Autor 10816 vizualizări


Maşinăria represivă pornită de Iosif Stalin a funcţionat şi după moartea dictatorului. Printre victimele din RSSM s-a numărat Vladimir Kasianov din Bender, arestat de KGB în decembrie 1957 şi condamnat în februarie 1958.

 

Deşi a condamnat represiunile politice ale lui Stalin la Congresul al 20-lea al PCUS, Nikita Hruşciov a preluat practica predecesorului său, e adevărat, nu la nivel de masă. În perioada februarie-decembrie 1956, urmare a raportului secret al lui Hruşciov, organele KGB nu au îndrăznit să ia măsuri drastice împotriva celor care criticau mai mult sau mai puţin deschis regimul comunist. CC al PC din RSSM a primit în perioada respectivă zeci de rapoarte din teritoriu despre sute de cazuri de sfidare deschisă a puterii sovietice.

Hruşciov şi represiunile politice

Acestea se înteţesc mai ales în toamnă, în contextul revoluţiei maghiare, despre care populaţia RSSM era informată cu lux de amănunte prin intermediul posturilor de radio străine, precum „Vocea Americii“, BBC şi „Europa Liberă“. Drept urmare a înmulţirii cazurilor de critică la adresa ideologiei şi practicii comuniste şi a pericolului ca situaţia să iasă de sub control, la 19 decembrie 1956 Biroul Politic al CC al PCUS adoptă decizia „Despre consolidarea activităţii organelor de partid în combaterea atacurilor antisovietice şi a elementelor duşmănoase“. Măsura este un semnal nu doar pentru organizaţiile de partid, cât şi, mai ales, pentru KGB. Acesta primeşte astfel ordin să nu se limiteze doar la înregistrarea atitudinilor antisovietice, ci să treacă la acţiuni de arestare şi condamnare a persoanelor care „nu înţelegeau limitele democraţiei sovietice“.

Arestat în decembrie 1957 

Printre victimele acestei decizii în RSSM este şi Vladimir Kasianov, reţinut de secţia KGB din Tiraspol la 14 decembrie 1957. I se incriminează săvârşirea unei crime ce cădea sub incidenţa articolului 54-10, punct 1, al Codului Penal al RSS Ucrainene (RSSM a adoptat propriul Cod Penal abia în 1961). Din dosarul păstrat în depozitul special al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova reiese că actul de reţinere a lui Kasianov fusese întocmit de colonelul Kotik, reprezentant al KGB al RSSM la Tiraspol, în data de 11 decembrie 1957, chiar a doua zi după „săvârşirea crimei“.

Se preciza că cetăţeanul Kasianov Vladimir Mihail s-a prezentat la 10 decembrie 1957 la punctul nr. 20 de agitaţie pentru organizarea alegerilor judecătorilor populari ai oraşului Bender şi, în prezenţa a patru cetăţeni, ar fi defăimat sistemul electoral sovietic, guvernul sovietic şi Partidul Comunist al URSS. Cei patru cetăţeni sunt menţionaţi ca martori care confirmă „săvârşirea crimei“. Pornind de la cele constatate, Kotik îi intentează lui Vladimir Kasianov un dosar penal şi decide începerea anchetei prealabile. Este important de remarcat că documentul din 11 decembrie 1957 menţionează în partea finală faptul că „o copie a deciziei este trimisă procurorului RSSM pentru informare“, amănunt ce relevă subordonarea Procuraturii faţă de poliţia politică. Kotik decide să-l aresteze imediat pe Kasianov pe motiv că inculpatul s-ar putea eschiva de la anchetă şi judecată.

Cine este Vladimir Kasianov?

Vladimir Mihailovici Kasianov, ucrainean de naţionalitate, s-a născut în 1933 în satul Ocna, raionul Krasnâe Okna din regiunea Odesa. Provenea dintr-o familie de ţărani săraci, avea şase clase, fără antecedente penale, căsătorit, avea un copil, de specialitate era maşinist-electrician, la momentul arestării era şomer şi locuia în Bender pe strada Chiţcanilor. Părinţii săi erau divorţaţi din 1936. Tatăl, Lapuşneac Mihail Epifanievici, npscut în 1918, originar din satul Litvinovka, locuia în satul Petrovka, acelaşi raion din regiunea Odesa, şi lucra şef al unei brigăzi de tractoare. Mama, Kasianova Claudia Grigorievna, era originară din satul Ocna şi locuia în 1957 la Bender, împreună cu familia fiului său, Vladimir, şi era ofiţer în rezervă. Pe soţia lui Vladimir o chema Eugenia, născută în 1936. Cei doi soţi aveau împreună un băiat, Vladislav, născut în 1955.
Vladimir Kasianov a absolvit şcoala medie din Balta în 1949, după care urmează cursurile FZO, specialitatea maşinist-electrician.  Lucrează o perioadă la staţia de cale ferată din Ocniţa, apoi la depoul de locomotive din Bălţi. În mai 1952 a fost recrutat în Armata Sovietică, dar a fost eliberat în februarie 1953 din cauza stării precare a sănătăţii. În 1953 se căsătoreşte şi pleacă împreună cu soţia în anul următor la lucru în Sverdlovsk (astăzi Ekaterinburg, Rusia).

