Autor 6728 vizualizări


„Zdrobirea bolşevismului înseamnă salvarea patriei noastre şi siguranţa că urmaşii noştri vor trăi liberi, fără teama permanentă a pericolului ameninţător din răsărit. Pentru aceasta, lupta noastră trebuie să fie dusă până la înfrângerea definitivă a forţelor Satanei”. Asta citeau soldaţii români, în 26 iulie 1942, în primul număr al gazetei „Victoria”, „foaia militară a Frontului de Răsărit”, editată de Armata a III-a, având colaborarea Companiei de Propagandă din Serviciul Militar de Propagandă.

Publicată pe hârtie de bună calitate la Rostov pe Don, în patru, şase sau opt pagini, şi distribuită gratuit tuturor trupelor de pe front, „Victoria” avea menirea de a-l însoţi pe soldatul român în tranşeele „cruciadei împotriva bolşevismului”. Mai mult decât atât:trebuia să-l lămurească pe acesta de ce anume, după recucerirea Basarabiei, a fost nevoie să treacă Nistrul şi să se afunde în imensitatea stepei ruseşti. Trupele trebuiau îmbărbătate prin toate mijloacele şi aflau, astfel, dintr-o gazetă ce le era dedicată că războiul pe care îl duceau reprezenta – potrivit „Cuvântului înainte” – „încordarea supremă a binelui pentru doborârea răului. Că de rezultatul lui depinde dacă naţiunile vor putea trăi libere şi în unire sau se vor prăbuşi în întuneric şi mizerie”.

Era nevoie de „Victoria“

Articolul de fond aducea toate lămuririle necesare:„În scopul de a informa la vreme pe toţi ostaşii români, cari luptă pe frontul de Est, asupra mersului operaţiunilor, atât pe acest front, cât şi în alte părţi ale lumii, precum şi asupra evenimentelor mai de seamă din ţară, Comandamentul român a hotărât să editeze un ziar informativ militar, care va apare o dată pe săptămână şi care a primit numele de «Victoria», simbolizând prin acest nume voinţa forţelor române de a merge înainte până la obţinerea victoriei desăvârşite asupra inamicului.

Ziarul va publica:Comunicate oficiale asupra operaţiunilor în curs pe frontul de est;reportagii de pe front, cu fapte de arme deosebite ale unităţilor sau individuale, consideraţiuni asupra operaţiunilor mai importante, ştiri de pe alte fronturi, ştiri din ţară şi gluma frontului. Va mai cuprinde o parte rezervată literaturii, unde se vor putea publica schiţe şi versuri cu subiecte în legătură cu viaţa de pe front. La această parte literară poate concura orice ostaş, trimiţând pe cale ierarhică lucrarea de publicat. Redacţia ziarului va face o triere a acestor lucrări şi va publica numai pe acelea cari corespund scopului urmărit. (...) Nimeni nu trebuie să se îndoiască un moment că victoria va fi a noastră, căci cu noi este Dumnezeu. (V)”.

Redacţia foii militare

Din mână în mână, din tranşee în tranşee, foaia care se obliga să sădească gândul victoriei în moralul soldaţilor a supravieţuit până în 25 decembrie 1942. Timp suficient să împământenească nişte rubrici, timp suficient ca trupele să reţină numele câtorva reporteri de front. Locotenentul în rezervă Aurel M. Alicu se specializase, de pildă, în reportaje de pe frontul Caucazului şi tot el asigura rubrica „Chipuri de eroi”, tipică pentru o astfel de gazetă. „Victoria” găzduia, cu prioritate, proclamaţiile mareşalului Ion Antonescu, decupaje din ziarele străine cu privire la România, articole despre situaţia de pe fronturile de luptă, despre camaraderia de arme româno-germană, reportaje (precum cel intitulat „O aventură la inamic”, de Zenobie Băncilă, apărut în numărul festiv din 6 septembrie 1942, când se împlineau doi ani de la venirea lui Antonescu la putere).

O importantă legiune de reporteri de front semna în „Victoria”, printre ei numărându-se sublocotenentul Octav Liliacoveanu, sublocotenenţii (r) D. Bunescu, Ion Tudose şi Vasile A. Mihalca, sergenţii TR (n.r. – cu termen redus) A. Nemeşiu, Petre Vidu-Boiangiu, Radu Argeş, N. Dumitrescu şi Dumitru Zmeu, caporalii TR Gh. Chiţulescu şi Hans Till, soldatul TR Virgil Constantinescu, Luca Gion ş.a. În „Victoria” scriau şi preoţii, soldatul Alexandru Raabe, din Secţia Geografică, executa grafica, iar Zenobie Băncilă redacta textele versificate ale caricaturilor. Soldatul G. Munteanu apărea ca zincograf, iar sergentul TR Leontin Brudaşcu, reporter de război, contribuia cu materiale documentate în lagărele de prizonieri sovietici.

„Prima gazetă de front”

Menirea gazetei a fost accentuată şi cu alte ocazii. Numărul 6 al „Victoriei”, publicat în 30 august 1942, se deschidea cu articolul „Misiunea ziarului pe front”, în care se preciza, negru pe alb, că „ziarul şi radioul sunt singurele elemente care întreţin legătura dintre ţară şi front”. „Victoria” – se mai preciza undeva – era „prima gazetă de front”, adevărul fiind acela că ea apărea în punctul cel mai înaintat al frontului românesc. Altminteri, la Bucureşti, apăreau gazete titrate precum „Soldatul” şi „Santinela”, destinate însă marelui public şi nu neapărat trupelor de pe front.

Ceva mai târziu, în numărul din 15 noiembrie 1942, generalul Corneliu Dragalina, comandantul Corpului de Armată care acţiona în Capul de pod Kuban, îi cita prin Ordin de zi pe reporterii de război care realizau gazeta, în frunte cu locotenentul G. M. Cantacuzino:„Înfruntând oboselile şi pericolele câmpului de luptă, propagandiştii, în frunte cu şeful lor, au dat repetate probe de spirit de jertfă, neezitând să meargă în primele linii. Au putut astfel realiza în condiţiuni optime, nu numai observarea diferitelor aspecte ale vieţii şi luptei unităţilor, dar alături de ostaşi, au servit ca pildă de devotament, curaj şi abnegaţie.

Propagandiştii au înţeles importantul lor rol, de a reprezenta atenţia şi interesul pe care-l poartă Ţara, pentru ostaşii ce se străduiesc şi se sacrifică pentru Patrie. În afară de această activitate, locotenentul Cantacuzino a organizat pentru timpul liber al trupelor Corpului de Armată un program de reculegere, contribuind astfel la remontarea unităţilor. Pentru această lăudabilă activitate de războiu citez prin ordin de zi pe armată Plotonul de Propagandă în cap cu şeful său, locotenentul (r) George M. Cantacauzino”.

Mai citeşte:

"Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (II)-"Bravii din Caucaz“

"Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (III)-Interzise în perioada comunistă

 


 

""