Autor 1410 vizualizări


În numerele din aprilie şi iulie ale revistei am reconstituit faza iniţială şi momentul de vârf al refugiului în masă al etnicilor evrei din Rusia şi Ucraina sovietică în România[1]. Scăderea fluxului celor care s-au salvat de teroarea generalizată odată cu instalarea regimului sovietic nu a presupus însă şi rezolvarea imediată a problemei.

Imperiul comunist în curs de formare nu renunţase la pretenţiile teritoriale faţă de vecinii din Vest, tentativele de destabilizare a situaţiei din Basarabia nu încetaseră, iar dificultăţile economice temporizau eforturile de consolidare administrativă după Unirea din anul 1918. În plus, în scopuri expansioniste, Kremlinul înfiinţa, la 12 octombrie 1924, pe malul stâng al Nistrului, pseudo-formaţiunea statală Republica Autonomă Moldovenească. Documentele inedite identificate în Arhivele Diplomatice şi în Arhivele Naţionale şi sintetizate în episodul de faţă relevă eforturile autorităţilor de la Bucureşti de a finaliza acest dosar cu profunde conotaţii interne şi externe.

 

Rapoartele diplomatice transmise Ministerului Afacerilor Străine de Misiunea de la Geneva, în toamna anului 1923, au ca subiect central data până la care România era dispusă să tolereze pe teritoriul ei refugiaţii evrei ce nu emigraseră încă, în număr de aproximativ 10.000. Astfel, din raportul Înaltului Comisar pentru Refugiaţi al Ligii Naţiunilor, F. Nansen, din 4 septembre 1923, rezultă că executivul de la Bucureşti, în coordonare cu Înaltul Comisariat, amânase aplicarea deciziei de evacuare pentru data de 1 decembrie 1923, urmând ca organizaţiile interesate să contribuie la rezolvarea problemei. Cu toate acestea, la Geneva au ajuns informaţii potrivit cărora termenul ar fi fost devansat. N. Titulescu explica situaţia în formatul multilateral:„Am răspuns că voi cere informaţii, luni, Guvernului, dar că, în general, ştirile defavorabile trebuie primite sub beneficiu de inventar, având în vedere interesul inamicilor de a ne discredita. Wolff mi-a vorbit de generozitatea României în această chestiune, dând asigurări că, conform promisiunilor date, la 1 decembrie, operaţiunile vor fi sfârşite, restricţiunile impuse recent la emigrare explicând încetineala. L-am rugat a comunica şi presei buna lui opiniune exprimată asupra României”. Răspunsul ministrului Afacerilor Străine, I.G. Duca, din 6 septembrie 1923, a fost neechivoc:„Puteţi desminţi ştirea că avem intenţia de a obliga pe refugiaţii evrei din Basarabia a părăsi ţara până la 1 octombrie. Nu veţi ascunde însă domnului Wolff şi doctorului Nansen dorinţa noastră de a vedea lichidată cât mai repede această chestiune, deoarece avem deja prea mulţi refugiaţi pe teritoriul nostru”[2].

 

Filderman dădea asigurări că emigraseră 90% dintre refugiaţi

Din adresa Uniunii Evreilor Români către Ministrul de Interne nr. 5534 din 15 octombrie 1923 rezultă că se ceruse şi se obţinuse amânarea evacuării din România a evreilor refugiaţi din Uniunea Sovietică până la data de 31 decembrie 1923. Preşedintele Uniunii, W. Filderman, exprima ministrului de Interne gratitudinea etnicilor pe care îi reprezenta şi arăta stadiul procesului de migrare a refugiaţilor din România în alte state:„În numele acestor nenorocite victime ale bolşevismului şi al populaţiei evreieşti din ţară, care întotdeauna a fost de acord să recunoască mărinimia cu care atât guvernul precedent, cât şi guvernul actual au tratat aceste delicate probleme, vă rugăm să primiţi încă o dată expresia mulţumirilor noastre. Dat fiind însă că comitetele noastre din Chişinău şi Cernăuţi ne informează că autorităţile locale n-au fost înştiinţate până azi, vă rugăm să binevoiţi a dispune telegrafic către autorităţile militare şi civile despre această amânare. În ce priveşte pe noi, însărcinaţi prin deciziile ministeriale nr. 57666 din 17 septembrie 1921 şi nr. 56701 din 26 iulie 1923 cu răspunderea politică a refugiaţilor şi cu evacuarea lor, ne-am îndeplinit datoria făcând să emigreze 90% dintre refugiaţi, de la 17 septembrie 1921 şi până astăzi, şi vă asigurăm că nu pregetăm să luăm toate măsurile pentru ca evacuarea să fie desăvârşită la termenul fixat”.

