Autor 8141 vizualizări


În secolul al XIX-lea, protejarea infanteriei atacatoare a lipsit cu desăvârșire, cu toate că, încă din Antichitate, s-au folosit coifuri metalice, cămăși de zale sau chiar armuri complete, caracteristice mai ales cavalerilor medievali din Occident. Extinderea folosirii mitralierei pe câmpul de luptă, armă care a contribuit în mod covârșitor la creșterea exponențială a numărului de victime, a pus problema unei mai bune protecții balistice a combatanților. 

Germanii au folosit armura de tip ”homar”, formată din trei plăci de oțel suprapuse (Sappenpanzer), capabilă să oprească focurile trase de pistol și parțial cele de pușcă, oferind, totodată, protecție împotriva loviturilor de baionetă. Pentru Frontul de Vest, s-au produs aproximativ 500 de mii de seturi de armuri grele, ce cântăreau între 9 și 11 kg, iar uneori depășeau chiar 20 de kg. Francezii au comandat 100.000 de unități de armură pentru piept și peste 3,2 milioane de unități de epauliers Adrian, care aveau forma unor plăci de armură curbate. Britanicii au încercat mai multe armuri diferite, folosind adesea materiale precum oțel, mătase (mai rezistentă decât oțelul!) sau cauciuc, dar nu au reușit să producă o armură individuală standard. 

Armura Sappenpanzer a soldaților germani

În Statele Unite, spre sfârșitul războiului, Dr. Guy Brewster a proiectat o armură corporală tip ”Iron Man”, la vederea căreia nu putem să ne reținem cel puțin un zâmbet ironic. Personal, a acceptat să o testeze, devenind țintă pentru un pluton de soldați, care au tras cu arme Springfield, ale căror gloanțe nu au putut să penetreze armura pe care o purta. Guvernul american nu a aprobat însă această armură rigidă, cu un câmp vizual extrem de redus. Dar greutatea suplimentară a armurilor corporale obosea rapid pe purtător și anula, practic, acest avantaj tactic.

Armura americană Brewster Body Armour

În consecință, acestea au fost în mare parte trimise la santinele și mitraliori sau altor trupe cu atribuții sedentare. Reducerea mortalității pe câmpul de luptă s-a produs nu datorită acestor armuri, ci mai ales prin generalizarea treptată a protecției capului, prin adoptarea căștilor metalice Brodie, Stahlhelm (în locul faimoasei ținte reprezentate de Pickelhaube) și Adrian.

Dispozitiv de protecție individual utilizat și în Bucovina (1915, Doroșăuți)

Cu toate că armura Sappenpanzer era considerată cea mai eficientă, austriecii au proiectat un scut de protecție modular, având un design revoluționar, care se putea transforma și în armură corporală. Câteva fotografii ale acestuia, făcute în Bucovina, la Doroșăuți, în anul 1915, au fost publicate și în cadrul Europeana Collections 1914-1918. Nu se știe dacă această armură pliantă a fost produsă vreodată sau a fost folosită în condiții reale de luptă. 


Un scut austriac de infanterie, în colecția Muzeului Național al Bucovinei

Este cunoscut faptul că în regiunea muntoasă a județului Suceava s-au purtat bătălii crâncene în timpul Marelui Război, în urma cărora au rămas numeroase obiecte de interes pentru istoria acestei perioade. Astfel, în urmă cu mai mulți ani, Muzeul de Istorie Suceava a obținut o serie de donații, printre care se numără și un scut de infanterie austriac (foto nr. 5). Primele scuturi de infanterie au fost primite de trupele austriece la sfârșitul anului 1914 și începutul lui 1915, pentru a oferi o protecție suplimentară împotriva tirului direct al armelor de calibru redus și a focului de mitralieră de la distanță mai mare de 100 de metri. Scutul, expus în sala dedicată Primului Război Mondial, este realizat din fontă, cu dimensiunile de aproximativ 60x46 cm. Acesta dispune de un locaș de tragere și observație de formă ovală, care putea fi acoperit și un braț metalic rabatabil pentru fixarea pe teren.

Scut din expoziția permanentă a Muzeului Național al Bucovinei

Vopseaua originală nu s-a păstrat, din cauza coroziunii, dar culoarea actuală a exponatului încearcă să o respecte pe cea din urmă cu un secol. În scop demonstrativ, prin orificiul scutului a fost introdusă și țeava unei arme militare Mauser. Numeroase fotografii de epocă prezintă modul de folosire a acestui scut de protecție pe teren plat, dar și în tranșee, la partea superioară a acestora. După opinia personală, acest tip de scut individual a fost influențat de acela al mitralierei rusești Maxim Md. 1910.

Scuturile individuale de protecție nu au dispărut în perioada actuală, dacă este să ne referim doar la cunoscutele trupe de „scutieri”. Armurile individuale au evoluat, renunțându-se în prezent la oțel în favoarea kevlarului, a materialelor ceramice sau compozite. Este de la sine înțeles că soldatul viitorului, întrevăzut ca o veritabilă ”mașină de luptă” înțesată de senzori, va trebui protejat balistic în mod corespunzător. Spre exemplu, Rusia, prin compania Rostec, are în vedere programul cunoscut sub numele de Ratnik 3, în timp ce opt state membre ale Uniunii Europene, printre care se numără și România, au lansat, în 2013, programul CEDS – Combat Equipment for Dismounted Soldier. 

Autor: Dr. Mihai-Aurelian CĂRUNTU, Muzeul Național al Bucovinei