Autor 116622 vizualizări


Istoria este plină de evenimente violente:războaie, asasinate, jafuri. Multe dintre ele s-au născut din dorința de răzbunare a unor lideri. Marele război purtat de Persia împotriva Greciei antice, spre exemplu, s-a născut din dorința lui Darius cel Mare de a se răzbuna pe atenieni. Pretextul pentru izbucnirea Primului Război Mondial a fost răzbunarea AustrieiîmpotrivaSerbiei pentru asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand. Avem, așadar, două exemple de răzbunări celebre care au influențat în mod deciziv istoria, chiar mai mult decât ar fi putut prezice cei implicați. Altele, mai mici, n-au avut efecte la fel de importante, dar asta nu le face mai puțin interesante.

Cei 47 de ronini

Legenda japoneză a celor 47 de ronini are la bază o poveste reală, din timpul epocii Edo. În acea perioadă, samuraii aveau un rol important în societate în calitatea lor de consilieri militari, proprietari de pământ și bodyguarzi ai nobililor bogați.

Jurământul de loialitate pe care fiecare samurai îl depunea față de stăpânul său,  daimyo, includea și promisiunea de a-i răzbuna acestuia moartea dacă era ucis. Cei 47 de samurai aflați în slujba nobilului Asano Naganori și-au luat acest jurământ foarte în serios. În 1701, în timpul unei vizite la Tokio (Edo), Naganori a avut o altercație cu un alt nobil, Kira Yoshinaka. Din cauza incidentului, Naganori a trebuit să se sinucidă pentru a nu-i fi pătată onoarea.

Samuraii săi (acum ronini, adică samurai fără stăpâni), 47 la număr, au așteptat doi ani pentru a se răzbuna în numele lui Naganori. Aceștia au intrat în casa lui Yoshinaka și l-au confruntat, oferindu-i șansa de a comite el însuși seppuku, precum vechiul lor stăpân. Când acesta a refuzat, roninii l-au ucis, l-au decapitat, iar capul l-au depus la mormântul lui Naganori. S-au predat apoi autorităților, care le-au ordonat să se sinucidă. 46 din cei 47 au recurs la seppuku, însă nu se știe exact ce s-a întâmplat cu cel de-al 47-lea ronin. 

Pierre Picaud, adevăratul Conte de Monte Cristo 

Alexandre Dumas s-a inspirat pentru crearea personajului Edmond Dantès, din Contele de Monte Cristo, din povestea reală a lui Pierre Picaud, un cizmar din orașul Nîmes. În 1807, acesta urma să se căsătorească cu o femeie bogată din oraș, fapt ce a cauzat gelozia unor prieteni de-ai săi (Loupian, Solari și Chaubart). Aceștia l-au denunțat autorităților în baza unei acuzații false de spionaj în favoarea englezilor. Ca urmare a acestui denunț, Picaud a fost închis la Fenestrelle timp de șapte ani (și a aflat de ce abia la trei ani după întemnițare). Aici s-a împrietenit cu un preotul italian Torri (abatele Faria din roman), un alt deținut. Înainte de a muri, acesta i-a mărturisit lui Picaud că a ascuns o comoară undeva în Milano, pe care vrea să i-o lase moștenire.

Eliberat în 1814 după căderea lui Napoleon, Picaud pleacă în Italia unde intră în posesia comorii lui Torri și se întoarce la Paris. Petrece aici zece ani, timp în care își plănuiește atent răzbunarea împotriva celor trei prieteni care îl trădaseră. Chaubart a fost fie ucis personal de Picaud, fie de un asasin plătit de acesta, iar Solari a murit otrăvit. Loupian a avut cel mai mult de suferit, căci el se căsătorise cu fosta logodnică a lui Picaud. Acesta a făcut în așa fel încât fiica lui Loupian să se căsătorească cu un delincvent, arestat apoi la ordinul său;se pare că fata a murit din cauza șocului suferit. Apoi Picaud a ordonat incendierea restaurantului lui Loupian, care își pierde astfel sursa de venit, după care a aranjat ca fiul dușmanului său să fie arestat pentru furt și închis. În final, Picaud l-a înjunghiat cu mâna sa pe Loupian. 

