Rebeliunea legionară, influenţată de sovietici?

Mişcarea Legionară a reprezentat pentru Partidul Comunist un concurent însemnat şi incomod în lupta pentru cucerirea puterii politice şi instaurarea unui stat totalitar, unde lupta pentru putere presupunea „eliminarea concurenţilor“, dorinţa de compromitere şi distrugere a adversarului. Competiţia devine evidentă în condiţiile în care, prin Înaltul Decret nr. 3151 din septembrie 1940, Statul Român devine „Stat naţional-legionar, iar Mişcarea Legionară este singura mişcare recunoscută în noul stat“.

Odată cu proclamarea statului naţional-legionar, PCR transmitea noi instrucţiuni şi directive membrilor săi, în care cerea ca aceştia „să speculeze asemănarea între unele principii comuniste şi legionare şi să se strecoare cât mai mult în rândurile cămăşilor verzi pentru a le compromite;să speculeze toate nemulţumirile, creând cât mai multe dificultăţi guvernului“(1).

În acest context, şi autorităţile devin din ce în ce mai preocupate de infiltrările elementelor comuniste în Mişcarea Legionară. Astfel, ministrul de Interne, generalul Petrovicescu, recunoştea, în şedinţa Consiliului de Miniştri din 29 octombrie 1940, pătrunderea comuniştilor în Mişcarea Legionară, menţionând că:„De multă vreme avem informaţia că se produce o penetraţie de comunişti în Mişcarea Legionară“(2). De asemenea, generalul Antonescu îi comunica lui Hitler, la 14 ianuarie 1941 că „Mişcarea Legionară s-ar fi anarhizat prin implantarea în rândurile sale a comuniştilor“.

În memorandumul înaintat în aceeaşi zi Führer-ului, şeful statului român sublinia:„Elemente nepregătite sau trimise de comunişti poartă răspunderea pentru pierderea de popularitate a legiunii, pentru haosul economic care a urmat şi pentru creşterea primejdiei de anarhie, în timp ce propaganda comunistă se intensifică“(3).

Instituţiile statului, cu ochii pe comunişti

Documente ale Inspectoratului General al Jandarmeriei, ale Direcţiei Generale a Poliţiei şi ale SSI-ului conţineau o serie de informaţii care atestau asemenea infiltrări ale comuniştilor în rândurile legionarilor, speculând toate lipsurile muncitorilor.Astfel, Inspectoratul General al Jandarmeriei informa prin Ordinul de informaţiuni nr.71/1940, din 1 noiembrie 1940, în legătură cu „preocuparea comuniştilor în elaborarea unui plan pentru introducerea în Mişcarea Legionară a unor agenţi comunişti de încredere, conform instrucţiunilor primite de la Centru (Moscova), şi care, printre altele, vor căuta să provoace sub egida legionară tulburări şi manifestaţiuni“.

Cauzele care au dus la pătrunderea elementelor comuniste în Mişcarea Legionară au fost sesizate şi de Direcţia Generală a Poliţiei în „Dările de seamă din lunile februarie şi martie“, în care erau menţionate:a) uşurinţa cu care era primit în Mişcarea Legionară orice solicitant fără vreun control serios;b) desfiinţarea breslelor, care a condus la împingerea muncitorilor spre continuarea activităţii în cuiburile legionare sau alte organizaţii cu caracter politic.

S-a strigat „Trăiască Rusia sovietică“ în timpul rebeliunii legionare

În ceea ce priveşte aspectele legate de amestecul sovieticilor prin filiera PCd.R la acţiunile din timpul rebeliunii, a fost publicat un număr redus de documente. Din documentele studiate în arhive (Direcţia Arhivelor Istorice Centrale, Arhivele Naţionale Bucureşti, Arhiva Serviciului Român de Informaţii şi arhivele MApN) a reieşit însă implicarea în rebeliunea legionară atât a unor comunişti români – mulţi agenţi ai serviciilor secrete sovietice, cât şi a altor agenţi ai serviciilor secrete sovietice. În acest sens, în unele documente sunt menţionate nume ale unor comunişti infiltraţi şi identificaţi ca participanţi la rebeliune. Astfel, în unele dintre documente se menţionează următoarele:„Cu ocazia manifestaţiilor din ziua de 21 ianuarie, la care au luat parte şi un grup de muncitori ceferişti, s-a auzit strigând TRĂIASCĂ RUSIA SOVIETICĂ.

