Autor 8116 vizualizări


Țara în care există peste 100.000 de situri arheologice și turistice, care are cel mai vechi baraj din lume și cele mai vechi statui este Regatul Hașemit al Iordaniei. Aici se află și cel mai de jos punct de pe Pământ, la Marea Moartă. Tot aici se află și faimosul sit arheologic Petra, odată neglijat și uitat. Se poate traversa în fix 40 de zile, iar Regele este descendent direct al Profetului musulman Mohammed. O cultură vastă și o civilizație extraordinară, ascund în spate o istorie aparte, care merită descoperită. 

Să începem, deci, cu povestea acestei țări din Orientul Mijlociu. Pornind din cele mai vechi timpuri, s-au găsit dovezi ale activității umane în zonă încă din perioada paleolitică. Unelte precum topoare mici, burghie primitive și cuțite sunt datate din această perioadă de timp, fiind găsite în diferite locații din întreaga țară. Oamenii erau vânători-culegători care duceau o viață nomadă. 

Progresiv, au început să construiască așezări permanente și să înființeze comunități agricole. Epoca neolitică a cunoscut creșterea comunităților stabile, sedentare și creșterea agriculturii. Aceste mici sate au devenit în cele din urmă centre urbane cu propria lor industrie și au inițiat comerțul cu alții.


S-au dezvoltat mari centre urbane, cum ar fi orașul Ierihon (foto sus), care se pretindea a fi cel mai vechi oraș locuit continuu din lume, cu fondarea datând încă din 9.000 î.Hr. Începând cu epoca fierului, locuitorii s-au organizat în mici regate– spre exemplu amoniții, moabiții și edomiții. 

Transiordania a intrat sub influența greacă și mai târziu romană. Alexandru cel Mare (domnie 336-323 î.Hr.) a fondat câteva orașe din regiune (de exemplu Gerasa), iar nabateii și-au sculptat capitala Petra (foto jos) acolo din stânci de gresie. La început, zona a atras și a inspirat comercianți, artiști, filosofi, meșteșugari și, inevitabil, cuceritori care și-au lăsat amprenta asupra istoriei țării moderne. Romanii au revitalizat o mare parte din regiune (deși orașele nabateene, cum ar fi Petra și Hegra, au fost neglijate), creând un centru comercial puternic la Gerasa și un altul numit Philadelphia la Ammon, acum Amman, capitala Iordaniei modern. Aceștia au beneficiat cu siguranță de resursele regiunii dar au și contribuit la îmbunătățirea zonei pe măsură ce au construit drumuri, temple și apeducte care au transformat zone întinse din regiune din aride, în fertile. 


Roma a căzut (476 d.Hr.), iar mai târziu, în secolul al VII-lea d.Hr., invazia arabă a străbătut regiunea, convertind poporul la islam, ceea ce i-a condus apoi pe acești oameni în conflict cu bizantinii. Regiunea Iordaniei moderne a devenit parte a Imperiului Umayyad, prima dinastie musulmană, care a domnit între anii 661-750 e.n. 


Sub hegemonia Imperiului Umayyad, Iordania a prosperat, dar a fost neglijată în vremea Abassidă (750-1258 CE), când conducătorii și-au retras sprijinul din zonă, mutând capitala din Damasc la nord de Iordania: la Kufa și apoi Bagdad. Califatul Fatimid (909- 1171 e.n) a preluat Iordania și a inițiat renovarea templelor, clădirilor și drumurilor. La fel a procedat și Imperiul Otoman (1299-1922 e.n.) care a cucerit apoi Iordania.

După patru secole de stăpânire otomană, domnia turcească asupra Transiordaniei s-a încheiat în timpul Primului Război Mondial, când Armata Hașemită a Marii Revolte Arabă a preluat Iordania actuală cu ajutorul și sprijinul triburilor beduine locale din regiune, cerchezilor și creștinilor. Revolta a fost lansată de hașemiți și condusă de Sharif Hussein din Mecca împotriva Imperiului Otoman. Aici s-a ajuns datorită naționalismului arab și a resentimentului față de autoritățile otomane. 

Revolta a fost susținută de aliații din Primul Război Mondial, inclusiv Marea Britanie și Franța. Acestea au redesenat granițele Orientului Mijlociu: deciziile lor, în special Acordul Sykes – Picot, au condus la stabilirea mandatului francez pentru Siria și a mandatului britanic pentru Palestina. Acesta din urmă a inclus teritoriul Transiordaniei, care fusese alocat lui Abdullah I al Iordaniei cu aproximativ un an înainte de finalizarea documentului Mandatului (care a fost introdus oficial în 1923). 


Abdullah I al Iordaniei (în centru), la sosirea în Amman, în 1920 (foto: Jewish National Fund photo archive)

Transiordania a fost unul dintre statele arabe opuse creării Israelului în mai 1948. A participat la războiul dintre statele arabe și nou-înființatul stat Israel, când mii de palestinieni au fugit din luptele arabo-israeliene în Cisiordania și Iordania. Pe 24 aprilie 1950, Iordania a anexat formal Cisiordania (inclusiv Ierusalimul de Est) declarând „uniunea completă între cele două părți ale Iordanului și unirea lor într-un singur stat [..] la conducerea căruia domnește regele Abdullah Ibn al Hussain”. Toți rezidenții Cisiordaniei au primit cetățenia iordaniană. Conferința din Ierihon din decembrie 1948, o întâlnire a liderilor palestinieni proeminenți și a regelui Abdullah, a votat în favoarea anexării la ceea ce era atunci Transiordania.

După atacurile din 11 septembrie 2001, Abdullah II (actualul monarh) a sprijinit eforturile Statelor Unite de combatere a terorismului și, după invazia Irakului condusă de SUA în 2003, forțelor SUA li s-a permis să mențină baze militare în Iordania. Sprijinul pentru un acord de pace arabo-israelian a fost, de asemenea, o prioritate ridicată pentru Regele Abdullah, care a continuat să-și demonstreze angajamentul față de procesul de pace, participând la negocierile pentru o soluție între cele două state, întâlnindu-se cu liderii israelieni și palestinieni și atrăgând atenția internațională asupra problemei. În 2019, el a refuzat să reînnoiască un contract de închiriere a terenurilor iordaniene cultivate mult timp de fermierii israelieni, iar terenul a fost returnat Iordaniei în 2020. 


Familia Regală a Iordaniei (2019)

În concluzie, Regatul Hașemit al Iordaniei nu încetează să contribuie pozitiv la istoria lumii. Liderii Iordaniei militează acum pentru pacea mondială și locală, luptând pentru o lume mai bună. Regatul lor a devenit o țară cu potențial turistic ridicat, primitoare și frumoasă, cu care România se află în relații foarte bune – la tristul eveniment al înmormântării Regelui Mihai din 2017 a participat și Prințesa Muna a Iordaniei. Există Ambasada Iordaniei la București, și a României la Amman, și nu putem spera în continuare decât la pace și înțelegere. 

Autor: Maria-Lavinia Buleac, Studentă în anul II la Universitatea din Craiova, Informatică și Inginer DevOps la SugarCRM