Autor 2223 vizualizări


Sunt mulţi români astăzi care zic că regimul instaurat în anul 1945 cu ajutorul tancurilor sovietice a fost bun pentru că a dat locuinţe şi locuri de muncă pentru tot poporul şi astfel a fost ridicat nivelul de trai. Oamenii îşi aduc aminte numai de perioada când au sosit unele fonduri capitaliste şi economia socialistă a fost resuscitată, dar nu vor să reţină că întregul sistem a fost un regim de ocupaţie, represiv. 

Locuitorii României s-au împărţit în două mari categorii: cei ce doreau să avanseze social prin călcarea pe cadavre şi cei ce se opuneau prin orice mijloace unei lumi ce ridica lagăre de concentrare si exterminare, cele ce astăzi par numai apanajul hitlerismului. Românii au înţeles importanţa telecomunicaţiilor pentru forţele represive şi au trecut la sabotarea cablurilor metalice. Dacă era mutat traficul de informaţii în eter, forţele lumii libere puteau să asculte şi să descifreze intenţiile lagărului comunist. Gheorghe Gheorghiu-Dej spunea la o şedinţă secretă din 30 ianuarie 1953 că au fost peste 80 de cazuri în anul 1951. Anul 1952 a adus 270 de tăieri de cabluri telefonice speciale şi liderul de la Bucureşti vedea o acţiune sistematică a forţelor capitaliste pe linia organizării sabotajelor, comunicaţiile militare fiind afectate. S-a reuşit chiar tăierea cablului subteran de legătură directă cu Uniunea Sovietică în Regiunea Galaţi. Cablurile tăiate erau aruncate în locuri cât mai ascunse pentru că erau realizate din materiale scumpe şi mai greu de înlocuit. Nu erau furate pentru valorificare, metalul special fiind scump. Nu avea cine să cumpere, statul fiind singurul client în epocă. Făptaşii dornici de îmbogăţire ar fi fost imediat identificaţi. Gheorghe Gheorghiu-Dej considera că firele nu însemnau totuşi mare lucru pentru stat, dar sabotorii au pus la pământ şi stâlpii reţelelor de telecomunicaţii.

Cum pedepsele erau prea mici, actele erau repetate enervant de mult. Astfel de acţiuni puteau să genereze o reacţie puţin plăcută din partea Uniunii Sovietice, Iosif Stalin putând să intervină pentru a-i înlocui pe cei incapabili din România. Puterea aducea plăceri ale vieţii, dar avea un preţ de plătit şi cei ce ocupau un fotoliu călduţ pricepeau încotro trebuie să acţioneze. Gheorghe Gheorghiu-Dej era convins că există o putrezire şi în aparatul Justiţiei, aparatul de represiune. Se observă că nu vorbeşte despre judecată şi pedepse corecte. Judecătorii puşi tot de regim dădeau sentinţe ce mergeau până la un an, prea puţin pentru reprezentantul lui Stalin. Nici de forţele Securităţii nu era mulţumit. Era o slăbiciune în activitatea de protejare a liniilor telefonice. Ce dorea stăpânul de la Bucureşti? O spune personal în faţa membrilor Biroului Politic. Actele de sabotaj politic urmau să fie condamnate în modul cel mai brutal, excepţie făcând când ai de a face cu copii; şi aceştia trebuie cercetaţi şi de văzut cine i-a pus. Ţinând cont de stilul în care acţionau forţele de represiune, nici minorilor nu le-ar fi fost prea uşor la anchetă, tortura fiind ceva obişnuit şi plăcut pentru cei dornici să avanseze în sistem. Şi liderul de partid se întreba de unde vine această lipsă de ură, lipsă de consecvenţă, lipsă de grijă şi de simţ de răspundere.

 Statul a reuşit în cele din urmă să zdrobească cu ură rezistenţa oamenilor şi să impună ideile străine de neam şi ţară. Chiar Gheorghiu-Dej recomanda în mod clar: reprimaţi sângeros. Justiţia urma să pună în practică indicaţiile de partid, inclusiv împuşcarea celui care a tăiat cablul în zona Galaţi. Nici nu mai conta că a fost dată deja o sentinţă pentru fapta săvârşită. Liderul de partid dorea moarte şi sânge. Fără milă! Justiţia în sens clasic nu mai exista, ci trebuia să devină un instrument orb al unei ideologii străine de neam.

Totul a fost ridicat pe oasele oamenilor ucişi din ordinele autorităţilor de la Bucureşti, dar societatea românească nu vrea să ştie catastrofele din trecutul roşu şi rămâne anesteziată la vederea unor coşuri de fabrică sau a unor blocuri cenuşii.

Bibliografie minimală

Moraru Camelia, Moraru Constantin, Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului Central al P. M. R. vol. V, 1953, INST, Bucureşti, 2012.
Gustave Le Bon, Opiniile şi credinţele, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996.
Pascu, Vasile, Regimul totalitar comunist din România (1945 – 1989), Editura Clio Nova, Bucureşti, 2007.
Popovici, Ioan; Maria Mihail, România Geografie economică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.