Revoluția lui Tudor Vladimirescu în documente

Autor 6201 vizualizări


Analiza agentului rus Liprandi asupra declanșării Revoluției de la 1821

În cursul domniei lui Alexandru Suțu în Țara Românească și mai ales în timpul bolii sale, la sfârșitul anului 1820, din nenumăratele partide în care, în mod obișnuit, erau împărțiți totdeauna boierii, s-au format trei partide principale.

Primul dintre acestea căuta să câștige de partea sa pe celelalte și, printr-un divan comun, să intervină la Poartă în vederea redobândirii drepturilor lor directe:să se admită ca domnul să fie ales din sânul boierilor băștinași ai Țării Românești.

Al doilea partid, respingând aceasta, voia numai ca mitropolitul și episcopii să nu fie numiți dintre greci.

În sfârșit, al treilea, legat prin relații de rudenie și interes cu fanarioții, se împotrivea cu tărie primelor două.

Acest din urmă partid era mai puternic decât celelalte și se întărea zi de zi.

Din cauza însă a invidiei și îngâmfării înnăscute a boierilor, ei preferau cu toții să stea sub jugul unui străin, decât să vadă pe unul dintre compatrioți, sau pe o rudă de a lor, devenind cârmuitor și astfel să fie siliți să-i sărute caftanul și mâna;deși toate aceste obiceiuri erau practicate foarte ușor față de oricine, de la care sperau numai că vor obține un profit personal, fie și numai momentan. Pentru aceas ta ei sacrifică bucuros orice. Aici s-ar putea aduce mii de exemple.

Neavând nici o cultură, Tudor era înzestrat cu o bună și sănătoasă judecată, fiind totodată șiret, îndrăzneț în fapte și în expresiile sale și — pe deasupra — încăpățânat. Avea influență asupra pandurilor și se bucura de oarecare încredere în cercul său. Nu a fost greu pentru boierii de a face pe Tudor să vorbească cu căldură despre starea nenorocită a locuitorilor din Oltenia, care fuseseră mai mult decât jefuiți de ispravnici și de tot felul de funcționari, și de a i se da să înțeleagă atunci pe nesimțite și treptat că, în condițiile actuale, numai o răscoală generală a poporului împotriva asupritorilor săi poate da rezultatul dorit și îmbunătăți starea lor.

Atunci adăugau ei vom avea ocazia să înfățișăm Porții cauzele acestei răscoale, punând totul pe seama abuzurilor comise de fana rioți și totodată, pentru a o convinge mai temeinic, vom căuta să-i arătăm și viclenia lor față de ea.

(Documente privind istoria României. Răscoala din 1821, coord. A. Oțetea, V, București, 1959, p. 265–266, 268)

 

Proclamația de la Padeș (23 ianuarie 1821)

Cătră tot norodul omenesc din București și din celelalte orașe și sate ale Țării Românești, multă sănătate!

Fraților lăcuitori ai Țării Românești, veri de ce neam veți fi!

Nici o pravilă nu oprește pe om de a întâmpina răul cu rău! Șarpele, când îți iasă înainte, dai cu ciomagul de-l lovești, ca să-ți aperi viața, care mai de multe ori nu să primejduiește din mușcarea lui!

Dar pre bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre zic, atât cele bisăricești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?

Daca răul nu este primit lui Dumnezeu, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnezeu! Că bun este Dumnezeu și ca să ne asemănăm lui trebuie să facem bine! Iar acesta nu se face până nu să strică răul. Până nu vine iarna, primăvară nu se face!

Au vrut Dumnezeu să se facă lumină? Aceia s-au făcut, după ce au lipsit întunericul!

Vechilul lui Dumnezeu, prea puternicul nostru împărat, voiește ca noi, ca niște credincioși ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul, ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre!

Veniți dar, fraților, cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Și să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noștri și cu noi dimpreună vor lucra binele, ca să le fie și lor bine, precum ne sunt făgăduiți!

(Documente privind istoria României. Răscoala din 1821, coord. A. Oțetea, I, București, 1959, p. 207)

 

Cererile norodului rumânesc (februarie 1821)

Domnul țării să nu aducă cu înălțimea sa aicea în țară mai mulți boieri greci decât patru, adică un postelnic mare i un cămăraș i un portar și un grămatic mare.

Toate scaunele arhierești și toate mănăstirile țării să fie apărate cu totul de către călugări greci, rămâind pe sama țării, precum este legat și precum să coprinde în hatișeriful răposatului întru fericire împăratul sultan Selim din anul 1802.

Din șase dăjdii, care s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea, două să lipsească cu totul, iar patru să rămâie după aceiași legătură socotindu-se pe trei luni, una.

Toate câte s-au întocmit și s-au făcut de către răposat întru fericire domnul Alexandru Șuțu să strice cu totul, și să rămâie toți streinii și toate cumpăniile precum s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea;cum și toate ludile câte s-au mai adăogat pe la județe de către numitul domn Suțu să scază;iar anaforalile1 și întăririle ce s-au făcut de către acel domn asupra arătatelor madele2, în fața norodului, să arză toate;precum și oieritul și dijmăritul și vinăriciu, să nu fie slobod a să mai adăuga măcar un bănuț piste legătura ce s-au făcut de către domnul Caragea.[…]

Toate dregătoriile țării, atât cele politicești, cât și cele bisericești, de la cea mare până la cea mai mică, să nu să mai orânduiască prin dare de bani, pentru ca să poată lipsi jafurile din țară.

Asemenea și toate dările preoțești să scază, după cuviință. Și preoți cu dare de bani să nu mai facă, ci numai care va fi destoinic și unde face trebuință.

Zapcii prin plăși să nu fie slobod a să orândui câte doi, ci numai câte unul, și acela să fie pământean, și prin chezășie că nu va face jaf.

Caftane cu bani să înceteze cu totul de a să mai face, ci numai după slujbă.

Poslușnicii să lipsească cu totul, fiindcă este numai un catahrisis al țării și folos al jefuitorilor;precum și toți scutelnicii.

Dregătoria spătării cei mari, dimpreună cu toți dregătorii și toți slujitorii spătărești, să lipsească cu totul, fiindcă este de mare stricăciune țării, despre partea jafurilor, cu căpităniile lor cele spătărești.

Țara să fie volnică a-ș face și a ținea patru mii de ostași panduri cu căpeteniile lor și două sute arnăuți, scutiți de toate dările, și cu leafă ușoară, a cărora leafă să economisească din veniturile mănăstirilor.

Toate lefile streinilor să lipsească cu totul.

Toți dregători judecătoriilor și ai calemurilor să împuțineze, rămâind numai precum au fost în vechime;și lefile să le fie ușoare.

Asemenea și havaetu jălbilor și cărților de judecată să scază.

Prăvilniceasca Condică a domnului Caragea să lipsească cu totul, nefiind făcută cu voința a tot norodul;iar a domnului Ipsilant să rămâie bună și să urmeze.

(Documente privind istoria României. Răscoala din 1821, coord. A. Oțetea), I, București,

1959, p. 272—273)

""