REVOLUȚIONARII „Ţin minte că strigai «Hai Rapidul!», «Hai Rapidul!», credeai că e meci”

Autor 9831 vizualizări


Acesta e un interviu atipic:Moise Stanca– în decembrie 1989, maistru SCB (Semnalizare, Centralizare, Bloc de linie automat) la Întreprinderea de Exploatare a Metroului Bucureşti – e intervievat de fiul său, Andrei Alexandru Stanca. În realitate, cei doi, tată şi fiu, s-au aflat împreună în Piaţa Palatului, la 22 decembrie 1989:tatăl, de 34 de ani, îşi luase cu el fiul de 4 ani;iar fiul, văzând atâta amar de lume, crede că e la meci şi începe să strige „Hai Rapidul!”. Interesantă e şi relaţia care se stabileşte între cei doi în timpul discuţiei:fiul se formalizează, e oficial („Ce aţi făcut?”, „Cum aţi reacţionat?”), în vreme ce tatăl răspunde ba la persoana a II-a sg („Ce să-ţi zic, măi, băiatule, tu dezgropi morţii...”), ba la a III-a („Şi l-am luat şi pe fi-miu...”)...

„A doua zi au fost manifestaţiile alea în Piaţa Revoluţiei. Mă rog, aşa se numeşte acum. Şi nevastă-mea era la serviciu, lucra la Facultatea de Stomatologie şi era de dimineaţă. Şi eu eram acasă cu copilul, cu tine adică, dar am ieşit şi eu cu Mitică, un prieten de familie. Da’ ţi-am zis de el. Şi cu Mariana, nevastă-sa, şi cu Silviu, băiatul lor. Şi l-am luat şi pe fi-miu. Nu prea ştiam ce-a fost în timpul nopţii, auzeam doar tot felul de zvonuri, unii ziceau că s-a tras, alţii ziceau că nu s-a tras... Abia când am ajuns acolo am aflat că într-adevăr s-a tras în oameni. Nişte nenorociţi, ăia care-au tras, nişte criminali. Şi-am mers acolo, în mulţime, erau foarte mulţi adunaţi prin tot centrul.

Ţin minte că strigai «Hai Rapidul!», «Hai Rapidul!», credeai că e meci, că numai la meci ai mai văzut atâta lume adunată la un loc. Dar ne-am gândit la un moment dat că e periculos să-i luăm în mulţime pe copii şi i-am lăsat cu Mariana, io cu Mitică ne-am dus pe-acolo, în mulţime, să vedem ce se mai întâmplă. Pe la doişpe fără ceva am ajuns, unşpe jumate să zic... Şi ne-am urcat amândoi într-un copac ca să vedem mai bine ce se întâmpla, nici nu erau mulţi copaci pe-acolo. Şi strigam şi noi, «Jos Ceauşescu», de-astea... A fost un moment care nu se uită uşor. Şi, la un moment, dat am văzut cum a plecat un elicopter de pe sediul Comitetului Central şi-au început oamenii să urle că fug Ceauşeştii, sunt în elicopter. Şi fi-miu mi-a povestit dup-aia c-a văzut elicopterul, ce mare era... Ce ştia el, el credea că-i meci de fotbal... (Râde)

Şi-am stat acolo, în pom, destul de mult, că puteam să vedem cam tot ce se-ntâmplă, şi veneau şi alţii pe lângă noi să ne întrebe ce se vede. Eram ca la biroul de informaţii (Râde).Dar ce să vedem de-acolo, mulţime şi-atât, nici nu ştiam când s-a intrat în Comitetul Central, era o mare debandadă, dar când era de strigat, strigau toţi. A fost agitaţia de pe lume, aşa ceva n-am văzut de-atunci şi nici până atunci. În sfârşit aveau oamenii curaj să spună ce gândesc. Şi mă întrebam, dacă toată revolta asta nu se termină cu bine şi bagă ăia tancurile şi iau măsuri drastice şi se stinge, ce urmări o să fie? Că aşa ceva nu mai fusese niciodată. Şi aşa se întrebau şi alţii, şi-mi zicea unul, nici nu-l cunoşteam, că dacă nu-l dăm jos pe Ceauşescu, am încurcat-o, ne-au filmat ăştia, o să ne ia de-acasă şi-n puşcărie putrezim toţi.

Şi cât aţi stat în mulţime, acolo, în piaţa Revoluţiei?

Nu mai ştiu. Dar la un moment dat am vrut să plecăm, că trebuia să vină maică-ta de la serviciu şi dacă nu ne găsea acasă, se speria. Şi-am plecat spre casă. După ce-am luat-o pe Mariana şi pe copii de la librăria aia sau unde i-am lăsat noi, io cu Mitică...”

 

Interviul cu Moise Stanca a fost realizat în noiembrie 2009 de către fiul său, Andrei Alexandru Stanca, şi a fost publicat în lucrarea Tânăr student caut revoluţionar, volumul I – „La început a fost frica” (coordonatori:Zoltán Rostás, Florentina Ţone, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2011)

""