 

Expulzări peste Nistru:condiţii, lămuriri, pericole

Nota Ministerului de Război din 22 octombrie 1923 – elaborată în contextul semnalelor negative din exterior pe tema expulzării peste Nistru a unor refugiaţi – dar mai ales anexele documentului, reprezentând dispoziţii ale autorităţilor în materie, sunt importante din perspectiva politico-juridică. Prezentat şi preşedintelui Consiliului de Miniştri al României, documentul descria două categorii:„refugiaţi la noi de pe stânga Nistrului” şi „tineri recrutabili, care au optat pentru supuşenia ucraineană sau rusă”. În funcţie de faptul dacă erau sau nu susceptibili de expulzare, refugiaţii din prima categorie, la rândul lor, erau împărţiţi în patru grupe:1) cei care nu puteau dovedi vreo legătură cu Basarabia – „expulzaţi treptat, prin îngrijirea Uniunii Evreilor Pământeni”, toleraţi până la finele lunii decembrie 1923;2) cei care aveau părinţi sau fraţi în Basarabia şi mijloace de trai – „nu sunt expulzaţi”;3) cei care au dovedit cu acte Ministerului de Interne că îndeplinesc condiţia de a fi cetăţeni români, scoşi de sub incidenţa Legii controlului străinilor – „n-au fost supuşi încă la expulzare […] până ce se vor pronunţa comisiile ce se vor institui ad-hoc”;4) cei care, deşi au dovedit că aveau dreptul la cetăţenie română, dar în cazul cărora Ministerul de Interne nu se pronunţase încă – „expulzaţi”. Ministerul de Război admitea că reglementările în materie puteau genera „mari nedreptăţi” şi chiar caracterul injust al unor norme.

De cealaltă parte, numărul „recrutabililor” – al celor care optau pentru cetăţenia sovietică – era estimat de Ministerul de Război la 20-25.000. Cu privire la expulzarea persoanelor din această a doua categorie (în cea mai mare parte născuţi în Basarabia şi parte dintre ei etnici români), Ministerul de Război considera măsura ca fiind greşită din următoarele considerente:„se furnizează 20-25 mii oameni armatei sovietice, în dauna efectivelor noastre. S-ar putea obiecta că nu era posibil să se procedeze altfel deoarece aceşti tineri au optat pentru supuşenia străină. Trebuie ştiut însă:1) că ei au optat pentru supuşenia străină fiind induşi în eroare de câţiva avocaţi de rea credinţă, numai spre a scăpa de serviciul militar la noi;2) că au făcut cererea de supuşenie străină înainte de a se şti că, potrivit art. 5 al Tratatului de Pace, urmează ca, în termen de 12 luni de la opţiune, ei trebuie să părăsească ţara. Este necesar, dar, ca expulzarea acestor tineri să înceteze, până ce se vor lua noi declaraţii asupra naţionalităţii pentru care optează, căci altfel, când cunosc consecinţele opţiunii pentru o supuşenie străină, ei stăruiesc, aproape în unanimitate, după cum mi-au declarat autorităţile locale, să facă serviciul militar îndoit la noi, numai să nu fie aruncaţi peste Nistru”.

Potrivit documentului, măsurile adoptate de Ministerul de Război faţă de categoriile de refugiaţi mai sus descrise au constat în:a) încetarea oricăror expulzări peste Nistru;b) menţinerea rolului de execuţie a Comandamentului Militar al Basarabiei, conformându-se instrucţiunilor Ministerului de Interne;c) eliberarea celor 10 tineri recrutabili, trimişi Comandamentului Militar al Basarabiei de către Brigada de Siguranţă. Prima propunere stabilea în sarcina Ministerului de Interne obligaţia emiterii de instrucţiuni către Comandamentul Militar al Basarabiei pentru fiecare caz în parte, urmând 1) să se revină asupra măsurii de a fi expulzaţi peste Nistru refugiaţii fără mijloace de trai, dar care au părinţi şi fraţi în Basarabia, 2) să se numească şi să funcţioneze intensiv comisiile de acordare a cetăţenie române, 3) să înceteze expulzarea celor care erau în aşteptarea soluţionării cererilor de cetăţenie română, 4) să li se ia noi declaraţii tinerilor recrutabili care au optat pentru cetăţenia sovietică. Cea de-a doua propunere critica trecerile peste Nistru pentru următoarele motive:„1) pe timpul trecerii Nistrului, expunem pe cei expulzaţi, cât şi pe barcagii noştri, la focurile de armă şi de mitralieră de pe ambele ţărmuri ale Nistrului, 2) ne punem într-o lumină foarte urâtă faţă de străinătate şi chiar faţă de Soviete, care, cu drept cuvânt, ridică protestări energice contra acestor bruscări de frontieră”.

