Autor 1410 vizualizări


Se consideră în zilele noastre că evenimentele istorice nu mai sunt interesante pentru că nu mai au impact asupra societăţii şi nu mai oferă lecţii utile. Programele de învăţământ au fost stabilite cu o singură oră pe săptămână şi acum se acordă importanţă mai ales domeniului calculatoarelor. Totul pare bine făcut şi omenirea se laudă cu un învăţământ ce este realizat de către specialişti formaţi la cele mai bune universităţi. Oare chiar să fie adevărat că omenirea, inclusiv elitele societăţii, gândeşte?  

 Unele informaţii ce vin din surse publice demonstrează cât de departe suntem de atingerea unor ţeluri măreţe, fericirea maselor fiind complet străină de creierul mediului de afaceri. Un pumn de arginţi face mai mult decât toată teoria despre democraţie şi drepturile omului. Se ştie că Iosif Vissarionovici Stalin a dorit să transforme Uniunea Sovietică în acel organism statal capabil să cucerească şi modeleze omenirea pentru totdeauna după principiile comuniste. Avea nevoie de produse speciale pentru atingerea acestui ţel măreţ şi armele au fost principala marfă a industriei sovietice.

Puşca Mosin-Nagant a fost perfect proiectată în secolul al XIX-lea pentru nevoile armatei ţariste, dar liderul de la Kremlin a găsit-o ideală şi pentru infanteria Armatei Roşii. Funcţiona în cele mai grele condiţii de front şi avea o precizie deosebită, mai ales dacă primea şi o lunetă simplă. Lovirea unei ţinte la 900 m nu era o problemă pentru un trăgător bun şi obiectivul acestor specialişti era să scoată din luptă cât mai mulţi ofiţeri inamici. Cum armata rusă are în dotare diferite variante de Kalaşnikov, stocurile imense de puşti cu încărcare manuală au fost vândute Statelor Unite pentru uzul civililor. Preţul este mai mult decât încântător: 80 de dolari. Cartuşul de calibrul 7,62 mm este foarte bun pentru tirul la distanţă şi pentru uciderea unei persoane. Nici măcar toate tipurile de veste antiglonţ nu sunt capabile să oprească proiectilele puternice.

 Oare la ce trebuie astfel de jucării ale morţii? Oficial, sunt vândute pentru vânătoare, dar masacrarea oamenilor poate să fie o distracţie mult mai plăcută pentru cei ce privesc lumea prin ocularul unei lunete. Excedentul de arme poate să fie catastrofal pentru o societate, masele de oameni putând să se comporte exact ca nitroglicerina. Oare au înţeles ceva liderii de la Washington din lecţiile oferite de Irak, Libia sau Siria? Orice slăbire a autorităţii centrale şi locale poate să genereze un haos fără precedent.

 Se poate spune că puştile cu încărcare manuală nu mai reprezintă mare lucru în confruntările militare şi în războaiele civile din cauza cadenţei scăzute. Este adevărat că se poate ajunge 15 focuri pe minut, dar nu mai dă satisfacţie clienţilor la acest capitol. Grav este că piaţa americană a început să fie deschisă şi către orice model de armă de asalt Kalaşnikov, chiar şi România reuşind să pătrundă în această lume a afacerilor cu moarte.

 Dragostea excesivă pentru Amendamentul al doilea al Constituţiei SUA poate să fie fatal unui organism statal ce are la bază principii interesante de funcţionare.