Autor 2715 vizualizări


Regele Juan Carlos I a șocat poporul spaniol și o lume întreagă prin decizia de a abdica, în favoarea fiului său, Felipe, prinț de Asturias. După o lungă domnie în care a avut parte și de evenimente fericite și de unele mai puțin fericite, monarhul Spaniei a ales să lase conducerea țării, motivat fiind atât de probleme de sănătate, cât și de scandalurile care au zguduit casa regală în ultimii ani.

 

Juan Carlos Alfonso Víctor María de Borbón y Borbón-Dos Sicilias s-a născut pe 5 ianuarie 1938 în Roma.  Este  unul dintre cei patru copii ai infantului Juan, conte de Barcelona și al prințesei María de las Mercedes de Borbón-Dos Sicilias. Familia sa se retrăsese în Italia, odată cu instaurarea Celei de A Doua Republici Spaniolă în 1931.

După ce tatăl său a insistat pe lângă Franco, Juan Carlos se mută în Spania în 1948 la numai 10 ani, cu scopul de a-și desvărși educația acolo. A început să studieze la San Sebastian și a terminat studiile la Institutul San Isidro din Madrid. Între 1955 și 1957 își face seviciul militar la Academia Militară din Zaragoza.

În 1956, fratele lui Juan Carlos, Alfonso a murit în urma unui accident cu o armă. Comunicatul Ambasadei Spaniei din Portugalia, acolo unde era exilată familia regală în acea perioadă, a afirmat că Alfonso își curăța revolverul care s-a descărcat. Presa a speculat că Juan Carlos a fost vinovat de moartea fratelui său, pentru că el a apăsat pe revolver.

Viitorul rege și-a petrecut un an la o școală navală și altul la o școală de aviație. Apoi a studiat Drept, Economie Politică Internațională și Finanțe Publice la Universitatea Complutense.

Dictatorul Francisco Franco, l-a ales moștenitor pe Juan Carlos,   ca un compromis făcut în urma cerințelor facțiunilor de extremă dreapta care voiau restaurea monarhiei. Dar Franco nu voia ca regalitatea să conducă după principii democratice, așa că a sperat că tânărul putea fi modelat astfel încât să păstreze aspecte ale regimului dictatorial . În 1969, Juan Carlos a fost numit în mod oficial moștenitor și i-a fost dat titlul de Prinț al Spaniei. În schimb, Carlos trebuia să jure loialitate mecanismului politic a lui Franco.

De-a lungul anilor 1969–1975, Juan Carlos a susținut în mod public regimul lui Franco, spre consternarea opozanților, care sperau ca moartea dictatorul va aduce schimbări.

Pe măsură ce timpul trecea și sănătatea lui Franco se deteliora, Juan Carlos ducea tratative ascunse cu tabăra adversă, constituită din lideri politici exilați și cu alte crezuri decât ale dictatorul. Deși unii membri ai guvernului încercau să-l avertizeze pe Franco de dublul joc al prințului, el nu voia să creadă în trădarea lui Carlos și a fost păcălit până la sfârșit.

Prințul va conduce țara între 1974 și 1975, când Franco era în incpacitatea de a o face. Înainte să moară, pe 30 octombrie 1975, Franco îi lasă puterea deplină. Pe 22 noiembrie, Carlos este proclamat rege al Spaniei, iar pe 27 noiembrie are loc o ceromonie într-o biserică din Madrid,   care avea echivalentul unei încoronări. Monarhul putea să se numească Juan al III-lea sau Carlos al V-lea, dar a preferat Juan Carlos I.

În calitate de rege, Juan Carlos a început aplicarea unor reforme. A fost presat să legalizeze Partidul Comunist Spaniol, în ciuda opoziției militare de dreapta. Prin această decizie  monarhia a fost susținută puternic de stânga.

Pe 15 iunie 1977, în Spania au avut loc primele alegeri democratice de după regimul lui Franco. În 1978 guvernul a promulgat o nouă Constituție, care a fost aleasă în mod democratic de către Parlament și apoi ratificată de către cetățeni în urma unui referendum. Prin aceasta, Juan Carlos era recunoscut ca rege și moștenitor al casei regale și nu a lui Franco.

Prin renunțarea la dreptul său la tron, Juan tatăl a confirmat investirea fiului și în ochii monarhiștilor care-l considerau pe cel dintâi rege de drept al Spaniei.

Dar impunerea sa definitivă ca erou al statului spaniol s-a făcut pe 23 februarie 1981, când a avut loc o tentativă de lovitură de stat. Regele, purtând uniformă militară le-a ordonat prin intermediul unui mesaj televizat ofițerilor puciști din cadrul Gărzii Civile să se întoarcă în cazărmi. Aceștia ocupau sediul Parlamentului, și se aflau acolo la comanda

locotenent-colonelului Antonio Tejro, care voia să dea o lovitură de stat.

Din 1982, după alegerea liderului socialist  Felipe González în postul de prim-ministru, regele Juan Carlos nu s-a mai implicat activ în politica țării, dar a rămas un simbol al puterii.

Cât despre viața de familie, Juan Carlos I s-a căsătorit cu prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei, la Atena, pe 14 mai 1962. Cei doi au trei copii:pe infantele Elena și Cristina și pe viitorul rege, Felipe.

În anul 2010 a suferit o operație în urma căreia i-a fost extirpat un nodul din plămânul drept. Dar problemele nu s-au oprit aici. Ginerele său, soțul infantei Cristina-Iñaki Urdangarín-  a fost implicat într-un  scandal de corupție, în care a fost acuzat că a delapid fonduri ale statului.

În aprilie 2012 regele a participat la o partidă de vânătoare de elefanți în Botswana. Ziarul El Pais a estimat că acesta plătise pentru vânătoare în jur de 44.000 de euro, în timp ce țara se confrunta cu criza economică, care adusese pragul șomajul la un nivel istoric. În Botswana a căzut și s-a ales cu o triplă fractură de șold. A fost supus unei operații și la ieșirea din spital a declarat că a făcut o greșeală pe cara nu o va mai repeta.

Decizia de a renunța la tron vine să salveze monarhia, deoarece prințul Felipe are o viață discretă și în ultimii ani a fost din ce în ce mai implicat în probleme actuale. Cetățenii Spaniei văd această schimbare cu ochi buni și cred că revitalizarea monarhiei era necesară.