Nu este satisfăcut de condiţiile de viaţă de acolo şi revine peste un an la Bender. În 1955 îşi încearcă din nou norocul, de data asta la ţelină, în Kazahstan, dar nu se reţine mult, întrucât constată că diferenţa dintre promisiunile puterii şi realităţi este prea mare. Pleacă în septembrie 1955 la Riga, unde obţine o nouă specialitate, cea de morar, după care revine din nou la Bender, în aprilie 1957. Se angajează la câteva locuri de muncă, dar condiţiile oferite îl dezamăgesc iarăşi, mai ales că şefii nu ţin cont de starea sa de sănătate, iar salariul oferit nu-i permitea să-şi întreţină familia. Din octombrie este şomer.

Interogat la KGB 

Vladimir Kasianov este arestat deci la 14 decembrie 1957 la iniţiativa secţiei din Tiraspol a KGB din RSSM. Interogatoriile încep în aceeaşi zi şi vor continua până la sfârşitul lui ianuarie 1958, uneori şi de două ori pe zi, dimineaţa şi după-amiază, câte 3-4 ore la rând. Întrebările puse de anchetatorul de la KGB sunt legate de acţiunile sale din 10 decembrie 1957, incriminându-i-se defăimarea Partidului Comunist şi a sistemului electoral sovietic. Aşa cum ştim şi din alte dosare personale de la KGB,   poliţia politică încearca astfel să afle de unde provin ideile şi atitudinile inculpatului. Acestea ies la suprafaţă în partea finală a anchetei.
La început Kasianov repeta aceleaşi lucruri zi de zi:că pe 10 decembrie s-a dus la punctul de agitaţie nr. 20 pentru organizarea alegerii judecătorilor populari din circumscripţia sa şi, în contextul acesta, a avut o discuţie aprinsă cu şeful punctului, un anume Boiko. Inculpatul susţine că a fost revoltat de ordinul dat de Boiko subalternilor săi de „a-i aduce“ la vot pe toţi cetăţenii cu viză de reşedinţă în circumscripţia respectivă. Kasianov i-a replicat că numai în statele capitaliste oamenii sunt aduşi cu forţa să voteze, iar în URSS trebuie să voteze liber.

Critică sistemul electoral 

Spusele sale au fost criticate de Boiko şi subalternii acestuia, Kasianov fiind învinuit că defăimează sistemul electoral sovietic şi ridică în slăvi democraţia burgheză. Discuţia s-a încins şi Kasianov a adăugat că în URSS, după moartea lui Lenin, poporul a început să trăiască rău şi că pământul a fost luat de la culaci şi dat unor „colonei în rezervă“ care au devenit noii moşieri şi trăiesc pe spatele oamenilor de rând (probabil, ştia din experienţă personală despre aceste cazuri de „colonei în rezervă“). La un moment dat, Kasianov a cerut listele de alegători şi, găsindu-şi numele său, l-a şters imediat, adăugând că nu vrea să voteze în condiţiile în care numai un singur candidat era înregistrat. „Ce fel de alegeri dacă există numai un candidat?“, s-a revoltat acesta.

În timpul interogatoriilor de la KGB, Kasianov a negat acuzaţiile, afirmând că nu a defăimat nici sistemul electoral sovietic, nici Partidul Comunist, doar că a exprimat critici la adresa modului în care Boiko şi subalternii săi îi tratau pe alegători.

I-au găsit antecedente

După interogarea martorilor, a lui Boiko şi a altora, considerând că mărturiile nu sunt suficiente, organele de anchetă ale KGB au încercat să găsească alte aspecte compromiţătoare din viaţa lui Kasianov. S-a constat astfel că în noiembrie 1957 Kasianov a avut două audienţe la un oarecare Zemski, vicepreşedinte al comitetului executiv din oraşul Bender. În cadrul primei audienţe, Kasianov l-a rugat pe acesta să-i acorde permisiunea să-şi extindă din cont propriu locuinţa pe care o avea. La refuzul acestuia, Kasianov i-a spus că se va adresa CC al PCM şi, dacă va fi nevoie, şi la Moscova, pentru a cere dreptate. Replica lui Zemski a fost că poate să se adreseze, dar să nu uite că partidul este al lui, al membrilor de partid, nu al celor fără de partid, ca Vladimir Kasianov, muncitor de rând. Acest lucru l-a indignat pe Kasianov care a hotărât să mai vină într-o audienţă la Zemski, ca să-i spună că Partidul Comunist este şi al poporului, nu exclusiv al membrilor de partid ca el şi alţi şefi ca el.

