Autor 10523 vizualizări


Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă și Iolanda Balaș au rămas în istorie sportului mondial prin performanțele și recordurile aproape de inegalat.

Puțini români cunosc faptul că a existat un compatriot căruia îi era ruşine să vină „acasă” de la Olimpiade „fără aur”. Un om care a concurat cu pagaia ruptă în calificări şi care în finală şi-a zdrobit toţi adversari. Pentru cei mai mulţi dintre români numele lui este arhicunoscut, a adus cinste şi onoare României la toate competiţiile la care a participat, îl cheamă:Ivan Patzaichin. I se mai spunea:„Amiralul”. Simpla rostire a acestui nume producea în vremea în care a concurat panică şi deznădejde printre adversari.

Prima Olimpiadă, prima medalie de aur

Născut printre stufărişurile Deltei Dunării, în localitatea tulceană Mila 23, Ivan Patzaichin, fiul unui pescar şi al unei croitorese, a lăsat în 1967 liniştea „apei de acasă” pentru a lua calea Bucureştiului, având un singur vis:să ajungă campion. Când a pus piciorul pentru prima oară într-o canoe nu ştia „nici măcar să îşi ţină echilibru în barca suplă şi uşoară care nu semăna deloc cu lotca greoaie în care învăţase să vâslească în copilărie”.

Iată ce îşi aduce aminte chiar Ivan Patzaichin despre chinurile începutului în canoe:„În primele două-trei săptămâni mă răsturnam într-una cu ea. Nu puteam să stau nici câţiva metri pe apă la început. Ţin minte că era martie, era şi frig şi tot cădeam în apă, iar la un moment dat chiar îmi era frică să mă mai urc în barcă. Dar apoi a venit Simion Ismarciuc, care a fost mentorul meu. El s-a urcat cu mine în barcă şi m-a învăţat să-mi menţin echilibrul şi să merg drept. E cel mai important lucru, pentru că în canoe este foarte greu să menţii direcţia. Stai în genunchi, dai la rame doar pe o parte şi rişti să te învârţi în cerc. După alte două săptămâni nu mai aveam probleme”.

Luat sub „oblăduire” de clubul Dinamo, după doar un an de pregătire la Snagov, la nici 18 ani a fost trimis să reprezinte România la Jocurile Olimpice din Mexic, la kaiac-canoe. Prima probă în care a concurat în Mexic a fost un eşec. Deşi a condus mai bine de jumătate din cursă, avea să o piardă. Probabil, lipsa de experienţă şi tinereţea au contribuit la pierderea cursei. Înfângerea nu l-a descurajat, ba din contră l-a întărit. A urmat proba de caiac două persoane. Un succes zdrobitor asupra mult mai titraţilor săi adversari. Prima medalie de aur. Începea o hegemonie a lui Patzaichin ce avea să dureze aproape 20 de ani, ce au acoperit 5 Olimpiade de vară:Ciudat Mexico 1968, Munchen1972, Montreal 1976, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984.

Cu pagaia ruptă, direct în istorie

Repede anii s-au scurs şi a venit Olimpiada de la Munchen 1972. Având acum o oarecare experienţă, Patzaichin s-a aşezat încrezător la startul probei de canoe simplu. Chiar în primii metri ai probei pagaia cu care vâslea a cedat. Un moment unic pe care îl povesteşte cel care l-a trăit. "În serii, regulamentul prevedea ca în primii 25 de metri cursa să se oprească dacă se rupea o pagaie. Eu am ridicat-o deasupra capului, dar arbitrii poate n-au văzut, deoarece s-a rupt longitudinal. În momentul acela, barca mea a alunecat şi am continuat cursa.

Pentru mine, important era sa menţin direcţia şi să nu mă răstorn, pentru că regulamentul nu prevedea un timp în care trebuia să termin. Am încercat să sosesc, am făcut-o şi după două minute de la finişul celorlalţi, dar tribunele mă aplaudau chiar dacă nu ştiau că am pagaia ruptă. Am fost la cântar, totul a fost în regulă, dar pe buletinul oficial am figurat ca abandon, iar delegaţia de-atunci a făcut o contestaţie şi după o noapte am fost acceptat în recalificările pe care le-am câştigat, ca apoi să reuşesc să înving şi în semifinalele şi chiar să obţin primul loc în finală, fără drept de apel, cu patru secunde avans, în ultima parte chiar fără să trag", avea să declare Patzaichin.

La cele 5 Olimpiade la care a concurat a câştigat, şapte medalii:doar aur şi argint! Medalii de aur a câstigat la:Mexic 1968, Munchen 1972, Moscova 1980, Los Angeles 1984. Argint-Munchen 1972, Moscova 1980, Los Angeles 1984.

