Autor 1966 vizualizări


Aceasta se va desfășura prin îndepărtatea și/sau izolarea acestora în tabere de muncă în locuri unde aceștia nu puteau să își exercite influența nefastă. După intrarea României în război împotriva Uniunii Sovietice, situaţia evreilor din apropierea teatrului de operaţiuni militare s-a deteriorat ca urmare a deselor ingerinţe ale trupelor germane în sfera de autoritate de ordine internă a administraţiei româneşti.

 După eliberarea Basarabiei, autorităţile româneşti au pregătit deportarea populaţiei evreişti din acest teritoriu în Transnistria. Operaţiunea a fost justificată în acea perioadă prin nevoia de a asigura spatele frontului, evreii fiind consideraţi o masă ostilă, însă autorităţile de la Bucureşti au utilizat pretextul şi pentru a se descotorosi de evreii basarabeni, consideraţi simpatizanţi ai comunismului şi vinovaţi in corporepentru comportamentul antiromânesc etalat în perioada ocupaţiei sovietice[1]. În vara anului 1941, armata română, jandarmeria şi poliţia în colaborare cu populaţia locală s-au angajat într-o campanie violentă de discriminare împotriva evreilor. În urma acestui val de teroare, estimările arată că au murit între 45 000 şi 60 000 de evrei.

În Memoriilesale, Alexandru Şafran, rabinul-şef, nota că, la 26 iunie, Mihail Ghelmegeanu, ministrul de Interne, i-a convocat pe Şafran şi pe Filderman, cărora le-a cerut politicos să prevină populaţia evreiască din Basarabia să nu facă provocări contra militarilor şi autorităţilor civile româneşti de acolo[2], fapt ce demonstra aşteptările autorităţilor româneşti la eventuale conflicte intre armată şi populaţia evreiască.

Odată cu declanşarea ostilităţilor germano-sovietice, Antonescu s-a deplasat în zona frontului, lăsând la conducerea statului pe Mihai Antonescu[3]. În aceste circumstanţe apar primele documente oficiale administrative destinate funcţionarilor care urmau să restabiliească autoritatea în teritoriile redobândite.

Cu acest prilej, în şedinţa din 3 iulie 1941 a cabinetului antonescian, în calitate de viceprim-ministru şi ministru de externe, Mihai Antonescu dădea îndrumări împuterniciţilor numiţi pentru administrarea Basarabiei şi Bucovinei cu privire la purificarea etnică din aceste provincii:„ Ne găsim în momentul istoric cel mai favorabil şi mai larg pentru o totală descătuşare etnică pentru o revizuire naţională şi pentru purificarea neamului nostru de toate acele elemente străine sufletului lui, care au crescut ca vâscul, ca să-i întunece viitorulastfel, rezultatele recensământului populaţiei vor orienta desăvârşirea operei de purificare etnică şi socială a acestor provincii româneşti... În acelaşi document este specificat şi în ce constă „purificarea etnică”:„Purificarea etnică se va desfăşura prin îndepărtarea sau izolarea în tabere de muncă, în locuri unde nu-şi vor mai putea exercita influenţele nefaste, a tuturor evreilor, cât şi a celorlalţi străini de neam a căror atitudine este indoielnică. Dacă va fi nevoie, pentru desăvârşirea operei de purificare etnică, guvernămintele provinciale vor aviza şi măsurile de migraţiune forţată a elementului evreiesc şi a tuturor celorlalte elemente străine, care trebuie trecute peste graniţă” [4]. Suspiciunile de neloialitate aveau ca adresă şi alte minorităţi din Basarabia, precum şi etnici români[5]. Aceste principii nu au fost aplicate evreilor din Vechiul Regat ci numai celor basarabeni şi bucovineni.

În ordinul telegrafic nr. 143 din data de 12 iulie 1941, Mihai Antonescu, a transmis  normele generale de conducere a Basarabiei şi Bucovinei, iar ca acţiuni imediate de realizare erau:„Înlăturarea bolşevicilor, a elementelor nesigure şi a evreilor povocatori din teritoriu, înlăturarea evreilor de la sate”. Prin aceste dispoziţii se dovedeşte caracterul politic anticomunist şi nu bazat pe concepţii rasiale.  În acest sens putem adăuga afirmaţia şefului Rabin Alexandr Şafran:„ Naţionalismul român, antisemit prin definiţie, devine, la acea epocă, mai interesant, mai extremist. Ura sa tradiţională faţă de evrei, consideraţi ca străini s-a amestecat ca un anticomunism absolut”, iar în 1944, Mihai Antonescu declara „I-am spus ministrului von Killinger că atunci când este vorba de comunism, considerându-l ca moartea ţării mele, pe această linie merg până în iad[6].

Aceste ordine, emise de la cel mai înalt nivel, aveau să fie urmate de altele provenind de la subalternii marilor şefi din cadrul birocraţiei. Marele pretor, generalul Ion Topor, ordona la rândul său ca toţi ucainenii şi românii care au fost de partea comuniştilor să fie trecuţi peste Nistru, iar toţi minoritarii să fie exterminaţi[7]. La 8 iulie 1941, din ordinul inspectorului general al jandarmeriei şi al Ministerului Afacerilor Interne, colonelul Meculescu, de la Inspectoratul Jandarmeriei din Chişinău dispunea identificarea şi arestarea tuturor evreilor de orice vârstă şi sex din zonele rurale. La 9 iulie, jandarmii au început acţiunea de „curăţire a terenului„ în Basarabia[8]. Mulţi evrei din Basarabia au fost executaţi ca ostatci, iar pentru aceste execuţii nu au fost date justificări[9].

În ordinul nr. 255 din 4 iulie 1941, transmis unităţilor militare din ţară, generalul Antonescu condamnă abuzurile săvârşite de unii militari şi civili „Cu ocazia evacuării Basarabiei, a fost pentru armata română o adevărată ruşine că s-a lăsat insultată şi atacată de evrei şi comunişti, dar este o ruşine şi mai mare faptul că soldaţii din proprie iniţiativă, de multe ori cu scopul de a maltrata sau de a jefui atacă populaţia evreiască şi omoară la întâmplareNumai guvernul are dreptul de a lua măsuri necesare pentru a scăpa de plaga românismului, astfel generalul impune „ Nu este permis ca fiecare cetăţean sau fiecare soldat să-şi asume rolul de a soluţiona problema evreiască prin jafuri şi masacre… Opresc cu desăvărşire orice acţiune pornită din iniţiativă individuală … cei ce se vor abate ori s-au abătut  de la ordinul de mai sus vor fi daţi în judecată şi li se vor aplica sancţiunile cele mai severe prevăzute de lege[10].

După eliberearea Basarabiei și Bucovinei autoritățile române vor pregăti deportarea evreilor spre zona Transnistria. Operațiunea a fost făcută cu scopul așa cum se explica ea pentru a asigura spatele frontului evreii fiind identificați ca o masă ostilă.

 

NOTE

[1]D. Bancoş, Social şi naţional în politica guvernului Antonescu, Editura Eminescu, Bucureşti, 2000.p. 160

[2]Alexandru Şafran, Un tăciune smuls flăcărilor. Comunitatea evreiască din România, Editura Hasefer, 2006 p. 51-52

[3]Idem, . p.434

[4]Documente p. 215

[5]Perioada unei mari răstrişti, p. XIII

[6]Alexandru Şafran, op.cit., p. 21

[7]Radu Ioanid, Holocaustul în România, Editura Hasefer, Bucureşti, 2006, p.140

[8]R.Ioanid. op.cit., p. 140-141

[9]Ibidemp. 142

[10]Documente, p. 202