În plus, generalul Măldărescu considera că o comisie mixtă, compusă din delegaţi români şi sovietici, ar fi putut stabili modalitatea trecerii pe malul stâng al Nistrului pentru acei refugiaţi care ar fi dorit aceasta sau care ar fi trebuit trecuţi, conform tratatelor în vigoare la acea vreme.

 

I.G. Duca:„În orice caz, evacuări forţate peste Nistru nu se vor face”.

În acest context se încadrează corespondenţa Legaţiei României la Londra şi a celei de la Berlin pe tema repatrierii refugiaţilor care doreau să se întoarcă în URSS, cazurile de expulzare fiind cele mai sensibile. Prin telegrama nr. 2718 din 27 octombrie 1923, N. Titulescu transmitea ministrului Afacerilor Străine, I.G. Duca, întrebările şefului „Jewish Colonization Association” asupra punctelor de frontieră prin care ar fi urmat să fie trecuţi refugiaţii, a desemnării delegatului responsabil de evacuare şi a permiterii intrării în România a Comisiei URSS pentru examinarea refugiaţilor. Rezoluţia ministrului Duca explică stadiul dosarului:„Rog comunicaţi Lucien Wolff că am oprit absolut orice evacuări din Basarabia, afară de cele ale evreilor, ce se fac de acord cu uniunile evreieşti, şi care merg înainte deşi [text ilizibil]. Pe de altă parte, am dispus revizuirea, printr-o comisie prezidată de un înalt magistrat, a tuturor refugiaţilor. Când vom avea lista şi situaţia lor completă şi dacă printre ei vor fi unii doritori a se reîntoarce în Rusia, vom proceda la aceste evacuări, potrivit înţelegerii la care Sovietele ne invită şi, bineînţeles, vom fi fericiţi să ne folosim şi de concursul pe care îl oferă Înaltul Comisariat. […]Încă o dată rog pe Lucien Wolff să intervină cu toată autoritatea sa pentru a grăbi spre America evacuările evreilor, deşi recunosc tot concursul ce ni s-a dat până astăzi. În orice caz, evacuări forţate peste Nistru nu se vor face”.

 

„Greutatea paşapoartelor pentru Argentina micşorează imigraţiunea acolo”

La 9 noiembrie 1923, N. Titulescu raporta Centralei Ministerului Afacerilor Străine preocuparea lui L. Wolff că noile măsuri pentru refugiaţii din Basarabia vor paraliza evacuarea. Procesul de migrare în Occident stagna şi se propunea compensarea prin încurajarea repatrierii unei părţi a acestora în URSS:„Proporţia stabilită pentru imigranţii polonezi şi ruşi în America pentru anul acesta fiind atinsă, nu se poate face evacuarea lor acolo până la anul viitor. Greutatea paşapoartelor pentru Argentina micşorează imigraţiunea acolo. Lipsa acestor debuşeuri nu poate fi compensată, oricâte sforţări s-ar face, numai prin Canada, Brazilia şi Uruguay. Astfel, evacuarea în Rusia este necesară imediat şi Wolff afirmă că 1.000 refugiaţi ruşi sunt dispuşi a pleca în Rusia şi mulţi alţii pe deasupra, dacă ar cunoaşte greutăţile emigraţiunilor în America”. Răspunsul ministrului Afacerilor Străine a fost în sensul că România nu avea niciun interes a îngreuna evacuarea refugiaţilor, mizând pe eforturile comune în soluţionarea dosarului. Telegrama Legaţiei de la Londra din 24 noiembrie confirma transmiterea mesajului ministerial şi aducea detalii privind declaraţia pe care ar fi făcut-o K. Racovski, în sensul că Guvernul României ar fi acceptat prezenţa unei delegaţii sovietice în Basarabia.