„Îmi era ruşine să vin acasă fără aur! Nu puteam să vin doar cu un bronz!”

Ivan Patzaichin avea să domine clar şi Campionatele Mondiale la care a participat. Momentul Belgrad este definitoriu pentru întreaga sa carieră. „La Mondiale, în 1982, la Belgrad, în prima zi, am luat bronzul şi era musai să iau şi aur. Altfel, mi-era ruşine să vin acasă. Mai rămăsese proba de 10.000 de metri. Am luat startul împreună cu Toma Simionov şi în primii 500 de metri a fost o busculadă şi ni s-a spart barca. Luam apă şi barca se ducea la fund. Am tras la margine şi eram pregătiţi să abandonăm. Şi atunci am avut o idee. Am lovit cu pumnul lemnul în zona în care se produsese spărtura şi bucata desprinsă s-a aşezat la loc. Adversarii luaseră avans, dar proba era lungă. La 8.000 de metri i-am prins şi am câştigat. Poate dacă în prima zi am fi luat aur, am fi abandonat la 10.000 de metri, dar nu puteam să vin doar cu un bronz acasă", declară Patzaichin.

„N-am tras niciodată pentru recompense”

Dacă astăzi primele pe care le primesc sportivii pentru medaliile pe care le câştigă echivalează cu o mică avere în România, pe „vremea” lui Patzaichin lucrurile stăteau diferit. „Eu n-am tras niciodată pentru recompense. Pentru Jocurile Olimpice luam cam 10.000 de lei, erau două-trei salarii. Eu toată cariera mea nu am ţinut niciodată la bani, la grade, la casă. Eram atât de sigur că şi la anul voi câştiga o medalie încât, dacă nu-mi dădeau ceva, ziceam: <<Bine, poate îmi vor da la anul>>”, îşi aduce aminte canoistul.

Palmaresul lui Ivan Patzaichin la Campionatele Mondiale este mai mult decât impresionant. A câştigat 22 de titluri la 11 ediţii: Copenhaga 1970, Belgrad 1971, 1975, 1978 şi 1982, Tampere 1973 şi 1983, Mexico 1974, Sofia 1977, Duisburg 1979 şi Nottingham 1981. A cucerit 9 medalii de aur C-1 (canoe simplu, n.r) 1000 m: 1973, 1977; C-1 10000 m: 1978, C-2 500 m: 1979, C-2 1000 m: 1970, 1981, 1983; C-2 10000 m: 1982), 4 medalii de argint (C-1 1000 m: 1975, C-2 1000 m: 1971, C-2 10000 m: 1981, 1983) şi 9 medalii de bronz (C-1 500 m: 1971, 1973, 1974; C-1 1000 m: 1974, 1978, 1979; C-1 10000 m: 1974, 1977, 1979).

Ziua în care Nadia Comăneci a învins computerul olimpic

La Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, Nadia Comăneci a obţinut prima notă de 10 din istoria competiţiei, la gimnastică. Tabela electronică a afişat 1.00, deoarece nu putea arăta nota maximă. Nadia obţinuse mai multe note de zece în concursurile premergătoare Jocurilor Olimpice din 1976. La Montreal, însă, situaţia era cu totul alta. În joc erau medaliile olimpice. Şi nimeni nu se gândea că, în condiţiile în care miza era uriaşă, o gimnastă poate să-şi învingă emoţiile şi să fie perfectă. S-a întâmplat în concursul pe echipe. Fetele noastre concurau la paralele, iar Nadia a făcut exerciţiul ei ca la carte. Sala a răsplătit-o cu aplauze. Apoi, s-a retras cuminte lângă antrenorii şi colegele ei. Toţi aşteptau nota. Pe tabela electronică a apărut 1.00, spre uluiala tuturor. Bela Karolyi s-a îndreptat spre juriu pentru a cere explicaţii.

Momentul a fost descris astfel: „Scuzaţi-mă, am spus, este foarte important pentru mine să ştiu nota Nadiei. Şi atunci, un membru suedez al juriului, foarte agitat, mi-a arătat cele zece degete ale mâinilor. Zece? Ce-i asta zece? Vreau nota Nadiei, am strigat nedumerit. Şi atunci am auzit vocea crainicului: Doamnelor şi domnilor, pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice, Nadia Comăneci a obţinut nota zece!" Iar delegaţia ţării noastre obţinea cea dintâi medalie la această ediţie:argintul.

