Rasism în Insulele Britanice

Rasismul este o veche năpastă în spaţiul britanic, cele două naţiuni aflate în conflict (cea britanică şi cea irlandeză) promovând rasismul.Când o comunitate puternică începe să o considere altă comunitate puternică că este formată din maimuţe, porci, bestii ori o rasă umană inferioară, un mare pericol apare pentru cele două comunităţi. Orice studiu decent a stereotipurilor rasismului, ajunge la concluzia că în bună măsură rasismul se naşte din nevoile economice ale unei comunităţi, considerăathenian-legacy.comMasacre, trafic de sclavi, şi ocuparea unor suprafeţe de pământ străine, au fost în general justificate prin misiuni religioase (cruciadele de exemplu). Astfel de justificări ascundeau deseori intenţia comunităţilor cuceritoare de a coloniza teritoriile ocupate în folos economic.Dispreţul faţă de poporul irlandez, este foarte întâlnit în cultura britanică. Primele surse scrise ce atestă astfel de atitudini, sunt legate de personalitatea lui Gerald de Wales, a cărui familie a fost direct implicată în invazia normandă asupra Irlandei (secolul al XII-lea). În lucrarea sa, Istoria şi Topografia Irlandei, Gerald a descris poporul irlandez ca fiind net inferior celui normand:„Ei trăiau cu bestiile şi se comportau ca bestiile. Nu s-au dezvoltat deloc de la obiceiurile pastorale prezente şi acum”. Gerald critica tradiţiile şi portul irlandez:„Aveau părul lung şi erau bărboşi” vrând să demonstreze barbaritatea irlandezilor. Practicile religioase şi ritualul căsătoriei sunt deasemenea descrise denigrator de autor:„Acest popor este murdar, căzut în vicii. Dintre toate popoarele este cel mai puţin instruit în ceremoniile religioase. Ei nu plătesc zeciuială, nu se căsătoresc creştineşte şi nu interzic incestul”.Aplicarea originală a creştinismului de către irlandezi, era un reper pentru critica britanică. În 1574, o expediţie colonială către Ulster condusă de Earl de Essex, a masacrat întreaga populaţie a insulei Rathlin, aproximativ 600 de suflete. Edward Barkley, un membru al expediţie, face un grafic despre metodele oamenilor lui Essex de a masacra populaţia şi concluziona:„Cât de evlavios poţi fi după ce răstorni o rasă slabă şi cum te judecă lumea? Eu consider că sacrificarea unei naţiuni este cel mai mare sacrificiu adus Domnului”. Când irlandezii au rezistat colonizării, englezii au folosit orice mijloc, militar sau civil pentru ai constrânge pe irlandezi să suporte administraţia britanică. Sir Humphrey Gilbert, guvernatorul militar al irladei considera:„Nu voi aştepta  mulţumirile lor ca un cadou primit de la ei, ci le voi obţine eu, oricâte vieţi ar costa, obligând barbaţii, femeile şi copii cu sabia”.Thomas Churchyard, un pamfletar care l-a însoţit pe Gilbert de Munster, justifica asisinarea non-combatanţilor prin faptul că aceştia aprovizionau rebelii cu mâncare. Pamfletarul descria metodele prina care Gilbert de Munster dorea să supună Irlanda:„Capetele celor ucişi într-o zi erau taiate de corpul defuncţilor şi aduse în locul în care era tabăra noaptea, şi aşezate pe pământ în faţa fiecărui drum ce duce la casa mortului [...], această metodă înspăimânta rudele celor asasinaţi când vedeau capetele, taţilor, soţilor, fraţilor, copiilor, prietenilor”.Numeroase justificări despre colonizarea Irlandei de către britanici sunt aduse de poetul, Edmund Spenser, în lucrarea sa A View Of The State In Ireland, scrisă în 1596:„Probabil că aceia sunt cei mai barbari oameni [...], fură, sunt cruzi şi sângeroşi, plini de ură şi încântaţi de execuţii, imolari şi basfematori, obişnuiţi să violeze femeile, şi să omoare copii”.