Rǎzboiul de tip nou - diferentele dintre Primul si al Doilea Razboi Mondial

Autor 988 vizualizări


Prima conflagrație mondialǎ s-a ȋncheiat ȋn 11 noiembrie 1918, dar n-a satisfǎcut poftele liderilor politici și militari de sȃnge și de glorie. Se putea și mai mult. Regimurile totalitare interbelice n-au adus ceva nou și au pus accent pe eroism, pe spiritul de sacrificiu și pe lupta ȋntregului popor pentru eliberarea fraților ȋntr-o credințǎ politicǎ. Era nevoie de ceva care sǎ rezolve definitiv confruntarea pentru hegemonie mondialǎ și toatǎ perioada interbelicǎ a fost marcatǎ de o ȋnverșunatǎ cursǎ a ȋnarmǎrilor sub plasa de camuflaj a dezarmǎrii. Lupta pentru pace poate sǎ fie foarte ucigǎtoare. 

Ziua de 23 august 1939 a fost decisivǎ pentru soarta omenirii. Semnarea documentului intitulat Pactul Molotov – Ribbentrop a permis Germaniei sǎ atace Polonia la 1 septembrie și de aici a țȃșnit flacǎra conflictului mondial fǎrǎ milǎ și fǎrǎ ȋndurare. Au ieșit la luminǎ acumulǎrile de armament de model vechi, dar senzație au fǎcut mașinile noi și, mai ales, tacticile de luptǎ. Tancurile, lǎudate pentru succesul din 1918, nu mai aveau vreo asemǎnare cu primele modele și au demonstrat rapid cǎ infanteria obișnuitǎ nu mai reprezintǎ o barierǎ de netrecut ȋn ȋncleștǎrile pe spații vaste. Aviația de vȃnǎtoare avea menirea sǎ asigure un cer curat pentru acțiunea bombardierelor ocupate cu pulverizarea centrelor de rezistențǎ ce ar fi stȃnjenit ȋnaintarea blindatelor. Rǎzboiul fulger, renumitul Blitzkrieg, a devenit idealul comandanților militari ai marilor puteri, dar nici bombardierele strategice n-au fost omise din calcule. Avionul a devenit stǎpȃnul armatelor și flotelor, portavioanele uriașe avȃnd sarcina sǎ transporte forța de izbire la mari distanțe de orice bazǎ terestrǎ.

 Mașinile dominau cȃmpul de luptǎ și eroismul ȋncepea sǎ conteze mai puțin. Totuși, omul hotǎrȃt, capabil sǎ scoatǎ cele mai bune rezultate din armele perimate din dotare, și suficient de abil ȋn utilizarea obstacolelor naturale, putea sǎ devinǎ o stavilǎ greu de forțat chiar și de cǎtre forțele marilor puteri. Ofițerii și militarii instruiți puteau sǎ se transforme ȋn nuclee de rezistențǎ ȋmpotriva invadatorilor și nu era de dorit sǎ se ajungǎ la conflicte de duratǎ, de gherilǎ.

Polonia, prinsǎ ȋntre douǎ state totalitare de orientare socialistǎ, a fost atacatǎ la 1 septembrie 1939 de cǎtre temutele Panzere ȋn colaborare cu aparatele de zbor din Luftwaffe. A urmat la 17 septembrie 1939 asaltul dinspre est al Armatei roșii a muncitorilor și țǎranilor. Chiar dacǎ șansele de victorie erau practic nule, armata polonezǎ a rezistat cu ȋnverșunare, inamicul german sȃngerȃnd din belșug. Datele oficiale ale Wehrmacht-ului cuprind informații despre cǎderea la datorie a 16.343 de militari și alți 30.300 au fost rǎniți, 3.500 fiind declarați dispǎruți. Era destul de mult pentru o singurǎ lunǎ de conflict ce se transformase déjà ȋn unul mondial prin implicarea Franței și Angliei.

Adolf Hitler nu era omul care sǎ accepte un rǎzboi clasic și a ȋncurajat asasinarea prizonierilor, legile clasice ale rǎzboiului fiind lipsite de importanțǎ pentru cel ce se simțea ȋnvingǎtor ȋn lupta cu popoarele inferioare. Ȋncǎ din primele zile ale confruntǎrilor, germanii au decis cǎtrebuie sǎ fie brutali, sǎ inspire fricǎ. Astfel, 300 de prizonieri din Regimentul 74 infanterie au fost executați la 8 septembrie 1939 la Ciepielow din ordinul unui colonel din Divizia 29 infanterie motorizatǎ.

