sau Bach”, a dezvăluit fostul prizonier.

Gramatica pe bucăți de săpun

Gheorghe Jijie a reușit chiar să învețe limba engleză, notându-și cuvintele pe bucăți de săpun cu un ac pe care îl ținea ascuns în prici, un pat rudimentar din scânduri, unde dormeau deținuții.

„Eu în închisoare am învățat engleza. Era unul, Gioni Rotaru, profesor de engleză, și mai era încă un cetățean grec, dar știa perfect engleza. Aveam niște bucățele de săpun pe care mai scriam câte un cuvânt cu un vârf de ac pe care îl țineam ascuns prin prici. Ca să le pot memora. Unii făceau matematică. Făcusem din miez de pâine niște piese de șah și jucam șah. Așa ne trecea timpul”, și-a aminitit Jijie.

Poftă de râs în amărăciune

Galina Rădulean, o femeie care a îndurat cot la cot cu bărbații suferințele din Fortul 13, a dezvăluit că, uneori, deținuții mai și râdeau. Își păstraseră un curios simț al umorului.

„Nimănui nu-i venea să creadă, dar exista un simț al umorului pe care, în închisoare, l-am avut din plin. Nu toată lumea îl avea. Cine nu-l avea suferea mult. De exemplu, aveam o colegă de celulă care fusese condamnată pentru că nu a crezut că Gagarin a ajuns în cosmos. Ea a spus că asta este o propagandă sovietică, drept urmare a fost condamnată la trei ani, cu confiscarea averii. Cel mai grav lucru pentru care suferea era că îi confiscaseră tocmai covorul persan pe care și-l cumpărase recent. Era extrem de tensionată și de tristă și se uita la noi, cei care râdeam datorită diverselor lucruri care se povesteau. Iar ea se uita la noi și spunea «Nu vă dați seama în ce situație suntem?» Iar pe noi ne bufnea și mai tare râsul”, a povestit femeia.

Evadare spirituală

„Uneori simțeam că era îngrozitor și, la un moment dat, chiar începusem să ne organizăm de așa manieră să nu clacăm nervos. Neavând nicio posibilitate de a evada spiritual, fiecare povestea câte o carte, un roman, un film, mai ales când eram la muncile agricole. Mergeam, prășeam și povesteam”, și-a amintit Emilian Mihăilescu.

După toată suferința din Fortul 13, foștii deținuți și-au trăit viețile ghidați de vorbele lui Petre Țuțea, care a fost torturat, ani la rând, în închisoarea comunistă de la Aiud:„Să-i mulțumin lui Dumnezeu că ne-a dat ocazia să suferim pentru neamul nostru”.

Rămâneți pe bucuresti.adevarul.ro pentru a citi și alte mărturii zguduitoare despre foamea, frigul, umilința, tortura și bătaia pe care erau nevoiți să le îndure oamenii întemnițați în Fortul 13 Jilava, de la marginea Bucureștiului.