Autor 23160 vizualizări


„Vai, de ce nu sunt eu rege?”, exclamă Regina Maria într-un moment de sinceritate intimă, în jurnalul ei. Exasperată de tot și de toate, de problemele războiului, de modul în care guverna Brătianu, de slăbiciunea și ezitările lui Ferdinand în fața sfătuitorilor săi, Regina Maria se gândește ce-ar face ea dacă ar fi în prima poziție de putere din țară. Dar nu e;așa că face ce-i stă în putință, iar acest jurnal stă mărturie pentru activitatea bogată a Reginei în primul an de război, în cele mai grele luni de conflict, când totul merge prost:intrarea entuziastă în război;dezastrul de la Turtucaia în fața inamicului bulgar, subestimat;apoi imposibilitatea de a opri avansul german și retragerea forțată la Iași, părăsind Bucureștiul. Și, între toate, cea mai grea tragedie care-ar fi putut să o lovească pe Regină:micul prinț Mircea, în vârstă de doar trei ani, se îmbolnăvește de febră tifoidă și, după o agonie de câteva săptămâni, a sa și a mamei lui, moare.

„Soarele strălucește și va fi război!”

Regina Maria și-a început însemnările zilnice în toamna anului 1914, la moartea Regelui Carol. Scrie câteva zile în jurnal, dar renunță;reia ulterior scrisul, nu întâmplător, în ziua intrării României în război. Era un moment istoric, iar ea, Regina, avea să joace un rol hotărâtor în evenimentele ce vor urma. Maria era hotărâtă de la început să nu stea deoparte, să nu se mulțumească doar cu un rol secundar;credea în victorie, în șansa României de a-și îndeplini idealul național prin război, precum și în forțele proprii.

Regina Maria începe, așadar, un jurnal, în care scrie aproape zilnic pe parcursul războiului. Publicate în premieră de Editura Humanitas, însemnările Reginei din anii 1916-1917 ne oferă o perspectivă unică asupra evenimentelor din sânul familiei regale. Și este o perspectivă avizată, căci Regina a fost implicată de la început în deciziile importante, fiind printre puținii care au știut dinainte de intrarea României în război:„M-am trezit azi-dimineață știind ce va veni – știu de multe săptămâni – sunt printre puținii care știu –, am purtat secretul groaznic în mine și nu am vorbit de el, fiindcă nu trebuia să mai știe nimeni.” [însemnare din 14/27 august 1916, ziua intrării României în război]

CITEȘTE ȘI Regina Maria, singură împotriva tuturor

Maria a scris despre tot – zvonurile de pe front, moralul populației, munca nu întotdoauna ușoară pe care și-o asumă;scrie fără jenă și despre Ferdinand, pe care îl laudă și îl critică, despre fiul ei Carol, despre Brătianu și guvernul său, despre conducerea militară și ineficiența ei, despre caracteristicile politicii autohtone și despre români în general („românilor mei nu le stă în fire să fie ordonați, preciși și practici”). Nimic nu-i scapă Reginei, totul e notat, iar jurnalul devine un document istoric deosebit.

Regina Maria pe frontul de acasă

Marele Război nu s-a purtat doar pe front, cu arma în mână. Cei rămași acasă au avut propriile lupte de purtat, împotriva greutăților, a fricii constante și a durerii cauzate de război. Acasă, Regina Maria a făcut tot ce-a putut și s-a luptat cu armele pe care le avea la dispoziție. A organizat un serviciu de ambulanță, pentru care se străduiește să strângă bani;s-a ocupat de organizarea spitalelor, mai întâi la București, apoi la Iași;a mers de multe ori în vizite la spitale, a vorbit cu sute, chiar mii de soldați răniți, pe care îi consolează, le oferă cadouri, un zâmbet și o fărâmă de speranță. Prin cunoștințele sale din străinătate, în Franța, Marea Britanie sau Rusia, a reușit să obțină donații pentru aprovizionarea spitalelor și pentru trimiterea de cadouri soldaților de pe front. În tot acest timp, a rămas la curent cu deciziile politice și militare, cu care nu era întotdeauna de acord, și a încercat să-l motiveze pe Ferdinand să se impună:„Nando se agață din răsputeri de Statul lui Major, care l-a prins cu totul în mreje, dar eu, ca și ceilalți, îmi dau seama că adevărata boală nu se poate vindeca dacă nu tăiem partea bolnavă, iar Nando nu vede care e partea bolnavă, deși, atâta timp cât ea rămâne neatinsă, lucrurile nu se vor schimba în bine. Cei care au interesul să-și ascundă greșelile mai degrabă ar vedea țara înfrântă decât să îngăduie să vadă și alții ce au făcut – sau, mai degrabă, ce nu au făcut;de aceea îl mint pe Nando și îl pun să-i numească pe prietenii lor netrebnici în funcții pe care ar trebui să le primească oamenii cu adevărat capabili, ca nu cumva prietenii cei netrebnici să le devină dușmani și să-i dea în vileag! Au țesut o pânză atât de deasă, că Nando nu se mai poate desprinde din ea. Vai!” [însemnare din 11/24 noiembrie 1916]

„Fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor”

Credința puternică a Reginei în victorie sau, în momentele de cumpănă, chiar și numai în nevoia de a da totul, de a lupta până la capăt, până la ultimele forțe, a jucat fără doar și poate un rol esențial pe tot parcursul războiului. Căci Maria a insuflat această credință și speranță tuturor persoanelor cu care s-a întâlnit, și mai ales soldaților. Bolnavi, răniți sau chiar pe moarte, soldații români pe care Regina îi vizitează în spitale își exprimă cu toții aceeași dorință:prin sacrificiul lor, Maria să aibă șansa de a ajunge „Împărăteasa tuturor românilor”. Redăm, în acest, sens o însemnare emoționantă din 30 august/12 septembrie 1916:

„Toți mă salută cu o bucurie aproape emoționantă, de aceea cred că vizitele mele nu sunt inutile. Le aduc flori, dulciuri, țigări. Cu cei mai grav răniți stau ceva mai mult. Nu se plâng mai deloc. Un lucru mă zguduie mai mult decât aș putea spune și îmi aduce lacrimi în ochi:când îi întreb dacă suferă, îmi spun «Da, sufăr, dar nu contează – fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor», acesta e refrenul etern, fiecare viață măruntă și umilă e gata să-și dea și ultima picătură de sânge, numai să ajung eu «Împărăteasa tuturor românilor.» [...] De ce trebuie să se lase ei uciși ca să-i cârmuiesc eu pe cei mulți, într-o zi pe care oamenii aceștia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce? Unul, groaznic rănit de un glonț dum-dum, era întins pe burtă fiindcă nu putea sta în nicio altă poziție. A întors capul să se uite la mine – era foarte tânăr. «Rău m-au lovit, Mama Regina», mi-a spus, «rău m-a lovit dușmanul!» Cu lacrimi, în ochi, m-am aplecat peste el ca să-l întreb dacă-l doare. «Mă doare, Mama Regina» – iar apoi refrenul etern:«dar să trăiești Domnia ta și să ajungi împărăteasa tuturor românilor»”.

„S-a dus... pentru totdeauna”

Însemnarea din 3/16 octombrie, ziua de naștere a lui Carol, conține o descriere pe larg a Principelui, interesantă din perspectiva evoluției sale ulterioare. Mai există însă o frază care, la început, nu atrage atenția. Regina notează că fiul ei cel mai mic, Mircea, e bolnav. Era începutul agoniei pentru Maria.

Însemnările din cele două săptămâni de boală ale prințului Mircea sunt sfâșietoare. Ceea ce părea a fi inițial doar o răceală se dovedește a fi febră tifoidă, iar copilul poartă propriul război împotriva bolii. Pe parcursul mai multor zile, Maria scrie cum copilului ba îi este foarte rău, ba își revine;doctorii sunt ba sceptici, ba optimiști. „Ce se va întâmpla? Îmi va lua soarta copilul? Cum voi îndura? Cum poți îndura așa ceva?”, se întreba Regina. În cele din urmă, pe 20 octombrie/2 noiembrie, micuțul Mircea moare, după un chin prea lung. Chiar și în acele zile, Regina găsește puterea de a scrie în jurnal și, mai mult, de a descrie acele clipe. Aceste fragmente, teribil de dureroase, reprezintă însă punctul culminant al Jurnalului, eclipsând toate celelalte relatări despre război.

După această tragedie, încă una:la nici o lună după moartea Prințului Mircea, pe care Maria decide să-l înmormânteze în curtea Cotroceniului, familia regală e nevoită să plece din București și să se refugieze la Iași. Regina Maria, îndurerată, deplânge soarta țării, aflată într-un moment critic, a Bucureștiului, a casei de la Cotroceni, și, mai presus de toate, soarta mormântului proaspăt săpat în curtea palatului, pe care trebuie să-l părăsească.

Urmează exilul, deznădejdea, neliniștile cauzate de soarta incertă a aliatului din Est, o Rusie în pragul Revoluției, apoi primăvara aducătoare de speranță. Războiul încă nu se terminase.

 

 

 

Jurnal de război. 1916-1917
Ediție îngrijită de Lucian Boia
Editura Humanitas;număr pagini:504;preț:69 lei