Regii României pe înţelesul analfabeţilor de tip nou jpeg

Regii României pe înţelesul analfabeţilor de tip nou

📁 Comunismul in România
Autor: Simona Popescu

Alegerile pentru Marea Adunare Naţională, desfăşurate în 28 martie 1948, sunt precedate de o campanie electorală a Frontului Democraţiei Populare (Coaliţie care maschează abil PMR) vizând cu deosebire electoratul de la sate. Pentru propagandiştii din mediul rural se editează broşura „Cuvânt pentru plugari despre Republica Populară Română”. Un instrument de manipulare prin trucarea istoriei naţionale.

„Cuvânt pentru plugari despre Republica Populară Română“ este un document îngălbenit de vreme. Cine-l citeşte azi descoperă nu numai dimensiunea manipulării prin minciună, prin omisiune, prin trucarea realităţilor istorice, dar şi faptul că s-a mers până acolo încât, după o studiere amănunţită a profilului ţăranului român, s-au speculat exact şi eficient toate punctele sale slabe. Căci pentru instaurarea comunismului nu s-a folosit numai forţa – mulţi dintre ţărani suferind, luptându-se, refugiindu-se în munţi, preferând să fie ucişi decât să-şi vadă proprietatea confiscată – ci s-au investit resurse într-o manipulare extrem de eficientă.

„Cuvântul pentru plugari“ este o broşură, un manual de 30 de pagini pe care, în mod sigur, mulţi ţărani, analfabeţi, nu ar fi avut cum să îl citească. Este mai degrabă un îndrumar trimis propagandiştilor din mediul rural, inclusiv membrilor Frontului Plugarilor (învăţători, profesori, preoţi din mediul rural), pe care aceştia să-l citească la adunările săteşti atunci când îşi exersau arta persuasiunii. Cuvinte frumoase, de amăgit persoane credule şi lipsite de o minimă cultură generală.

Basmul pus la lucru în campania electorală

Autorii broşurii ce încerca să atragă electoratul din mediul rural de partea Listei Nr. 1 cu semnul electoral Soarele au folosit un stil narativ accesibil maselor largi. Ştiau că ţăranilor le plac basmele populare, iar textul este conceput ca o poveste. Ştiau că ei nu-i au la inimă pe străini şi au mizat pe ura împotriva a tot ceea ce era venetic.

Stilul aminteşte parcă de pamfletele celebre la adresa reginei Franţei, Maria Antoaneta, ce au circulat la vremea respectivă cu scopul de a spori dispreţul popular faţă de o regină de origine austriacă, domnind în Franţa după căsătoria ei, în 1770, cu Ludovic al XVI-lea. De pildă, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen este descris ca fiind „un neamţ cu priviri întunecate“, care-şi „încrunta bine ochii stufoşi către gemetele surde de jos“, adus de boieri pe principiul „corb la corb nu-şi scoate ochii“ (se folosesc, pentru autenticitate, multe proverbe româneşti în întregul text). În vreme ce despre rege şi boieri se spunea că o duceau tot într-o benchetuială, „ţărănimea gemea“.

Ei însă nu aveau „drag“ (de parcă regele şi boierii ar fi fost căsătoriţi cu poporul!) de un norod pe care-l considerau „de opincari, care mirosea aşa rău a sudoare, a fum şi a sărăcie cruntă“. Se foloseşte de mai multe ori sintagma „neam de mămăligari“ pe care reprezentanţii puterii („rânjeau boieroii“) ar fi folosit-o la adresa ţăranului, ca o dovadă supremă a faptului că mediul rural ar fi fost privit în mare batjocură.

Folosirea pildelor în scopuri propagandistice

Cât despre revendicările ţăranilor, regele Carol I s-ar fi uitat la ele ca la „o svârcolire netrebnică a râmei“. Niciun cuvânt despre realizările celor 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti). N-a contat pentru propagandişti faptul că regele Carol I obţinuse independenţa ţării (fiind prezent personal pe câmpul de luptă), că a construit primele universităţi, că sub domnia sa a fost elaborată una dintre cele mai moderne Constituţii ale vremii respective. Nimic despre nicio realizare.