În data de 25 noiembrie 1923, Legaţia României la Berlin informa Ministerul Afacerilor Străine că Guvernul sovietic a consimţit a primi parte din cei 2.000 evrei emigraţi din Ucraina în România, „conform înţelegerii intervenite între Ministerul de Interne şi Societatea de Colonizare Evreiască;el roagă însă ca Guvernul Regal să comunice, fie direct Comisarului Poporului de la Externe la Moscova, fie prin ambasada sovietică din Berlin, consimţământul său oficial şi recunoaşterea caracterului diplomatic celor 3 delegaţi însărcinaţi a merge la Bender pentru primirea interesaţilor”. În replică, ministrul I.G. Duca a infirmat categoric existenţa unui acord româno-rus pe tema repatrierii etnicilor evrei:„Trebuie să fie o neînţelegere. Nu am stabilit încă nimic cu Guvernul sovietic în privinţa acestor evacuări. Reprezentantul Ligii Naţiunilor şi al Sovietelor de colonizare evreiască studiază acum chestia la Paris. Când vor ajunge la un rezultat vom lua contact cu Guvernul sovietic”. Telegrama Legaţiei de la Londra din 30 noiembrie 1923 relevă rezultatul discuţiei lui N. Titulescu cu L. Wolff, după întoarcerea sa de la Paris:„În esenţă, Wolff cere ca să se aleagă imediat un număr de refugiaţi evrei care vor pleca în Rusia şi când vor fi, de pildă, 500, să autorizaţi Dvs., provizoriu, pe delegaţii Sovietelor a-i inspecta [lipsă text] frontiera română”.

 

Frontierele SUA, închise până la 1 iulie 1924

Din memoriul adresat de Uniunea Evreilor Români ministrului Afacerilor Străine, la 14 decembrie 1923, rezultă că dificultăţile pe care le întâmpinau organizaţiile naţionale şi internaţionale de asistenţă a refugiaţilor evrei nu fuseseră încă înlăturate. Documentul mai prezintă interes din punctul de vedere al numărului de refugiaţi aflaţi în Româniala acea dată, destinaţiei acestora şi perspectivei de emigrare:„Cu cererea noastră nr. 5463 din 15 octombrie 1923 am solicitat pentru evreii refugiaţi din Ucraina prelungirea termenului de evacuare până la 31 decembrie a.c., în certitudinea pe care o aveam că circa 3.000 de refugiaţi aveau gata vizele de emigrare în America pentru luna noiembrie. Din nefericire, în interval, o telegramă a anunţat că cota americană s-a completat, aşa că frontierele Statelor Unite sunt închise până la 1 iulie 1924. În intervalul de la 1 iulie 1923 mişcarea refugiaţilor a fost:în ţară 7.364, au plecat până azi 3.112, au rămas în ţară 4.252 (Bucureşti – 3.052, Chişinău – 600, Galaţi – 400, Cernăuţi – 200), din care au viză pentru Statele Unite 2.500, urmează să plece în Canada în cursul lunilor următoare 1.752, total – 4.252”. W. Filderman, preşedintele Uniunii, estima că refugiaţii vor putea pleca în SUA în cursul lunii iunie 1924. Avându-se în vedere „cazul de forţa majoră, că numărul celor rămaşi este extrem de redus, că există siguranţa deplină pentru plecarea la această dată, fiind vizele existente”, s-a solicitat ministerului aprobarea prelungirii termenului până la finele lunii iunie 1924, „continuând astfel tradiţia generoasă a guvernului precedent şi a guvernului actual faţă de aceste nenorocite victime ale bolşevismului rusesc”.