A ameninţat, de asemenea, că din cauza unor persoane ca Zemski, evenimentele din toamna anului 1956 din Ungaria se pot repeta şi muncitorii nedreptăţiţi vor fi nevoiţi să iasă în stradă şi să se răzbune cu autorităţile corupte. Aceste incidente din noiembrie 1957 fuseseră înregistrate de miliţia din Bender într-un protocol şi, pe baza acestuia, în data de 21 ianuarie 1958, lui Kasianov i se prezintă o acuzaţie suplimentară în baza  articolului 70, punctul 2, al Codului Penal al RSS Ucrainene, care prevedea incitarea la revolte în masă împotriva orânduirii existente. Pedeapsa conform acestui articol era de la 2 la 12 ani închisoare.

Asculta „Vocea Americii“ 

În aceeaşi logică a căutării surselor din care Vladimir Kasianov s-a inspirat în critica faţă de sistemul sovietic, anchetatorii de la KGB îl întreabă pe inculpat dacă ascultă posturi de radio străine, în special „Vocea Americii“. Kasianov recunoaşte că avea un aparat de radio „Dnepr“ la care a încercat să prindă de câteva ori postul cu pricina, dar de fiecare dată nu reuşea (era bruiat). Atunci anchetatorii poliţiei politice sovietice au invocat confesiunile unor martori în dosarul său potrivit cărora ar fi ascultat foarte des „Vocea Americii“. Dar şi după asta Kasianov a negat acest lucru, ştiind probabil că îşi agravează altfel situaţia.

Celor de la KGB le-a fost suficient însă că a recunoscut că a vrut să asculte posturi de radio străine, care echivala pentru ei cu intenţia de a răspândi idei compromiţătoare şi clevetitoare la adresa puterii sovietice. Kasianov s-a apărat spunând că era pur şi simplu curios să afle ce zic americanii despre cele întâmplate în Uniunea Sovietică. Mărturisire care însă nu a fost acceptată de anchetatorii KGB şi, prin urmare, adăugată ca „probă” în dosarul său de activitate antisovietică şi care va cântări în formularea acuzării şi a sentinţei finale.

Procesul de la Curtea Supremă de Justiţie 

Organele KGB nu aveau dreptul oficial de a condamna direct un inculpat sau altul, de aceea ele pregăteau ancheta şi învinuirea, iar sentinţa era pronunţată de organe abilitate, de regulă, Curtea Supremă. Aşa a fost şi în acest caz. Şedinţa de la Curtea Supremă are loc în zilele de 20 şi 21 februarie 1958, la care sunt audiaţi 18 martori ai căror declaraţii au fost pregătite în cadrul interogărilor de la KGB. La Curtea Supremă era vorba de o reiterare a acestora, în formula în care fuseseră aprobate anterior de către poliţia politică sovietică. Drept urmare, lui Vladimir Kasianov i se impută „crime“ ce cădeau sub incidenţa articolului 54-10, punct 2 („activitate antisovietică“) şi a articolului 7o, punct 2 („incitare la revolte împotriva orânduirii socialiste“) din Codul Penal al RSS Ucrainene. Este condamnat la cinci ani de închisoare, regim sever, cu păstrarea drepturilor civice.

Judecata nu a ţinut cont de scrisoarea mamei sale, Claudia Kasianova, adresată lui Gherasim Rudi, preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM, parvenită la dosarul de la Curtea Supremă şi în care cerea, invocând meritele ei faţă de statul sovietic, ca fiului său să-i fie înlocuită pedepsa cu închisoare cu muncă obligatorie. Claudia Petrovna a trimis scrisori şi la CC al PCUS, şi la Prezidiul Sovietului Suprem al URSS, care au fost remise Procuraturii RSSM, dar, prin decizia din 29 martie 1958 a procurorului M. Kizikov, sentinţa din 21 februarie a fost reconfirmată. 

Eliberat şi reabilitat parţial

Mama lui Vladimir Kazimir nu a încetat să spere la rejudecarea cazului unicului său fiu şi a continuat să scrie la diferite instanţe de la Chişinău şi Moscova. Femeia îşi manifesta indignarea în legătură cu faptul că ea, care şi-a dat cinci ani din viaţa sa fiind medic în Armata Roşie (1937-1942) şi rămânând invalidă de gradul II, nu era luată în seamă. În cele din urmă, strigătul său de disperare se pare că a fost auzit. La 17 august 1960, Prezidiul Curţii Supreme de Justiţie din RSSM a revăzut sentinţa din 21 februarie şi a anulat învinuirile în baza articolului 54-10, punct 2, motivând că nu existau probe în acest cap de acuzare.

Prin urmare, s-a recunoscut că mărturiile fuseseră fabricate de KGB, prin presiuni asupra martorilor. Nu au fost anulate însă învinuirile în baza articolului 70, punct 2. Ca rezultat, termenul iniţial de cinci ani a fost redus la doi ani şi şase luni, invocându-se comportamentul exemplar al lui Vladimir Kasianov în locul de detenţie. Întrucât ispăşise între timp acest termen, Kasianov a fost eliberat. După 1989, Vladimir Kasianov nu a fost reabilitat ca victimă a represiunilor politice, considerându-se, probabil, că decizia din 17 august 1960 era suficientă în acest sens.

 

 

 

www.adevarul.ro