Autorii „Cuvântului pentru plugari“ ştiau că ţăranilor, bisericoşi din fire, le place stilul de adresare al preoţilor. Li se vorbeşte, deci, în pilde. Cum este şi cea despre „un cârd de boieri“ care ar fi vrut, s-ar înţelege că numai din pură duşmănie, să pună stavilă unei ape numai pentru că „apa aducea mană dulce şi mulţumire mare pentru norod“, de parcă boierilor nu le-ar fi fost de folos ca ţăranilor, care plăteau biruri, să le meargă bine ca să aibă de unde cotiza.

S-a folosit din plin „legea contrastului“:boieri şi regi răi, reprezentanţi ai Frontului Democraţiei Populare, buni. Antiteza este:iată ce au făcut rău regii, care au supt sângele poporului, iată ce beneficii vor fi dacă vin ai noştri la putere – va curge numai lapte şi miere. În întreaga broşură nu se foloseşte nici măcar o singură dată cuvântul „comunist“, cuvânt neagreat de masele largi ori de puterile occidentale a căror vigilenţă încă se încerca a fi adormită. Tonul şi stilul folosit la adresa monarhiei şi a tot ce a reprezentat aceasta este pe alocuri pamfletar, parcă inspirat din Caragiale. Autorii nu erau nici pe departe nişte inculţi, cunoşteau bine istoria şi stăpâneau perfect arta manipulării prin minciună şi omisiune.

După Carol I îi vine rândul la înfierat tovărăşeşte şi Regelui Ferdinand. Credeţi că s-a spus vreun cuvânt despre făurirea României Mari din 1918, despre faptul că el, un german, a fost atât de bun român încât a luptat împotriva nemţilor, regele Ferdinand luând decizia de a intra în Primul Război Mondial de partea Antantei, împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei? Nici vorbă. Niciun merit nu este menţionat. În schimb, întâlnim din nou denigrarea personajului istoric care „stătea bot în bot cu boierii“, care „n-a arătat acestui popor nici un pic de inimă“. El e poreclit „Ferdinand cel hapsân“ stăpân peste „istoria lui neagră“.

Carol al II-lea este prezentat şi el ca fiind „hapsân“, cu mare „scârbă de popor“ căruia-i zicea într-una „popor murdar“, un rege care lua „de pe spinarea acestui popor averi după averi, să le trimită în străinătate“ (aduce cu povestea conturilor familiei Ceauşescu despre care la fel s-a spus că ar avea averi în străinătate, nu-i aşa?) Să ne amintim însă cât de eficientă a fost această propagandă chiar şi în anii ’90. Când Regele Mihai a dorit să se întoarcă în ţară, s-a spus la vremea respectivă că a fugit în 1947 din România cărând după el comorile furate bietului popor. Dar pentru că şi Carol al II-lea trebuia să fie un fioros, broşura include poveşti despre cum îi treceau fiorii pe ţărani numai când îl vedeau şi auzeau pe rege. Mediul rural era deci îndoctrinat cu o imagine total defavorabilă monarhiei şi boierilor.

Istorie trucată pentru a suci minţile ţăranilor

Propagandiştii nu-l puteau omite pe Regele Mihai, asemuit simplu şi pe-nţelesul mediului rural cu „o sperietoare pusă într-un lan de grâu“, „o cârpă agăţată într-un par“, „un flăcăuaş“ care avea şi el averi mari, făcute (cum altfel ?) cu ajutorul boierilor care, când ţăranii se închinau la „sperietoare“, „luau de pe ei şapte rânduri de pielicele“ (descriere întâlnită adesea în basmele româneşti).

Trebuie să recunoaştem că după o asemenea poveste despre „lingăi“, „lătrăi“, „lipitorile satului“, despre o ţară care „gemea sub papucul boierilor, sub biciul vechililor“ care benchetuiau numai în „desfătare şi bine“, despre regi fioroşi care se încruntau la popor, versiunea cu zâne pline de bunătate şi despre luminoasa zi de mâine, „chezăşie unui trai îmbelşugat pentru toţi cei ce muncesc de la oraşe şi sate“, alături de toate celelalte promisiuni electorale despre o viaţă ca-n sânul lui Avram, puteau suci minţile celor naivi.

