Autor 4871 vizualizări


Cele relatate în continuare țin de domeniul tragi-comediei. Dar, aruncă încă o lumină (dacă mai era nevoie) asupra regulilor absurde, duse uneori până la irațional, stabilite de comuniști.

Totul începe într-o zi de vară a anului 1947. Leontin Sălăjan, membru important al PMR, viitor șef al Marelui Stat Major și Ministru al Apărării Naționale, asistă la cinematograful ARO la un film, împreună cu soția. La un moment dat, fiind foarte cald în sală, își dă jos haina, în care avea portofelul cu bani și acte.

După terminarea spectacolului, după cum poate cititorii au bănuit deja, observă că îi lipsește „portofelul în care aveam actele și câteva milioane de lei (era pe timpul inflației, ține el să precizeze). M-am întors imediat la locul în care am șezut să văd dacă nu cumva a căzut jos portofelul, dar nu l-am găsit. Alături de mine ședeau doi tineri, cari la un moment dat s-au sculat și-au plecat. Cred că unul din ei mi l-a furat în timp ce eu aplaudam (era un film sovietic)“.

Păgubitul face plângere la Poliția Capitalei, dar înaintează un raport și lui Rangheț, responsabilul de cadre, cât și o autocritică. Pentru ce autocritică? Pentru că pierderea carnetului de partid era ceva foarte grav. Iar Sălăjan nu se iartă, atunci când vine vorba să-și pună cenușă în cap:

„Pierderea actelor și îndeosebi a documentelor de partid, constituie pentru mine un vot rușinos de blam, deoarece aceasta s-a întâmplat din lipsa mea de vigilență în general și în special pentru că păstram carnetul de partid ca pe orice alt act, iar pe de altă parte pentru că fără să mă gândesc prea mult mi-am dezbrăcat haina, ceea ce a ușurat să mi se fure portofelul. În fond pe timpul acela eu nu eram pătruns de însemnătatea pe care o are un document de partid pentru a ști să mă port, să mă îngrijesc cu atenție de lucrurile de partid“.

Apoi intră în acțiune birocrația, pentru că, pe lângă „frământările nesănătoase“ pe care i le-a cauzat pierderea carnetului, solicitarea lui Leontin Sălăjan de a i se elibera alt document a fost soluționată după mai bine de un an de zile. Și trebuie să ținem cont că era totuși un membru sus-pus al Partidului!

Acest lucru are însă și o parte pozitivă - de altfel nimic din ceea ce făcea partidul nu era greșit – pentru că în această perioadă, cel în culpă a avut timp să lichideze „lipsurile în munca de mare răspundere pe care mi-a încredințat-o partidul“. Sinchisindu-se, în sfârșit, să-i dea un răspuns, Direcțiunea Cadre a Comitetului Central a hotărât ca „tovarășul Sălăjan Leontin să fie sancționat cu o admonestare scrisă, pentru această lipsă de vigilență“. Asta da justiție proletară!