Dintre refugiaţi, unii vor să se repatrieze în Rusia

La 24 decembrie 1923, Uniunea Evreilor a revenit cu solicitarea de amânare a termenului de evacuare pentru refugiaţii rămaşi în ţară, făcând trimitere la măsurile preparatorii ale autorităţilor locale, pentru data de 31 decembrie. În condiţiile blocajului procesului de migrare în Occident, opţiunea unor refugiaţi de a se întoarce în URSS a revenit pe agendă la începutul anului 1924, obligând autorităţile române să ia decizii. Astfel, Corpul 3 Armată cerea Ministerului Afacerilor Străine, la 25 martie 1924, instrucţiuni:„Am onoarea a vă face cunoscut că Biroul de Emigrare Jewish Colonization Associationdin Chişinău, care se ocupă cu expedierea din România în alte ţări a evreilor refugiaţi din Rusia, ne cere a permite trecerea în Ucraina a unui număr de 200 refugiaţi, care n-au niciun fel de posibilitate de a emigra şi care ar dori să se repatrieze în Rusia”. Răspunsul Ministerului Afacerilor Străine din 4 aprilie 1924 confirma interesul Bucureştilor, exprimat şi cu alte ocazii, de reducere a numărului refugiaţilor sovietici:„Domnule General, drept răspuns la adresa Dvs. nr. 1238 din 25 martie, am onoarea a vă informa că nu este nicio piedică din partea noastră pentru trecerea evreilor refugiaţi, care solicită aceasta, dacă autorităţile sovietice le permit intrarea”.

În continuare, discuţiile s-au purtat între organizaţiile evreieşti şi Moscova, un dialog direct româno-sovietic fiind imposibil din cauza poziţiei ireconciliabile în problema Basarabiei:„Wolf mi-a spus că a avut ieri o furtunoasă convorbire cu Krestinski cu privire la repatrierea evreilor din Basarabia în Rusia. Lasă-i în Basarabia, a strigat Krestinski, să fie persecutaţi şi voi avea ocazia a deschide vorba în contra României!Relativ la negocierile noastre, Krestinski i-a spus că va fi greu să se ajungă la o înţelegere, câtă vreme noi punem în dezbatere, înainte de toate, chestiunea de la Nistru. Wolf m-a rugat să întreb pe Excelenţa Voastră dacă, în cazul când dânsul s-ar înţelege cu Guvernul sovietic relativ la repatrierea a 5.000 de evrei, Guvernul român ar admite ca o comisie ruso-română să procedeze la interogatoriul lor, înainte de a trece Nistrul, la un punct de frontieră dinainte stabilit”. Răspunsul transmis la Viena de ministrul Afacerilor Străine, I.G. Duca, a fost favorabil:„Primim propunerea Wolf dacă Comisia va fi pe graniţă”.

 

„Dacă le merge evreilor aşa de prost, cum o fi situaţia populaţiei?”

Opţiunea refugiaţilor de a reveni în ţara din care au plecat nu era determinată de evoluţii pozitive. Astfel, după cum rezultă şi din raportul Comitetului Executiv al Societăţii de Ajutor a Evreilor din Lume, „Situaţia evreilor din Rusia şi Ucraina asupra căreia s-a crezut, atât în America, cât şi în ţările de nord ale Europei, că este splendidă, este cu totul greşită. Situaţia lor de fapt în momentul de faţă este aşa de tristă încât o putem numi, de fapt, catastrofală, căci este vorba, de fapt, de nimicirea a milioane de suflete evreieşti care locuiesc în Rusia şi Ucraina sau, mai bine zis, stăpânirea lor. Nu este o rea voinţă a cuiva, ci numai situaţia generală obiectivă actuală împreună cu situaţia economică şi igienică de acele rezultând din starea actuală a locului de acolo, rezultatul este degenerarea fizică completă pentru evreii din ţările de mai sus. (Dacă le merge evreilor aşa de prost, cum o fi situaţia populaţiei?) […] Se poate considera dezastruoasă situaţia agricolă, din cauza lipsei de ploaie recolta, în general, este de tot compromisă şi, cu siguranţă, foametea va fi anul acesta cu mult mai dezastruoasă decât acum 2 ani. De aceea este nevoie ca, pe lângă ajutorul bănesc care se va remite, să se remită şi alimente de orice natură, în special la Odessa”. Informaţia Legaţiei României la Atena din 4 martie 1924, potrivit căreia „în Ucraina ar fi început pogromuri şi că grupuri compacte de evrei, strânse la graniţa noastră dinspre Nistru voiesc a se refugia la noi”, a fost infirmată de ministrul Afacerilor Străine. Ştirile referitoare la riscul unui val masiv de refugiaţi erau exagerate. „Foarte puţini evrei au încercat trece Nistrul”, preciza I.G. Duca.