Regina Boudica se răzbună pe romani

Regina Boudica a unui trib celt din Țara Galilor, din secolul I d.Hr., a decis să se răzbune pe stăpânitorii romani ai Britaniei după ce aceștia i-au anexat teritoriile, iar ea și fiicele ei au fost capturate, torturate și violate de oficialii romani. Înfuriată de tratamentul brutal la care a fost supusă, Boudica s-a răsculat împotriva romanilor în anul 61 și a făcut ravagii în Britania romană, distrugând numeroase așezări și orașe, inclusiv Londinium (Londra de azi), într-un atac la care au participat 100.000 de războinici.

Potrivit surselor, până la 80.000 de soldați romani ar fi fost uciși de armata Reginei Boudica. Împăratul Nero a luat în considerare posibilitatea de a-și retrage toate forțele din Britannia din cauza războiului cu Boudica, dar în cele din urmă guvernatorul Gaius Seutonius Paulinus a reușit să o învingă pe aceasta într-o bătălie. Pentru a nu fi capturată, Boudica s-a sinucis. 

Regele Carol IX și masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu

Noaptea de 23-24 august 1572 a rămas în istoria Franței drept Noaptea Sfântului Bartolomeu, din cauza masacrului în care au fost uciși până la 30.000 de oameni. Motivul? Renunțarea la catolicism și convertirea la ritul protestant.

La momentul respectiv, în Franța conflictele religioase ajunseseră la apogeu, în contextul în care Biserica Catolică pierdea din ce în ce mai mult teren – respectiv influență și bani – în rândul populației. În ajunul sărbătorii Sf. Bartolomeu, Regele Carol IX-lea s-a lăsat convins de mama sa, Caterina de Medici, să-i ucidă pe protestanții calvini cunoscuți drept hughenoți. În timpul Reformei secolului al XVI-lea, aceștia renunțaseră la catolicism și înființaseră o Biserică Protestantă Reformată, fapt ce a dus la nașterea unor puternice tensiuni în societatea franceză.

În acea noapte de august, câțiva mii de hughenoți erau prezenți la Paris pentru a participa la căsătoria surorii regelui cu protestantul Henric III de Navarra (viitorul Henric IV al Franței). Aproape toți – aproximativ 5000 de persoane – au fost uciși.

Totodată, regele Carol IX a ordonat asasinarea celor mai importanți lideri hughenoți. În urma violențelor iscate între hughenoți și catolici, aproximativ 30.000 de protestanți au fost uciși.

Pâine otrăvită cu arsenic pentru gardienii SS

După Al Doilea Război Mondial, mulți evrei au fost de părere că Procesele de la Nurnberg nu au fost de ajuns pentru a pedepsi crimele Holocaustului, și că prea mulți criminali naziști scăpaseră de condamnare.

Au luat astfel naștere mai multe grupuri de evrei al căror scop era găsirea și pedepsirea naziștilor;unul dintre ele a fost Nakam, înființat de Abba Kovner și supraviețuitorii Organizației Partizanilor Uniți, un grup paramilitar care operase în Lituania la ordinele sovieticilor.

După Al Doilea Război Mondial, circa 60 de membri ai acestui grup au mers în Germania. Se spune că ar fi otrăvit 3000 de bucăți de pâine, pe care le-au trimis apoi foștilor gardieni SS pe-atunci prizonieri în lagărul Stalag XIII. 1900 dintre ei au suferit de otrăvire cu arsenic, iar 400 chiar au decedat.

Un membru Nakam a mărturisit ulterior că ei aveau planuri mult mai mari:ar fi intenționat să omoare câteva milioane de germani otrăvind sistemul de alimentare cu apă din Berlin, Munchen, Nurnberg și Hamburg.

Cruciada a IV-a, răzbunarea lui Enrico Dandolo

Dogele de Veneția Enrico Dandolo a jucat un rol important în deturnarea Cruciadei a IV-a de la scopul său inițial, trimițându-i pe cruciați la Constantinopol în loc de Țara Sfântă.

Se spune că Dandolo ar fi fost orbit de bizantini în anul 1171, în timpul unei expediții din Imperiul de la Răsărit, la ordinele lui Manuel Comnenul. Povestea a fost însă răspândită de însuși Dandolo și nu este adevărată, căci era imposibil ca o persoană oarbă să semneze documente oficiale (ceea ce un doge făcea zilnic), și există documente semnate de Dandolo după anul 1171. Mai degrabă orbirea lui s-a datorat unei lovituri puternice la cap și s-a agravat în timp:analiza semnăturilor sale arată că între 1174 și 1176 scrisul i s-a schimbat, semn că i-a slăbit vederea.