A sfidat legile echilibrului

„Echipa română de fetiţe-flori-15 ani şi jumătate medie de vârstă-a eclipsat URSS, care a obţinut, totuşi, aurul. Gimnastica olimpică, iată ceva minunat. Cu Nadia Comăneci este, cât se poate de simplu, artă", scria trimisul special al revistei „l'Éxpress". Evoluţiile Nadiei au făcut ca interesul pentru concursul feminin de gimnastică să fie imens. „O stea se naşte“ au titrat americanii.

Cu toate că sala în care s-a desfăşurat avea 16.000 de locuri, biletele s-au găsit foarte greu, pe piaţa neagră ele vânzându-se şi cu 200 de dolari, adică de 20 de ori preţul oficial! Nadia a obţinut apoi alte şase note de 10, cucerind titlul olimpic la individual compus, paralele şi bârnă, precum şi medalia de bronz la sol. Teodora Ungureanu a secundat-o cu brio, ocupând locul 2 la paralele şi 3 la bârnă. 

Un exerciţiu din 150 de combinări

Pentru a ajunge la exerciţiile pe care le-a executat ireproşabil, la Montreal, la JO din 1976, Nadia a trudit din greu. Până la 9 ani, a făcut zilnic câte două ore de antrenament. După aceea, norma a crescut la trei ceasuri, iar de la 12 ani a fost nevoită să suplimenteze. "Tracţiunea în braţe de la paralele atingea uneori 250 de kilograme. Un copil neantrenat s-ar fi desprins literalmente din articulaţiile umerilor", a explicat Martha Karolyi. Complexitatea exerciţiului pe care Nadia îl executa la paralele era ilustrată de faptul că el cuprindea 13-14 elemente, dar era alcătuit din combinarea a 150.

„Ea e perfectă-dar Olimpiada are necazuri“ au afirmat tot americanii

Presa din întreaga lume s-a întrecut în a găsi metafore prin care să descrie evoluţiile româncei. „Calificativul maxim obţinut de Nadia Comăneci deschide o epocă nouă în istoria gimnasticii mondiale. De acum încolo se va vorbi despre gimnastica dinainte şi de după Nadia Comăneci", concluziona „Daily Mirror". „Zeiţa Montrealului“ au spus francezi.

Nadia Comăneci este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

Elisabeta Lipă, cea mai bună canotoare a secolului XX

Elisabeta Lipă a obținut 5 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz la șase Olimpiade, a fost de 25 ori campioană a României. În anul 2000, a fost declarată cea mai bună canotoare a secolului de către Federația Internațională de Canotaj. Pe 1 iunie 2000, la Lucerna, în Elveția, Elisabeta Lipă a primit medalia "Thomas Keller", cea mai înaltă distincție din Prin cea de-a cincea medalie de aur, cea de la Atena, Elisabeta Lipă a a egalat un record stabilit de Nadia Comăneci, dar ea deține un alt record olimpic:cea mai mare diferență de timp între prima și ultima medalie de aur, 20 de ani. 

Iolanda Balaș a dominat săritura în înâlțime vreme de 10 ani

Iolanda Balaș Sőtér va rămâne în istoria atletismului pentru dominația probei de săritură în înălțime femei timp de un deceniu. Între 1957 și 1967, Iolanda Balaș a învins în 150 de întreceri consecutive, depășind recordul său mondial de 14 ori, purtîndu-l de la 1, 75 m la 1, 91 m. Un exemplu al supremației sportive a Iolandei Balaș a fost finala olimpică de la Roma 1960. Din 15 concurente inițiale, numai patru au depășit înălțimea de 1, 71 m. Iolanda Balaș a sărit 1, 73 m de la prima încercare, în timp ce adversarele sale epuizaseră toate tentativele regulamentare, fără să reușească să sară o asemenea înălțime. După stabilirea victoriei sale, Iolanda Balaș a continuat singură întrecerea:a depășit înălțimea de 1, 75 m, a sărit 1, 77 m la prima încercare, 1, 81 m la a doua, 1, 85 m la a treia. A câștigat medalia de aur cu o diferență de 14 cm față de a doua clasată.

După patru ani, la Jocurile de la Tokio câștigă din nou titlul olimpic. Nivelul general al concurenței crescuse între timp, dar diferența rămânea notabilă:Iolanda Balaș a terminat concursul cu performanța de 1, 90 m, după ce a eșuat în încercările de a stabili un nou record mondial, de 1, 92 m, în timp ce australianca Michel Brown, deținătoarea medaliei de argint, se oprise la 1, 80 m, cu zece centrimetri mai puțin.