 

„În mai multe rânduri s-a constatat că majoritatea acestor refugiaţi sunt agenţi de propagandă şi agitaţie, trimişi de Soviete”

Chestiunea refugiaţilor din Uniunea Sovietică nu dispăruse din atenţia publicaţiilor internaţionale;o confirmă telegrama transmisă ziarelor americane de „Jewish Telegraphic Agency”, preluată de Legaţia României la Washington. Din textul corespondentului agenţiei din Bucureşti, din 19 septembrie 1924, rezultă situaţia dificilă a celor prinşi între restricţiile Occidentului şi determinarea autorităţilor naţionale de a finaliza procesul de evacuare:„10.000 evrei ruşi refugiaţi, care scăpaseră de persecuţiile şi foametea din Rusia şi Ucraina, şi care se găseau în România, au plecat din acea ţară în ultimul an. O situaţie neobişnuit de grea fusese creată în România datorită influxului acestor refugiaţi. Scopul călătoriei lor nu era ca să se stabilească în România, ci ca să meargă în Statele Unite şi alte ţări. Nu au putut însă pleca mai departe datorită restricţiilor imigrării în Statele Unite. În acelaşi timp, Guvernul român nu voia să le permită să rămână în România. Acceptase însă să le acorde adăpost temporar după ce J.C.A.[3]garantase că refugiaţii vor căpăta înlesniri să emigreze la destinaţia lor. Cu ajutorul J.C.A., 6.600 au putut pleca din România, din care 5.000 au mers în Statele Unite şi Canada, 1.100 în Palestina. 3.400 refugiaţi au plecat din proprie iniţiativă în alte ţări”.

Raportul Corpului 3 Armată nr. 1523, din 25 noiembrie 1924, readucea în atenţia ministrului Afacerilor Străine prezenţa refugiaţilor în România, „periculoasă din punct de vedere al Siguranţei Statului”:„În mai multe rânduri s-a constatat că majoritatea acestor refugiaţi sunt agenţi de propagandă şi agitaţie, trimişi de Soviete, curieri ai organizaţiilor comuniste etc., care se pun la adăpost, înarmându-se cu diferite acte ilegale, procurate fie direct de organizaţiile de peste Nistru, fie prin cumpărarea cu bani a unor funcţionari ai statului sau prin mijlocirea rabinilor din Basarabia, în scop de a rămâne în această provincie şi a-şi putea desfăşura astfel, cu succes, acţiunea lor subversivă în ţara noastră, nestingheriţi de nimeni. Alţi refugiaţi, intraţi în ţară fără a fi prinşi de grăniceri, se duc direct la Bucureşti, unde Uniunea Evreilor Pământeni le procură acte de rămânere în ţară. Chiar cea mai mare parte din refugiaţii evacuaţi din Basarabia în anii 1921-1923, în scop de emigrare, se întorc sistematic înapoi, cu autorizaţii provizorii de la aceiaşi Uniune a Evreilor”. Ministrul de Război opina în favoarea evacuării tuturor refugiaţilor din Basarabia, fixării domiciliului în interiorul ţării, dar şi a majorării cotei de emigrare în America şi Palestina. Din rezoluţia ministrului Afacerilor Străine rezultă că Ministerul de Interne tocmai lua măsuri în această privinţă.

 

Activităţi subversive şi complicitatea autorităţilor

Deşi numărul etnicilor evrei fugiţi din URSS se redusese considerabil, serviciile române de informaţii nu au încetat să informeze decidenţii competenţi. Informările aveau ca obiect, în principal, rezultatul monitorizării activităţii celor care mai rămăseseră în România, a organizaţiilor implicate în asistenţă şi a trecerilor clandestine peste Nistru, în mod special. Comandamentul Corpului de Jandarmi, de exemplu, raporta Ministerului de Interne, la 22 decembrie 1924, descoperirea de către Compania de Jandarmi Soroca a unei organizaţii care se ocupa cu trecerea din Ucraina în România şi în sens invers. Potrivit anchetatorilor, organizaţia avea legături cu asociaţia americană „Hias”, se afla „sub protecţia materială şi morală” a Uniunii Evreilor Pământeni, dar şi a unor membri ai Siguranţei:„Afară de modul lor de a opera, cum şi de punctele de ţară şi din capitală unde ei lucrau, au mai mărturisit şi faptul, de mare importanţă, că-şi procurau bilete de identitate de la Siguranţă – pentru persoanele ce ei le treceau în ţară, şi că aceste bilete le dădeau imediat persoanelor ce treceau graniţa în mod clandestin. Cu aceste bilete, indivizii se duceau în orice parte a ţării, nesupăraţi de nimeni. De obicei însă veneau la Internatul Evreiesc, situat pe strada Parfumului. Până în prezent s-au descoperit vreo 50 indivizi trecuţi şi retrecuţi peste graniţă – de câte 4-5 ori. Între aceştia, în noaptea de 15 decembrie a.c., a fost arestat şi un individ Oloniţchi, pe care comandantul plutonului de grăniceri din Iarova îl ţinea ca agent informator, dar care, în realitate, s-a dovedit a fi un agent bolşevic, dezertor pentru a treia oară din Regimentul de Infanterie şi părtaş la o crimă comisă contra unui caporal din Regimentul 4 Artilerie;în afară de aceste acuzaţii i se mai impută şi faptul de contrabandă pe care o făcea în unire cu comandantul acelui pluton de grăniceri, plut. major Giroveanu”.