(Generalul  Ion Antonescu (stânga) şi Horia Sima (dreapta), la un parastas organizat de Mişcarea Legionară fostului ei conducător, Corneliu Zelea Codreanu, în decembrie 1940)

Adevăraţii legionari au părăsit pe manifestanţi, văzând singuri greşeala ce au făcut-o când au primit pe aceşti muncitori în sânul Mişcării Legionare. Persoanele care au strigat şi manifestat pentru URSS nu s-au putut identifica, majoritatea dintre ei fiind înarmaţi cu revolvere“4. Privitor la participarea comuniştilor la acţiunile din timpul rebeliunii, în „Darea de seamă pe luna martie 1941“ a DGP se preciza că:„În timpul rebeliunii, între muncitorii încadraţi în CML au fost identificaţi numeroşi comunişti care au participat la demonstraţii, furturi, jafuri, crime. Sentinţele pronunţate de către tribunalele militare confirmă această afirmaţie“.

Muncitorii comunişti, rol de „agenţi provocatori“

Unii muncitori, identificaţi ca participanţi la rebeliunea legionară, sunt menţionaţi într-o notă a DGP din aprilie 1941, şi anume:„Vasiliu Iulius – strungar la Rafinăria Teleajen a Societăţii Româno-Americane, comunist notoriu, înscris în cadrele Mişcării Legionare în care a activat până în ziua rebeliunii, la care a luat parte activă;Ionescu Nicolae (zis Dumitrache Nicolae), lăcătuş la Rafinăria Teleajen a Societăţii Româno-Americane, cunoscut ca vechi comunist, se înscrisese în ultimul timp în cadrele Mişcării Legionare în care a activat până în ziua rebeliunii, când a fost văzut luând parte la acţiunile la care se dedau rebelii;Cojan Constantin, lucrător la Rafinăria Teleajen a Societăţii Româno-Americane, comunist notoriu continuă a face propagandă în rândul lucrătorilor a făcut parte în ultimul timp din Mişcarea Legionară şi a luat parte la rebeliune“(5).

De asemenea, este menţionat şi Lucreţiu Vâlceanu, „notoriu comunist şi fost luptător în Brigăzile Internaţionale Roşii din Spania, înscris ulterior în Mişcarea Legionară, în calitate de redactor al ziarului Biruinţa a difuzat zvonul fantezist că generalul Dragalina este de partea rebelilor“(6).

Demn de semnalat este şi faptul că, într-un raport al Direcţiei Generale a Poliţiei, din 28 august 1941, rezulta că „după rebeliune s-a observat că un număr însemnat dintre foştii muncitori care aderaseră la Mişcarea Legionară s-au retras şi au început să activeze în mişcarea comunistă din care făcuseră parte anterior. La Atelierele CFR Griviţa, unde majoritatea elementelor comuniste trecuseră în tabăra legionarilor, astăzi se încadrează din nou în rândurile mişcării comuniste dând mîna cu foşti tovarăşi“.

Documentul demonstrează rolul de „agenţi provocatori“ pe care l-au îndeplinit „anumite elemente comuniste“ infiltrate în Mişcarea Legionară. Activitatea „agenţilor provocatori comunişti“ este confirmată şi de SSI, care, urmărind permanent atât activitatea Mişcării Legionare, cât şi activitatea comunistă, preciza în „Nota privind rolul agitatorilor comunişti introduşi în Mişcarea Legionară“:„Cercurile legionare conducătoare cred că aceşti pseudo legionari (n.n. – comunişti) au fost introduşi în mişcare numai pentru a agita şi anarhiza ţara, rămânând pe mai departe comunişti. Aşa fiind – susţin cercurile menţionate – nu poate fi cazul despre o încadrare a unor legionari în Partidul Comunist, ci despre o revenire a comuniştilor în cadrele partidului după ce şi-au făcut datoria în cuiburile legionare“.

Horia Sima şi militantul comunist Dumitru Groza

Amestecul unor comunişti în timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941 este reluat şi analizat pe o bază informaţională mai largă de către SSI în „Darea de seamă asupra rebeliunii“, întocmită la sfârşitul lunii februarie din acelaşi an. Dar, prin aprobarea dată de Horia Sima, reorganizarea Corpului Muncitoresc Legionar (CML) urma să fie făcută sub conducerea lui Dumitru Groza, „militant comunist de notorietate“.

Aşa după cum demonstrează documentele din Arhiva SSI, comuniştii se înscriseseră masiv în CML. Comandantul Mişcării Legionare observase acest fenomen şi hotărâse o epurare, însă primirea de noi membri muncitori cu simpatii comuniste a continuat. Şi aceasta, pentru că, între comandantul Mişcării Legionare şi conducătorii Partidului Comunist ar fi existat relaţii mult mai vechi. După cum atestau date din Arhivele Siguranţei şi din cele ale Ministerului Muncii, Dumitru Groza, unul dintre apropiaţii lui Horia Sima, era în realitate, „unul dintre cei mai încrâncenaţi militanţi ai extremismului de stânga“. Prin Dumitru Groza s-ar fi menţinut supremaţia CML asupra restului Legiunii, iar Horia Sima i-ar fi luat permanent apărarea.