Civilii nu mai erau apǎrați de legile rǎzboiului modern. Propaganda de la Berlin a bǎtut multǎ monedǎ pe uciderea de cǎtre inamic a 58.000 de germani și represaliile au lovit localitatea Bydgoszcz ȋn 3 septembrie. Au fost ȋntre 200 și 400 de victime, dar au mai fost fǎcute anchete pȃnǎ la sfȃrșitul anului și au mai fost trimise ȋn fața plutoanelor de execuție alte 100 de persoane, 13 fiind femei. Nici mǎcar dreptul la recurs, o formalitate ȋn sistemul de justiție totalitar, n-a mai fost aprobat. Unitǎțile Wehrmacht-ului au lichidat ȋn perioada 4 – 6 septembrie 1939 ȋn localitatea Czestechowa circa 990 de polonezi și 150 de evrei, armele automate fiind utilizate pentru a asasina cȃt mai mult și mai repede. Crima de rǎzboi a fost comisǎ nu de cǎtre fanaticii din trupele S.S. La Mogilno au fost executați 40 de polonezi, unul singur cu origini iudaice (18 septembrie 1939).

Ȋncetarea luptelor n-a dus și la oprirea vǎrsǎrilor de sȃnge. Dimpotrivǎ. Ocupantul german avea o listǎ cu toate persoanele ce urmau sǎ fie lichidate pentru a elimina floarea intelectualitǎții din Polonia. Documentul a fost completat de cǎtre temutul GESTAPO cu alte nume de preoți, profesori, oameni politici, sportivi sau militari. Valea Morții de lȃngǎ Bydgoszcz a fost umplutǎ cu 1.200 – 1.400 de trupuri ȋn perioada octombrie 1939 – aprilie 1940. Alt loc asemǎnǎtor a fost Palmiry, ȋn apropierea Varșoviei, cǎlǎii lichidȃnd pȃnǎ ȋn iulie 1941 peste 1.700 de persoane, 358 fiind executate numai ȋn douǎ zile din iunie 1940. AB-Aktion a avut drept rezultat omorȃrea a circa 7.000 de oameni valoroși intelectual și de acțiune din Polonia.

Nici armata sovieticǎ n-a fost scutitǎ de surprize neplǎcute din partea apǎrǎtorilor polonezi. Corpul pentru apǎrarea frontierei (KOP) era format din 25 de batalioane, cantitǎțile de armament antitanc și greu fiind foarte limitate, ȋn raport cu lungimea frontului fiind insignifiante. Kremlin-ul a trimis la asalt peste 4.700 de tancuri și 3.300 de avioane, copleșitor și pentru o oaste perfect echipatǎ. Datele oficiale sunt ȋncǎ neclare, dar se estimeazǎ cǎ au fost pierderi cifrate la 5.327 de militari morți, rǎniți și dispǎruți. Se știe cǎ secretul de stat ascundea multe adevǎruri ȋn regimurile totalitare și se poate ca realitatea sǎ fi fost mult mai sȃngeroasǎ.

Iosif Vissarionovici Stalin era hotǎrȃt sǎ realize ȋn timpul vieții sale revoluția mondialǎ, adicǎ ocuparea ȋntregii lumi sub faldurile steagurilor roșii, și nu dorea sǎ ȋntȃlneascǎ obstacole ȋn calea triumfǎtorului demers politic. Poporul polonez trebuia sǎ fie lipsit de orice reper moral și de valoare pentru a fi transformat ȋntr-o masǎ amorfǎ și orice idée de rezistențǎ trebuia sǎ disparǎ. Legile rǎzboiului clasic nu mai erau recunoscute și poliția politicǎ a primit ordin sǎ elimine ofițerii și toate elementele ce ȋși iubeau țara. Istoria a reținut masacrele din regiunea Smolensk, mai ales de la Katyn, din 1940, dar temutul N.K.V.D. era mult mai expeditiv. Execuțiile aveau loc imediat dupǎ capturarea inamicului și armele mici precum TT-33 și revolverul Nagant erau foarte eficiente pentru lichidarea condamnaților fǎrǎ vinǎ și fǎrǎ sǎ aibǎ parte de vreo urmǎ de proces. Soarta lor era decisǎ ȋncǎ din 1917, capitaliștii urmȃnd sǎ fie exterminați.

Forțele N.K.V.D. se antrenaserǎ din plin pe popoarele cucerite din fostul stat al țarilor și urmau sǎ realizeze exportul de revoluție. Ȋncepuserǎ ceva ȋn Spania, dar era prea puțin ȋn cadrul procesului de revoluție mondialǎ. Statul iberic a cunoscut atrocitǎți greu de imaginat pentru un om civilizat și se discutǎ astǎzi despre un numǎr de victime cuprins ȋntre 38.000 și peste 172.000. Schimbarea mentalitǎților nu se putea face decȃt prin nimicirea aderenților lumi vechi și preoții și ofițerii au fost primii luați ȋn cǎtarea armelor. La Barbastro, ȋn Aragon, forțele roșii au lichidat preoții ȋn proporție de 88% și la Lleida s-a ajuns la 66%.