Nu le-au sucit pe moment suficient de mult încât colectivizarea să se producă fără victime omeneşti. Peste ani însă, din păcate, acest adevărat manual în care făuritorii României moderne erau denigraţi cu toţii prin folosirea unor metode de manipulare a opiniei publice valabile şi astăzi şi-a dovedit utilitatea. În vreme ce eforturile pentru recuperarea adevărului încă sunt modeste, există destule victime ale trucării istoriei României moderne.

Fragmente din broşura „Cuvânt pentru plugari despre Republica Populară Română” (1948)

„Carol I – un boier neamţ cu priviri întunecate pururi

Şi-au ales întru acest rost un boier neamţ, unul Carol de Hohenzollern, care, în anul 1866, vine în ţară, cu un geamantănaş şi se înscăunează în tron.Era acest boier neamţ un om cu priviri întunecate pururea şi ce drag putea el să aibe de norodul nostru de opincari, norod care aşa de rău mirosea a sudoare, a fum şi a sărăcie cruntă…Primindu-l, boierii ţării îşi frecau de mulţumire mâinile şi-şi ziceau:– Las’ că-i bine! Cu Carol facem treabă! Boier el, boieri şi noi! Şi corb la corb nu-şi scoate ochii!I-au dat deci lui Carol I nenumărate pământuri, munţi, castele, păduri, ca să-i astupe gura şi să-i întunece şi mai tare ochii…Iar ţărănimea gemea;şi boierii jucau pe gâtul ei, mai departe. Vodă ţinea cu ei şi-l aveau de partea lor…

Şi-şi încrunta mai bine ochii stufoşi către gemetele surde de jos

Carol cu scârbă privea la neamul cu care el n’avea nici o legătură şi peste care stăpânea benchetuind cu boierii, şi de sus se uita el la acele răzmeriţe şi cu nepăsare ca şi cum s’ar fi uitat la o svârcolire netrebnică a râmei.Niciodată nu s’a aplecat el spre sufletul obidit al poporului să-l întrebe:ce-l doare?Îi spuneau boierii:– Aşa-s ţăranii iştia! De ce nu se mulţumesc cu ceea ce capătă din dijmă şi cu mămăligă acră cu usturoi?Iar Carol I da din cap şi-şi încrunta mai bine ochii stufoşi către gemetele surde de jos.

Ferdinand şedea bot în bot cu boierii

Iată, în scurt, inima regelui Ferdinand pentru plugărimea românească…Bot în bot cu boierii, în nici un prilej n-a arătat acestui popor măcar un pic de inimă…Şi nevoile ţărănimii ca un val de lacrimi şi de sudoare creşteau, în vreme ce regele cu boieretul lui benchetuiau în desfătare şi în bine;şi, după Ferdinand, a venit pe capul ţării alt rege, Carol al II-lea, cel hapsân, care are şi el istoria lui neagră, după cum se va însemna mai departe…

Carol al II-lea-acel hapsân care azi îi unul din cei mai bogaţi oameni din lume

Sub Carol al 2-lea, cum bine ne aducem aminte cu toţii, crâşcarea ţăranului nostru a ajuns la aman.În sapă de lemn ajunsese biata ţărănime, sub domnia acelui hapsân care azi îi unul din cei mai bogaţi oameni din lume.Are moşii mari în Mexico, hoteluri în Chicago şi corăbii de pescuit la Terra-Nova;toate acestea făcute din avuţia luată din această necăjită ţară…Noi, ţăranii, când îl vedeam sau când auzeam de el, săream în picioare şi ne treceau fiorii, ca la o spaimă. Şi el căra zi şi noapte, din ţărişoara asta, avuţii peste avuţii, fără să-i pese că trage mindirul de pe noi şi ne lasă descoperiţi frigului.