La începutul secolului al XIII-lea, Veneția s-a angajat să fie principalul susținător financiar al Cruciadei a IV-ea, iar Dandolo a decis să participe el însuși la expediție. A deturnat însă cruciada cu scopul de a se răzbuna pe bizantini. I-a condus pe cruciați către Constantinopol;capitala bizantină a fost jefuită și distrusă într-un atac ce a durat trei zile. Mii de oameni au fost uciși și numeroase lăcașuri de cult (inclusiv Hagia Sofia) au fost jefuite și pângărite. Atacul a fost atât de violent încât el a rămas mult timp în conștiința colectivă a bizantinilor, care nu i-au iertat niciodată pe occidentali pentru ce s-a întâmplat în anul 1204.

Masacru american la Dachau

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, până la 35.000 de oameni au fost uciși în lagărul de la Dachau.

Lagărul din sud-estul Germaniei a fost eliberat în aprilie 1945 de soldații americani din divizia 45 de infanterie. Soldații au descoperit aici cadavrele a 2300 de persoane ucise recent, înghesuite în 39 de vagoane de tren. Descoperirea macabră, laolaltă cu ceea ce au văzut în interiorul lagărului și mărturiile supraviețuitorilor, a dus la o reacție violentă a soldaților americani.

Câțiva zeci de gardieni SS – care doreau, se pare, să se predea – au fost executați pe loc. Alți gardieni au fost uciși în alte părți ale lagărului și se pare că prizonierilor eliberați li s-au dat arme pentru a se răzbuna ei înșiși pe SS-iști. Mai mulți ofițeri SS au fost torturați și uciși în bătaie.

În total, circa 500 de persoane au murit atunci, iar incidentul a ieșit la iveală abia în 2001, când au declasificate documentele din timpul războiului.

Ginghis Han, ofensat, ucide 4 milioane de oameni

Teritoriul Turciei de azi, pe atunci Imperiul Khwarezmian, a fost invadat de mongoli în anul 1219. Când a ajuns la granițele imperiului, Ginghis Han a dorit inițial să încheie un tratat cu statul vecin, cu condiția ca acesta să-i devină vasal. El a trimis o caravană în orașul Otrar, pentru a-și prezenta propunerea de „pace”, dar liderul khwarzmian a ordonat uciderea trimișilor mongoli.

Drept răzbunare, Ginghis Han a invadat Khwarezmia cu o forță de 200.000 de oameni și a ucis un milion de soldați și trei milioane de civili, distrugând în același timp întreaga țara. Se spune că ar fi ordonat ca nici măcar pisicile și câinii să fie nu cruțați.  

Mossad-ul:„Noi nu iertăm și nu uităm.”

Jocurile Olimpice de la Munchen au fost marcate de un incident tragic:11 membri ai echipei Israelului luați ostatici de gruparea palestiniană Septembrie Negru au fost uciși.

Cinci din cei opt teroriști palestinieni au fost uciși într-o confruntare cu poliția vest-germană, iar trei au fost arestați, dar eliberați ulterior în urma deturnării unui avion Lufthansa de către aceeași grupare teroristă.

Ca răspuns la aceste atacuri, agenția de informații israeliană Mossad a lansat operațiunile Primpăara Tinereții și Mânia lui Dumnezeu, având ca scop găsirea și uciderea tuturor palestinienilor suspectați că au fost implicați în masacrul de la Munchen.

În cadrul Operațiunii Primăvara Tinereții a fost organizat un raid asupra Organizației pentru Eliberarea Palestinei (PLO) în Liban, în aprilie 1973. Trei oficiali importanți ai PLO au fost uciși împreună cu alți membri ai grupării.

Operațiunea Mânia lui Dumnezeu a fost îndreptată atât împotriva PLO, cât și împotriva grupării Septembrie Negru, și s-a desfășurat pe o perioadă de 20 de ani de la masacrul de la Munchen. În acele două decenii, agenții Mosad au dat de urma tuturor palestinienilor implicați și i-au ucis, dar nu înainte de a le trimite familiilor flori și o notă de condoleanțe cu cuvintele „O reamintire că noi nu iertăm și nu uităm.”