Tot în „Darea de seamă asupra rebeliunii“ întocmită de SSI se oferă şi alte câteva exemple de intruziune comunistă. Astfel, serviciile de Siguranţă şi ale SSI se implicaseră în arestarea lui Boris Niconov din Basarabia, trimis de Soviete cu „misiunea de a se introduce la legionari“. Un alt exemplu făcea referire la cizmarul Moga, un alt comunist notoriu din Cernăuţi, care primise suma de 200.000 lei de la Ajutorul legionar, spre a se instala ca refugiat la Suceava. Alţi comunişti legionari percheziţionaseră sediul Centrului informativ Suceava al SSI, iar executanţii au fost Krevinski, Cervinski şi Viskeron Alois, de asemenea identificaţi ca notorii comunişti infiltraţi în Mişcarea Legionară.

Concluzia documentului SSI privind implicarea comuniştilor în rebeliune, în urma directivelor şi intereselor sovietice, se impunea de la sine:„Sovietele – cărora orice complicaţii de ordin politic intern din România le foloseau – au căutat şi reuşit prin elementele ce se infiltraseră în rândurile Mişcării legionare, pe de o parte, să fie informate asupra activităţii interioare a Mişcării legionare, iar pe de altă parte de a provoca tot prin aceleaşi elemente mişcări şi acţiuni anarhice conform cu interesele sovietice“(7).De altfel, şi Legaţia Sovietică din Bucureşti „era de acord cu faptul că în Mişcarea Legionară se aflau foarte multe elemente comuniste, foarte bine apreciate, iar mulţi dintre aceştia, cu ocazia rebeliunii, au aţâţat spiritele provocând dezordini şi chiar participând la jafuri“(8). Mai mult, „Sovietele ar fi trimis în România mari sume de bani pentru a fi întrebuinţate în propaganda legionară. Cu împărţirea lor s-ar fi ocupat conducătorii muncitorilor legionari“(9).

Interesul sporit al Moscovei faţă de situaţia din România este demonstrat şi de un raport documentat transmis de PCdR la 9 februarie 1941 Internaţionalei a III-a, cu privire la „statistica devastărilor, numărul victimelor, pagubele estimate la circa zece miliarde lei“. Raportul era însoţit de un reportaj filmat „asupra modului în care s-a desfăşurat rebeliunea în Capitală şi în cele mai importante centre din ţară. În concluzie, PCdR raporta că acţiunea de penetraţie comunistă în cadrele Mişcării Legionare a dat rezultate neaşteptate şi că ea reprezintă cea mai eficace încercare de revoluţie în România“(10).Concluziile autorităţilor statului prezentate Preşedinţiei Consiliului de Miniştri subliniau că „jafurile, asasinatele şi devastările au dat rebeliunii un caracter revoluţionar comunist, explicabil, de altfel, prin primirea în Legiune a elementelor de stânga şi a celor de la periferia Capitalei“(11).

Fragmente prezentate şi în lucrarea Feţele Monedei. Mişcarea legionară între 1941-1948, Editura Tritonic, 2010, pp. 208-214

NOTE

1. Maria Georgescu, Verzii şi roşii, mână în mână, în revista „Dosarele Istoriei“, nr. 9/2000, p. 442. Pe marginea prăpastiei, vol. 2, Ed. Scripta, Bucureşti, 1992, p. 203. Mihai Pelin, Miza Războiului, Bucureşti Editura Viitorul românesc, 2000, p. 1034. Vezi Aurică Simion, Regimul politic din România în perioada septembrie 1940-ianuarie 1941 şi Istoria PCR, vol.V, sinteză, documentar5. Notă privind comuniştii identificaţi ca participanţi la rebeliunea legionară, ANB, Raport, fond DGP, Dos.30/1941, f. 3466. Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, Asul Serviciilor Secrete Româneşti, p. 697.Cristian Troncotă, România şi frontul secret, Bucureşti, Editura Elion, 2008, p. 2868. Notă a DGS, din martie 1941, A.N.B, fond DGP, Dosar 1/1941, f. 29.Ordinul nr. 87/1941 A.N.B., fond DGP, D.2/1941, f. 11. şi f. 9710. Nota DGP din 9 februarie 1941, ANB, fond, DGP, 1941, f 111. Pe marginea prăpastiei, vol. I, Ed. Scripta, Bucureşti, 1992, p. 34