REVOLUȚIONARII „Am trăit acest stres şi am căzut”

Autor 864 vizualizări


În decembrie 1989, Daniel Tomaavea 29 de ani şi era inginer proiectant la institutul de proiectări Schema Project, aflat pe teritoriul Uzinei „Griviţa Roşie”. Rememorarea sa e emoţionantă:sub impresia a ce trăieşte şi ce vede la televizor în zilele lui decembrie ’89, intervievatul se prăbuşeşte nervos şi ajunge la un spital de psihiatrie. La 20 de ani de la Revoluţie, Daniel Toma spune scurt şi clar:„Sincer, dacă s-ar repeta un astfel de eveniment în ţara asta a mea şi a noastră, cred că aş lua un pumn de somnifere, chiar fără indicaţie medicală, şi m-aş trezi numai când s-ar fi terminat”.

„După 20 de ani afirm cu convingere că a fost o lovitură de stat, cu asasinarea soţilor Ceauşescu premeditată. Iar ceea ce poporul a trebuit să suporte, multă vreme nu a putut să înţeleagă. Dar în zilele acelea, 22 noaptea, 23 ziua, 23 noaptea, 24 ziua, oamenii se duceau şi duceau mâncare celor care păzeau Lacul Morii, apa potabilă a Bucureştiului. Am dus şi eu, dar eram foarte tulburat. Cumnatul meu, la vremea respectivă, mi-a pus tricolor pe braţ. M-am simţit jenat să pun tricolorul ţării mele pe braţ. Nu mă simţeam niciun fel de erou că duceam nişte mâncare unor gărzi, pentru ca oamenii să bea apă. (...)

 În fine, ce pot să spun este că fără să fiu beat, fără să fiu un fricos sau un om care nu a făcut armata, am înţeles foarte repede de ce noaptea se întâmplau diversiuni, de ce oamenii erau ţinuţi în stare de încordare, de sperietură, pentru că trebuiau să-şi justifice faptele ulterioare prin vărsare de sânge. Am urmărit şi eu ca mulţi oameni aşa-zisa revoluţie la televizor, trei zile şi trei nopţi în care n-am pus geană pe geană, motiv pentru care am căzut într-o puternică depresie pe paturi de spital... (...) Eu revelionul 1989-1990 l-am făcut într-un spital de psihiatrie şi norocul meu este că am dat peste un specialist căruia astăzi îi mulţumesc (cu lacrimi în ochi).

Ziua, după ce treceau nopţile de diversiuni, de ţăcăneli, de ameninţări, era linişte şi pace. Într-un cartier mărginaş precum Crângaşi, noaptea, pe o alee laterală, un propagandist sau poate un om ameninţat striga cât îl ţineau puterile că i-au otrăvit fata, sau copilul, ceva de genul ăsta. Fără nicio frică, imediat, mi-am pus un pahar mare cu apă de la chiuvetă şi am băut să văd:e otrăvită apa? Şi nu era otrăvită. Era încă una dintre diversiunile pe care le-am trăit şi eu în direct cu cei care locuiau în blocul meu. Şi alţi oameni, cu o vârstă, de prin alte zone, îşi amintesc de aceste diversiuni. (...)

Mă rog, ziua nu se întâmplau lucruri măreţe, însă noaptea începea calvarul, iar diversiunea, iar sperietura. Emisiunile la televiziunea română liberă alternau. Ziua ni se prezentau vânătorile extraordinare ale marelui vânător Ceauşescu. Păi, oare chiar atâtea căprioare ştia ăla să vâneze? Era chiar aşa mare ţintaş? Mânca din vase de aur, aşa ni se prezenta la televizor. Trebuia foarte mult justificat ceea ce aveau de gând să facă, adică să-l ucidă prin asasinare şi, culmea, ce nu ştia lumea, tocmai în ziua de Crăciun. Noi, un popor creştin. Ziua se prezentau astfel de reportaje, şi chiar şi pentru copii nu se prezentau desene animate care să-i relaxeze, ci din Walt Disney, «Bambi», când mama unei căprioare era ucisă. Tot cu trageri de armă, apoi se prezentau, ţin minte foarte bine, am în faţa ochilor, nişte personaje de desene animate care erau duse de nişte gheţuri pe ape, încercând să se salveze. Şi acestea erau prezentate ca să menţină o stare de spirit, nu să deconecteze, nu să-l elibereze pe om de stres. Am trăit acest stres şi am căzut. Poate au mai căzut şi alţii atunci, unii cad acum în vremurile astea. Eu sunt sub tratament şi e eficace. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, că, fără El, astăzi nu aţi fi putut să auziţi relatarea asta. Ce s-a întâmplat apoi în spital vă pot povesti cu lux de amănunte, dar nu are importanţă. Evident, mi-am primit tratamentul eficace, foarte dur la început, un tratament care a durat ani şi ani de zile, mă tratez şi în ziua de azi. Am suferit o puternică depresie.

Sincer, dacă s-ar repeta un astfel de eveniment în ţara asta a mea şi a noastră, cred că aş lua un pumn de somnifere, chiar fără indicaţie medicală, şi m-aş trezi numai când s-ar fi terminat”.

 

Interviul cu Daniel Toma a fost realizat în noiembrie 2009 de către Alexandra-Mariana Bodea şi a fost publicat în lucrarea Tânăr student caut revoluţionar, volumul I – „La început a fost frica” (coordonatori:Zoltán Rostás, Florentina Ţone, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2011)

 

""