Autor 1996 vizualizări


La moartea Regelui Carol I, un jurnalist bucureştean, care semna cu pseudonimul Fortunio, a publicat o anchetă jurnalistică pe acest subiect, material apărut în ediţia din 8 (21) noiembrie 1914 a revistei „Gazeta Transilvaniei” şi pe care îl redăm în continuare: 

„Regele Carol tâmplar. 

Defunctul Rege era sculptor în lemn şi avea un atelier care-l costa 80.000 lei pe an  

Acum două zile – pe Calea Victoriei – un domn pe care-l întâlnesc cam prin toate părţile pe unde mă obligă profesiunea să circul se apropie de mine şi-mi spune, în chip discret:  

- Ştii că regele Carol se ocupa cu tâmplăria? Du-te în strada Ştirbei Vodă, acolo vei găsi atelierul lui… 

Când să-l întreb, să-i cer amănunte, domnul dispăru prin mulţime. Şi cum eram p’aproape de Ştirbei Vodă, coborâi strada. Abia făcusem patruzeci de paşi şi mă oprii în dreptul Administraţiei domeniilor Coroanei. Nici o firmă, nici un semn exterior nu arăta că în clădirea ce o aveam în faţa mea e instalat atelierul de tâmplărie al regelui Carol. Şi totuşi instinctul meu de gazetar îmi spunea că acolo e atelierul. Şi era firesc ca atelierul regelui să fie aproape de Palat, pentru că Suveranul nu avea de umblat mult ca să ajungă acolo. Din curtea Palatului trecea în aceea a Administraţiei domeniilor Coroanei de unde, traversând strada Ştirbei Vodă, intra în curtea atelierului de tâmplărie.  

În clipa în care deschideam poarta care dă în curtea atelierului regal, gândul meu zbura la domnul cu care vorbisem cu câteva minute mai înainte. Căutai să-mi amintesc numele acelui domn; zadarnic. Nu-l cunosc. Suntem prieteni «de căciulă». Ne vom fi văzut pe undeva, vom fi schimbat, în vreo aglomeraţie, câteva cuvinte – de atunci domnul acesta necunoscut mi se iveşte în cale ori de câte ori duc lipsa unui subiect de articol. Încep să cred în Providenţa gazetarilor.  

Atelierul e închis, nu funcţionează acum, căci «patronul» e trecut în lumea drepţilor. 

 În corpul de case din fund, locueşte şeful atelierului d. Joseph Mihalek, dar nici dânsul nu e acasă. D-na Mihalek, cu care schimb câteva cuvinte, nu ştia sau nu vrea să-mi spună multe... În cele din urmă, un lucrător bătrân, venit ca să întrebe nu ştiu ce, îmi deschide atelierul, mă conduce şi, încet încet, fără să-şi dea seama, reuşesc să aflu din gura lui multe lucruri interesante.  

Este o tradiţie, în casa de Hohenzollern – aşa se afirmă, cel puţin – ca fiecare prinţ să înveţe o meserie. Unul e cizmar, altul croitor, altul fierar. Regele Carol era tâmplar, mai mult era sculptor în lemn şi avea o adevărată pasiune pentru această meserie. Interlocutorul meu mă conduce prin atelier – o sală lungă de vreo 25 metri, instalată cu toate sculele şi aparatele de lemnărie. Maşinele sunt puse în mişcare prin electricitate. 

Biroul Regelui Carol I, realizat în Atelierul Martin Stöhr şi aflat din 1981 la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din satul Goleşti, jud. Argeş. Fotografie de Denis Grigorescu

- Eu unul, deşi lucrez în acest atelier de vre-o şaptesprezece ani, nu l’am văzut pe aci pe Majestatea Sa. Dar îmi povesteau lucrătorii cari erau înaintea mea aci, că regele Carol avea obiceiul să vină destul de des prin atelier. De regulă venea un lacheu care anunţa vizita regelui. Apoi, peste câteva minute regele suia cele câteva trepte de lângă poartă, intra în camera ceia mică, unde sunt modelele – camera de lângă stradă. Îşi lăsa chipiul acolo şi intra apoi cu capul gol, în atelier. Venea lângă fiecare lucrător, observa lucrul, se interesa cu amănuntul de fiece obiect şi se vedea, pe figura lui, că era foarte mulţumit. Apoi ieşea prin curte unde i se aducea chipiul şi se întorcea Ia palat.  

- Cum s’a întemeiat atelierul acesta?  

- Pe vremea când regele Carol a venit în ţară, nu exista la noi un atelier de tâmplărie fină şi mai ales un atelier de sculptură în lemn. Regele a adus atuncia – nu ştiu dacă chiar de la venirea lui sau câţiva ani mai târziu – pe un foarte bun maestru, unul Martin Stehr, şi i-a deschis un atelier pe care l’a instalat lângă Cişmigiu. În urmă regele a cumpărat locul acesta şi a pus să se construiască un atelier special pentru tâmplărie. Atelierul era condus tot de Stehr. Regele îl iubea foarte mult pe acesta. Erau aproape prieteni, aş putea zice, şi dovada a făcut-o regele când, într’o vară, înainte de a pleca la Sinaia, a venit să-şi ia rămas bun de la Stehr. Acesta era bolnav greu. Regele s’a urcat în camera lui şi a stat vre-un ceas lângă căpătâiul bolnavului. Şi după moartea lui Stehr regele a arătat acelaş viu interes atelierului.  

- Ce se lucra în atelier? Lucrări particulare, comenzi?  

- A, nu. Lucram numai pentru casa regală şi princiară şi pentru aşezăminte de cari se interesa în special regele. Am lucrat toată lemnăria pentru castelele de la Sinaia, pentru fondaţiunea universitară. Uite, acuma chiar, avem de lucru pentru castelul Foişor de la Sinaia... Se destinase acest castel nou pentru prinţul Carol, dar de sigur că acuma castelul acesta va trece prinţului Nicolae, rămânând ca prinţul Carol, moştenitor al tronului, să locuiască în castelul Pelişor...  

- Şi cu atelierul ce o să se facă?  

- Nu ştim. Majestatea Sa trebue să hotărască!  

- Ce buget anual aveţi?  

- 80.000 lei.  

- Frumoasă sumă. 

 - Da, frumoasă...  

M’am mai preumblat vre-un sfert de ceas prin atelierul regelui Carol şi am văzut lucrări cu adevărat frumoase, sculpturi artistice, modele făurite de defunctul rege – lucruri cari îl pun pe Vodă Carol într’o lumină nouă şi, de sigur, demnă de cea mai pură admiraţie.  

Fortunio” 

Acest text este un fragment din articolul "Din biografia (necunoscută) a lui Carol I. Ucenic şi sculptor într-un atelier de tâmplărie " apărut în numărul 225 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 octombrie - 14 noiembrie 2020, dar și în format digital, pe platforma paydemic.com