Puyi, ultimul împărat al Chinei

Autor 9903 vizualizări


12 februarie marchează ziua abdicării lui 101 lui Puyi, ultimul împărat al Chinei, eveniment ce a marcat sfârșitul epocii imperiale chineze după mai bine de 2000 de ani de la fondarea imperiului sub dinastia Qin.

Se poate spune despre Puyi că a avut un destin cât se poate de ciudat. A fost ultimul împărat al Chinei, fiind încoronat în 1908, la o vârstă mult prea fragedă (2 ani și 10 luni). Trei ani mai târziu, imperiul său s-a prăbușit și a devenit republică, dar în ciuda faptului că abdicarea sa a fost aranjată, i s-a permis să-și păstreze titlul și să trăiască în continuare potrivit protocolului imperial:era înconjurat de eunuci și de o întreagă curte și i se serveau mese cu până la 40 de feluri de mâncare. În primii ani, Puyi nu a sesizat nicio schimbare în jurul său, dar – după cum observa unul din biografii săi – palatul imperial a fost prima din multele sale închisori. 

În 1917, Puyi a fost numit din nou împărat, însă doar pentru puțină vreme. La vârsta de 16 ani, a fost pus să-și aleagă o soție (evident, dintr-un grup deja aprobat de anturajul său) și i s-a dat o concubină. În acei ani ai adolescenței, Puyi a adoptat numele occidental de Henric, în onoarea regelui englez Henric al VIII-lea, pe care îl admira. La vârsta de 19 ani, în condițiile tulburărilor interne din China, s-a refugiat în Japonia. Japonezii aveau să se folosească de el câțiva ani mai târziu, după invadarea Manciuriei, când l-au proclamat împărat al statului Manchukuo.

Puyi a rămas oficial împărat până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, dar nu a fost niciodată altceva decât o marionetă în mâinile japonezilor. În 1945, când devenise clar că lucrurile evoluează în defavoarea Japoniei, s-a gândit să se refugieze acolo. Însă când japonezii și-au anunțat capitularea, Puyi a renunțat singur la titlul de împărat și a anunțat restituirea teritoriului manciurian Chinei. După aceea, a încercat să fugă în Coreea, pentru a pleca de acolo în Japonia, dar a fost capturat de sovietici și trimis în Siberia. Astfel, ultimul împărat al Chinei a ajuns să petreacă cinci ani în Siberia (ce-i drept, în condiții destul de bune), până când, în 1950, a fost predat comuniștilor chinezi. Puyi era sigur că aceștia îl vor executa imediat, dar s-a înșelat. Guvernul chinez a decis trimiterea lui într-un centru pentru criminali de război, împreună cu membri ai familiei sale și câțiva foști oficiali ai statului Manchukui. Puyi a devenit astfel prizonierul nr. 981, însărcinat cu îngrijirea grădinei închisorii.

Anii petrecuți în închisoare aveau ca scop „reabilitarea” (sau – pentru a folosi un termen drag comuniștilor – reeducarea) împăratului. În cele din urmă, comuniștii au considerat că Puyi se convertise cu adevărat la comunism și devenise un cetățean fidel Republicii. Ca atare, el a fost oficial iertat de regim, în decembrie 1959. După aceea, a lucrat ca asistent grădinar la grădina botanică din Beijing. Din când în când, oficialii chinezi îl aduceau în lumina reflectoarelor și-l prezentau demnitarilor străini veniți în vizită drept un soi de curiozitate a Vechiului Regim. Puyi a murit în 1967, la 61 de ani, de cancer la rinichi.

 

 

 

 


 

Richard Cavendish, Pu yi, last emperor of China, is pardoned, în „History Today”, vol. 59, nr. 12, 2009

""