Mihai I – o  cârpă agăţată într-un par

Istorisesc cei bătrâni cum că era odată o ţară unde domnea o sperietoare pusă într-un lan de grâu. Noroadele treceau şi i se închinau cu mare cutremur, până la pământ.Boierii, spre a stoarce mai bine ţara aceea, spuneau oamenilor ca să-i bage în sperieţi:– Credeţi în sperietoarea asta şi închinaţi-vă ei! Că altfel îi rău!…Şi oamenii i se închinau, iar boierii luau de pe ei şapte rînduri de pielicele.Până într’o zi când poporenii s-au întrebat:– Ce-i oare cu sperietoarea asta? Ia-n s-o vedem mai bine! Şi cercetând-o, au văzut că nu era decât o cârpă agăţată într-un par.Astfel era şi Mihai I. Dacă l-ai fi luat din tron şi l-ai fi amestecat printre ceilalţi oameni, nu făcea doi bani…Flăcăuaşul acesta însă avea nici mai mult nici mai puţin decât 300 mii de pogoane de pământ în stăpânirea lui. Mai avea munţi, castele, case de vânătoare şi câte altele…

Cu toţii vor vota Lista cu semnul Soarele

Ducându-ne la vot trebuie să deschidem bine ochii, să chibzuim bine cui dăm votul şi încrederea noastră.O vorbă veche din bătrâni spune:«Cum îţi aşterni, aşa dormi». În ziua alegerii, tot poporul – tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femeie, muncitori cu braţele şi cu mintea, din oraşe şi sate – va merge la vot. Cu toţii vor vota Lista No. 1 a Frontului Democraţiei Populare cu semnul «SOARELE», listă pe care candidează fruntaşii cei mai de seamă ai muncitorimii, plugărimii şi cărturărimii din ţara noastră, cei ce au condus poporul în luptele purtate pentru cucerirea drepturilor şi bunei stări a poporului, fiii cei mai buni ai ţării noastre, ieşiţi din rândurile poporului.“

Mitrea Cocor se închină la icoana URSS

„Luarea în stăpânire a pustiei de la Dropii era numai un început. Mitrea Cocor avea încă în el întregi simţămintele pe care le încercase la gospodăria colectivă numită «Ilicia Pamiati» în satul Tarassovka, pe cînd se afla prizonier şi ucenic în Uniune. Aici, la Malu, ca pretutindeni în ţară, se găsesc încă în fiinţă alcătuirile trecutului. Priveliştea satelor şi a câmpiei e ca şi acum sute de ani;oamenii sunt legaţi de plugul străvechi, de bucăţelele de pământ mărginite cu răzoare, de practicile strămoşilor, închişi fiecare în sărăcia lui, despărţit fiecare de semenul său, dar părtaş cu toţi semenii săi la robia ce-i încleştează încă.Câştigurile ştiinţei în toate sectoarele vieţii au rămas străine acestor oameni copleşiţi de trecut.Lumea nouă se foloseşte de tractoare, de aeroplane, de electricitate;pământurile pustii rodesc sub puterea irigaţiei, priveliştile se prefac prin iscusinţa inginerilor;plantele folositoare înlocuiesc spinăriile, mlaştinile seacă, păduri apar unde erau nisipuri.Oamenii de la Malu se ofilesc în umbra trecutului.Asupra acestora trebuie îndeplinită revoluţia. Alcătuirea veche să fie în întregime răsturnată. Statul socialist nu va întârzia să puie la îndemâna foştilor robi toate puterile ştiinţei, aşa încât unde au fost cândva noroaie şi cocioabe, să apară şosele şi case luminate electric;unde bântuia seceta, să vie pe canaluri bucuria apei;unde se trudea silnic omul, maşinile să-i uşureze munca.Desfacerea de trecut, ieşirea într-un veac nou al lumii.Toate acestea clipeau în Cocor, ca lumini fugarnice şi învălmăşite, pe când îşi ţinea în braţe copilul primit de la soaţa lui. Vântişorul subţire al pustiei gâdilă năsucul micuţului, îl făcu să strănute şi să deschidă ochii. Acum zâmbea soarelui de octomvrie.– Viitorul e al tău… suspină Cocor şi zâmbi şi el nenumăratelor icoane pe care le adunase din rătăcirile prin ţara nouă a socialismului“. (Finalul romanului „Mitrea Cocor“ de Mihail Sadoveanu, apărut în 1950)