În 1610, a fost publicată lucrarea  lui Banarby Rich, A New Description Of Ireland, în care autorul scria:„Timpul s-a oprit, ei trăiesc ca barbarii, în păduri, în mlaştini, în ţinuturi dezolante, fără politică, fără administraţie publică, neîmbrăţişând nici o religie, drept sau dragoste. Dintre toate acestea irlandezii au îmbrăţişat doar plăcerea pentru războaie civile [...], carnivali, devoratori de carne trupească, învăţaţi să fie haini chiar între ei, dar irlandezii cu tot respectul sunt şi mai fioroşi cu vecinii lor.La sosire sa în Dublin în 1649, Cromwell spunea:„Providența divină, el și armata sa vor duce marea lucrare, împotriva barbarilor irlandezi”. După ce armata a reuşit să cucerească oraşul Drogheda, şi a ucis întreaga garnizoană, Cromwell spunea:„Mulţumim Domunului pentru ca ne-a binecuvântat efortul nostru din Drogheba… Duşmanul avea o garnozoană de 3000 de soldaţi viguroşi în oraş… Nu cred că 30 din cei 3000 de soldaţi au scăpat cu viaţă. As vrea ca toţi, să îi mulţumim onest Domnului”. După acest masacru, Cromwell a mai omorât 2000 de soldaţi în Wexford.Dispreţul englezilor pentru irlandezi se încadra în dispreţul general al englezilor faţă de străini. Un călător elveţian De Saussure observa în 1727:„Nu cred că există un popor care să aibe atât de multe judecăţi în favoarea sa decât cel englez, iar acest lucru se observă din vorba şi manierele lor. Ei îi privesc in general pe străini cu dispreţ, şi consideră că nimic nu este bine făcut dacă nu este realizat în ţara lor”.Rasismul ştiinţific apărut în secolul al XIX-lea pătrunde şi în Marea Britanie. Gândirea socială a rasismului a cărei apariţie a fost posibilă prin convergenţa a multor domenii a cunoaşterii, cu multe contribuţii ale filozofilor, teologilor, anatomiştilor, fiziologilor, istoricilor, poeţilor, călătorilor, are la bază, principiul clasificării specilor.Francis Galton, rudă îndepărtată a lui Darwin, foloseşte concluziile ideilor acestuia asupra deosebirilor rasiale pentru a promova un eugenism care animă, între aletele, primele dezbateri de la Sociological Society Of London. La aceste întâlniri participă, fără să adere neapărat la opiinle respective, personalităţi ca:Max Nordau, Bertrand Russel, Ferdinand Tonnies, George Bernard Shaw, H.G. Wells.Eugenisumul nu este monopoplul gândirii conservatoare sau a extremei drepte de mai târziu, el reprezentând în secolul al XIX-lea, un suport sau o expresie a curentelor de reformă socială, interpretat de multe ori contradictoriu, unii dorind să purifice rasa, iar alţii să determine progresul întregii omeniri.Tot Imperiul Britanic din secolul al XIX-lea era construit prin intervenţie militară iar apoi printr-o administraţie eficientă. Britanicii atribuiau această superioritate tactico-militară moştenirii anglo-saxone. Această veche idee a superiorităţii anglo-saxone a fost adaptată gândirii secolului al XIX-lea, teoriilor ştiinţifice ale rasei.Teoriile rasiste ale secolului al XIX-lea, împărţeau lumea în rase. Criteriul principal de separare fiind considerat aspectul exterior. Se spunea că aceste rase mmoşteneau din generaţie în generaţie nu doar aspectul fizic, ci şi carateristicile psihice. Aceste „diferenţe” penmiteau teoreticienilor rasiali, o clasificare a raselor. Teutonii ce îi includeau pe anglo-saxoni erau consideraţia rasa cea mai superioară. Negrii erau consideraţi rasa cea mai inferioară iar pe undeva pe la mijloc, erau evreii şi urmaşii celţilor adică irlandezii. De exemplu cercetătorii antropologi a acelor vreuri afirmau că, cranile irlandezilor sunt inferioare celor anglo-saxone.În 1850, anatomistul  Robert Knox, descrie caracterul celţilor ca fiind de un fanatism debordant, iubitori de război şi de dezordine socială, urând ordinea şi binefacerile industrializării, lipsiţi de educaţie, bune maniere.  În 1862 istoricul britanic  Lord Acton scria:„Celţii nu sunt progresişti, nu sunt o rasă cu iniţiativă, sunt aceia care mai degrabă compleatză materialul istoriei fără sa o impulsioneze. Persanii, grecii, romanii şi teutonii sunt făuritori de istorie”.Un alt exponent al teoriei supremaţiei culturii anglo-saxone, a fost James Anthony Froud, profesor de Istorie la Oxford. El descria tradiţiile irlandeze ca fiind, mai apropiate de ce ale maimuţei decât cele ale oamenilor. El descria irlandezii fiind instabili ca apa în timp ce englezii erau adepţii ordinii şi stăpâni de sine. Doar prin despotism militar se poate administra Irlanda deoarece irlandezii respectă autoritatea doar prin forţă. Froud găseşte similitudini rasiale între negri şi irlandezi. El considera că rasele sunt predestinate pentru inechitate naturală:„Natura ne-a lăsat inegali şi Legile Parlamentului nu ne pot face egali. Unii sunt meniţi să conducă alţii să-i urmeze”.