Războiul troian, o poveste fără sfârşit VIDEO jpeg

Războiul troian, o poveste fără sfârşit VIDEO

Azi 11 iunie 1184 î.Hr. marea cetatea a Troiei a fost arsă. Troia este un oraş legendar, locul unde s-a desfăşurat Războiul Troian, aşa cum este descris în Ciclul războaielor troiene, în special în Iliada, unul dintre cele două poeme epice atribuite lui Homer.

În anii 1870 arheologul german Heinrich Schliemann a făcut săpături în zonă. Alte cercetări au adus la iveală existenţa a mai multe oraşe, construite succesiv unul peste altul. Unul dintre primele oraşe (Troia VII) este de obicei identificat cu Troia homerică. Această identitate este disputată, însă situl a fost identificat cu succes ca fiind locul unde s-a aflat oraşul numit Wilusa în textele hittite;Ilion (care provine din Wilion scris cu digamma) ar fi transliterarea grecească a acelui nume.

Dincolo de aceste dispute arheologice exista o întreagă mitologie care a înflăcărat minţile multora. De aceea vă propunem să urmăriţi azi un material video realizat de BBC despre măreaţa cetate a Troiei.

Informaţii utile

Straturile de ruine din situl arheologic sunt numerotate Troia I – Troia IX, cu diferite subdiviziuni:

    * Troia I 3000-2600 (EB 1)

    * Troia II 2600-2250 (EB 2)

    * Troia III 2250-2100 (EB 3 [timpurie])

    * Troia IV 2100-1950 (EB 3 [mijlocie])

    * Troia V:secolul al XX-lea î.Hr. – secolul al XVIII-lea î.Hr. (EB 3 [târzie]).

    * Troia VI:[secolul al XVII-lea – secolul al XV-lea î.Hr..

    * Troia VIh:sfârşitul Epocii Bronzului, secolul al XIV-lea î.Hr.

    * Troia VIIa:aprox. 1300 î.Hr. – 1190 î.Hr., cel mai probabil candidat pentru Troia homerică.

    * Troia VIIb1:secolul al XII-lea î.Hr.

    * Troia VIIb2:secolul al XI-lea î.Hr.

    * Troia VIIb3:pănî aprox. 950 î.Hr.

    * Troia VIII:în jurul anului 700 î.Hr.

    * Troia IX:Iliumul elenistic, secolul I î.Hr.

Troia I–V

Primul oraş a fost fondat în mileniul al III-lea î.Hr. În timpul Epocii Bronzului, a devenit un oraş comercial înfloritor, localizarea sa permiţând un control complet asupra strâmtorii Dardanele, prin care orice navă trebuia să treacă pentru a ajunge din Marea Egee în Marea Neagră.

Troia VI

Troia VI a fost distrusă în jurul anului 1300 î.Hr., probabil în urma unui cutremur. A fost descoperit doar un singur vârf de săgeată din această perioadă, şi nicio rămăşiţă umană.

Troia VII

Stratul arheologic cunoscut sub numele de Troia VIIa, datat, pe baza stilurilor ceramicii, de la mijlocul, sau sfârşitul secolului al XIII-lea î.Hr., este considerat cel mai probabil candidat pentru oraşul descris de Homer. Se pare că a fost distrus de un război, şi există urmele unui incendiu. Până la săpăturile din 1988, problema era că Troia VII părea a fi un fort din vârful unui deal, nu oraşul de dimensiunile descrise de Homer, dar cercetări ulterioare, care au dus la descoperirea unor întărituri ale oraşului, sugerează un oraş de dimensiuni considerabile.

Au fost descoperite unele rămăşiţe umane în case şi pe străzi, şi, în apropiere de întăriturile dinspre nord-vest, a fost descoperit un schelet uman cu răni la craniu şi o mandibulă ruptă. Trei vârfuri de săgeată din bronz au fost descoperite, două în fort şi unul în oraş. Totuşi, doar o mică parte din oraş a fost excavată, iar descoperirile nu sunt suficiente pentru a indica un război, sau un dezastru natural drept cauză a distrugerii oraşului.

Troia VIIb1 (aprox. 1120 î.Hr) şi Troia VIIb2 (aprox. 1020 î.Hr) par să fi fost distruse de incendii.

 Troia IX

Ultimul oraş de pe acest sit arheologic a fost Iliumul elenistic, fondat de romani în timpul domniei împăratului Augustus, a fost un oraş comercial important până la desemnarea Constantinopolului drept capitală a Imperiului Roman în secolul al IV-lea. În perioada bizantină, oraşul a intrat în decil, şi, în cele din urmă, a dispărut.