O nouă amânare a evacuării în interiorul ţării

Telegrama Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Generale din 10 aprilie 1925, către structurile teritoriale Chişinău şi Cernăuţi, confirma existenţa, în judeţul Cetatea Albă, pe malul Nistrului, a unui număr de 70 persoane cu situaţia „nelămurită”, care necesitau supraveghere continuă. Făcând referire la familiile de pe malul drept al Nistrului cu membri refugiaţi din URSS, autorii documentului propuneau:„Având în vedere că prezenţa acestor persoane la frontiera ţării constituie un pericol permanent pentru Siguranţa Statului, deoarece ei vor căuta să îndeplinească misiunile date de agenţii sovietici şi vor face propagandă subversivă printre elementele minoritare din Basarabia, Marele Stat Major propune a se lua măsurile necesare ca toţi ruşii şi ucrainenii care au situaţia neclarificată şi care se află pe malul drept al Nistrului, până la o adâncime de 10 km, să fie evacuaţi din Basarabia şi să li se fixeze un domiciliu forţat în interiorul ţării, unde să rămână până la repatrierea lor în Ucraina”. Deoarece Ministerul de Interne aprobase, în principiu, măsura propusă de Siguranţă, pentru aplicare se solicita întocmirea unor tabele cu persoanele care urmau să fie evacuate, situaţia şi legăturile lor familiale în localitate.

Faptul că Guvernul a aprobat ca refugiaţilor din apropierea Nistrului să li se fixeze domiciliu forţat în localităţi din interiorul ţării rezultă din circulara Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Generale nr. 40039S din 4 august 1925. Direcţia solicita prefecturilor din Basarabia ca pregătirea operaţiunii să fie definitivată până la data de 1 septembrie. În prealabil, celor care urmau să fie mutaţi urma să li se pună în vedere „să-şi aranjeze interesele”. Cum rezultă însă din telegrama aceleiaşi instituţii nr. 46431, adresată Prefecturii Bălţi, evacuarea a fost suspendată:„Întrucât lucrările pregătitoare şi aranjamentele ce trebuie făcute pentru plasarea celor 1.256 refugiaţi aflaţi în oraşul Dvs. şi care urmează a fi evacuaţi la Brăila şi Constanţa pe ziua de 1 septembrie nu sunt încă terminate, ministerul a hotărât ca evacuarea lor să fie amânată până la noi dispoziţii. În consecinţă, vă rog să binevoiţi a dispune ca să nu se ia nicio măsură contra refugiaţilor trecuţi pe tablourile de evacuare până la noi instrucţiuni”. Biletul olograf care însoţeşte circulara relevă implicarea Ministerului Afacerilor Străine în cauză:„D-l Constantin Brătianu a dat ordin pentru amânarea datei evacuării refugiaţilor evrei din Basarabia, întrucât D-l ministru Duca are dificultăţi pe această chestiune la Geneva. Ordin către prefecturi. Evacuarea refugiaţilor, care urma să aibă loc la 1 septembrie, se amână până la noi dispoziţii. În consecinţă, veţi dispune ca să nu se ia nicio măsură până la noi instrucţiuni”.

 

 

 

 

 


[1]Vezi articolele „Românii îi salvează de teroarea bolşevică pe evreii din Rusia, 1919-1921” (aprilie 2012), „Refugiaţii evrei:din Ucraina sovietică în Basarabia română, 1922-1923” (iulie 2012).

[2]Sursele citate provin din volumul nostru în curs de apariţie, Chestiunea refugiaţilor de peste Nistru, 1919-1936.

[3]Abrevierea „Jewish Colonization Association”.