Autor 2588 vizualizări


Temă recurentă în povestirile mitologice greceşti şi romane, războiul se află sub tutela divină a lui Ares în Grecia, a echivalentului său Marte şi a Bellonei (corespondenta lui Enio din mitologia greacă) la Roma. Ca zeiţă ocrotitoare a statului, şi Atena/Minerva capătă aspectul unei divinităţi războinice, care apără graniţele ţării de duşmanii ce vin din afară, înainte, în timpul şi după campaniile militare, acestor divinităţi li se adresau rugăciuni şi li se aduceau sacrificii după un ritual precis, riguros codificat în special la Roma, unde printre zeii cărora le mulţumeau generalii şi împăraţii după celebrarea victoriei se număra şi Iupiter.

De asemenea, la Roma armata era ocrotită şi de Ianus, al cărui templu (în realitate un pasaj acoperit, propriu-zis o poartă), construit de Numa Pompilius, era deschis în timp de război, pentru ca zeul să poată să iasă şi să însoţească armata pe câmpul de luptă, pe când în vreme de pace el rămânea închis.

Războaiele oamenilor

Pe plan propriu-zis mitologic, războaiele cele mai faimoase, în jurul cărora s-au ţesut încă din Antichitate veritabile cicluri poetice, sunt cel împotriva Troieişi războiul celor Şapte împotriva Tebei, ambele caracterizate de un motiv iniţial cu caracter privat şi personal (răpirea soţiei lui Menelaos în cazul războiului troian;un conflict dinastic între doi fraţi, Eteocle şi Polinice, în cazul celui teban). Zeii iau parte în special la războiul troian, fiind de partea unora sau a altora dintre combatanţi, controlând de la distanţă evenimentele, dar intervenind adesea personal, eventual sub înfăţişări false.

Războaiele zeilor

Dincolo de faptul că participă la războaiele oamenilor, zeii sunt, la rândul lor, protagoniştii unor bătălii de proporţii. Cea mai importantă este Titanomahia, lupta dintre titani, instalaţi la putere împreună cu Cronos în împărăţia zeilor, şi olimpieni, în fruntea cărora se află Zeus. Teribila luptă, un soi de război de succesiune sau de conflict divin între generaţii, s-a încheiat cu victoria olimpienilor şi cu proclamarea unui nou rege al zeilor, Zeus, pe când titanii au fost aruncaţi în Tartar, sub paza hecatonhirilor.

Un alt război primordial în care zeii au fost protagonişti este Gigantomahia, o luptă crâncenă între zeii din Olimp şi giganţii născuţi din sângele lui Uranos atunci când acesta a fost castrat de Cronos. Zeii nu ar fi reuşit să obţină victoria dacă nu ar fi fost ajutaţi de un erou cu o forţă extraordinară, Heracle. Giganţii au fost învinşi unul câte unul şi, potrivit multor tradiţii, au fost îngropaţi sub vulcani.

restul peISTORII REGASITE