Trupele de acoperire au provocat surprize din cele mai neplǎcute forțelor sovietice. Astfel, la 24 septembrie, a avut loc confruntarea de la Husynne, apǎrǎtorii reușind sǎ reziste invadatorilor copleșitor numeric pȃnǎ cȃnd au apǎrut tancurile cu stele roșii și a fost epuizatǎ și muniția aruncǎtoarelor de mine. Drept rǎzbunare, cel puțin 25 de ostași au fost executați pe loc de cǎtre ȋnvingǎtorii de tip ideologic. Iubirea de țarǎ era o crimǎ și trebuia sǎ fie pedepsitǎ cu o cruzime extremǎ. Bǎtǎlia de la Szack din 28 septembrie 1939 a fost un adevǎrat dezastru pentru sovietici. Tancurile T-26 care au atacat frontal au fost distruse de apararea polonezǎ și, spre surprinderea invadatorului, apǎrǎtorii au trecut la ofensivǎ. A fost ocupat chiar cartierul general al Diviziei 52 infanterie dupǎ o luptǎ corp la corp. Retragerea a continuat și bravii luptǎtori au fost ȋncercuiți de forțele sovietice. Capitularea a fost singura soluție și regulile rǎzboiului modern spuneau cǎ prizonierii trebuie tratați ȋn mod civilizat și cu respect pentru eroismul dovedit. N-a fost cazul și circa 500 de ofițeri polonezi au fost executați.

Ceea ce s-a desfǎșurat ȋn 1939 a fost doar ȋnceputul antrenamentului pentru operațiuni la scarǎ naționalǎ. Detașamentele speciale ale N.K.V.D. au primit ordin ȋn 1940 sǎ lichideze elita intelectualǎ și militarǎ a poporului polonez, rezultatul direct fiind masacrele din zona Katyn. A fost bǎgatǎ ȋn mormȃnt o ȋntreagǎ armatǎ de intelectuali polonezi, 8% dintre victime fiind de origine evreiascǎ, aspect ce se discutǎ mai puțin ȋn cadrul Holocaustului. Este interesant cǎ asasinii poliției politice sovietice au dat o mare mȃnǎ de ajutor trupelor germane ȋn acțiunea de invadare a statului socialist, printre cei loviți de gloanțe fiind 200 de piloți. Se știa cǎ militarii polonezi erau valoroși, dar Iosif Stalin a preferat sǎ lichideze valorile de tip capitalist. A fost o crimǎ ȋmpotriva umanitǎții și prin dispariția a 20 de profesori universitari și a sute de profesori, ingineri și specialiști ȋn drept. Au fost identificate dupǎ acte 21.768 de persoane sacrificate ȋn numele totalitarismului comunist. Sunt numai cȃteva exemple din ceea ce poate sǎ provoace ura cultivatǎ de politicieni pentru a se menține la putere cu orice preț și care cred cǎ sunt singurii deținǎtori ai adevǎrului și ai cǎilor spre progresul popoarelor.

Declanșarea conflictului dintre cele douǎ forțe terestre ȋn iunie 1941 a amplificat ura ideologicǎ. Trupele sovietice ȋn retragere n-au uitat sǎ lichideze dușmanul de clasǎ arestat. Astfel, numai la Tarnopol au fost fǎcute rapid 560 de victime. Alte 174 de persoane au fost executate ȋn localitatea Berejanȋ. Trupele germane din cadrul armatei sau din S.S. pǎreau uimite de aceastǎ brutalitate, dar procedau identic. Tot ȋn zona Lwow au fost executați 25 de intelectuali polonezi cu familiile lor ȋn luna iulie 1941 ȋn cadrul unui program al Reich-ului de sterilizare intelectualǎ a popoarelor cucerite.

Statele totalitare nu puteau sǎ fie decȃt adeptele rǎzboiului brutal, total, și noțiunea de milǎ pentru cei neputincioși nu exista. Cei ce scǎpau de glonț urmau sǎ fie forțǎ de muncǎ ieftinǎ pȃnǎ la moarte ȋn lagǎrele de exterminare, botezate eventual de reeducare prin muncǎ, ridicate pentru construirea socialismului luminos. Europa era prinsǎ ȋntre cele douǎ aripi ale ideologiei egalitariste și rǎzboiul a fost mai mult ȋmpotriva civililor, pentru epurarea societǎții dupǎ planurile celor pe care lumea nu mai putea sǎ-i ȋncapǎ.


""