Autor 2467 vizualizări


Cum ne influențează filmele pe care le urmărim? Cât de importante sunt filmele pentru disimularea propagandei, oricare ar fi ea? Ce ar trebui să înțelegem din filmele istorice românești sau internaționale? Sunt doar câteva întrebări la care istoricul Călin Hentea răspunde în cartea Istorie, film și propagandă.

„De la Lenin și Woodrow Wilson încoace, politicul de pretutindeni a devenit conștient de imensa putere de influențare a filmului asupra oamenilor și a încercat să-i atragă de partea sa pe creatorii celei de-a șaptea arte. Filmul a devenit cutia de rezonanță audiovizuală și martor (subiectiv, desigur, adesea emoțional, uneori cultural, dar și comercial) al temerilor, angoaselor, speranțelor, modei și mentalităților, al intereselor şi obsesiilor politice specifice, dominante în anii în care a fost realizat. Cu cât scenariștii, regizorii, directorii de imagine, actorii, compozitorii coloanei sonore sunt mai talentați și mai inspirați, cu atât filmul respectiv va fi mai impresionant, mai credibil, cu efecte mai puternice și mai persistente în arhiva emoțională a spectatorilor. Consecințele receptării ficțiunilor din filmele de lungmetraj sunt îndeobște subtile, dar sesizabile asupra modului de comportament, mentalității, intențiilor de vot sau reacțiilor spectatorilor împinși de realitate în situații critice. Astfel, datorăm filmelor pe care le vedem o bună parte din modul în care percepem lumea în care trăim. Aproape că nu mai contează dacă această percepție se apropie sau nu de realitate, pentru că, oricum, știm cu toții că este vorba despre filme de ficțiune. La multe dintre acestea recunoaștem un evident partizanat politic sau social, corespunzător orientării regizorului respectiv. Aplicând acest raționament la realitățile românești, se poate spune că o bună parte dintre românii din ziua de azi percep «Epoca de Aur» a lui Ceaușescu pe baza imaginii (false) promovate de filmele produse în acei ani și reluate obsesiv și fără preaviz de televiziuni”, este avertismentul lansat către cititori de Călin Hentea în preambulul cărții. 

Despre ai noștri...

Cartea îl introduce pe cititor în lumea subtilă sau mai grosolană a propagandei, care la rândul ei a infiltrat atât istoria, cât și filmul. Volumul este structurat în două mari părți: „Despre ai noștri” și „Despre ai lor”, secțiuni ce analizează filmul românesc comunist și post-1989, respectiv cinematografia internațională, cu accent pe cea occidentală.

Cât privește cinematografia românească comunistă, „presiunea și orientarea ceaușistă s-au resimțit atât în creația cinematografică autohtonă (în 1974 a erupt și protocronismul, sesizabil în filmele istorice), cât și în selecția și în cenzura filmelor străine distribuite în Republica Socialistă România. Chiar și astăzi, sunt convins că prea mulți români de vârsta a doua sau a treia, deși n-ar recunoaște în ruptul capului, își cunosc istoria națională doar din filmele de epocă produse în ceea ce s-a numit «Epopeea cinematografică națională», începută în 1963 cu Tudor, al lui Lucian Bratu, și terminând cu Mircea al lui Sergiu Nicolaescu, din 1989”, consideră autorul.

După 1989, „încet, încet, cu un public românesc mai mult sau mai puțin numeros și cinefil, mai mult sau mai puțin avizat asupra subiectului, au început să apară și filme românești ce reconstituie cu mult curaj și responsabilitate trecutul românilor, așa cum a fost acesta, cu bune și cu mai puțin bune”, precum Undeva în Est, Caravana cinematografică, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, Amintiri din Epoca de Aur etc.

Despre ai lor...

Secțiunea din carte dedicată cinematografiei internaționale este și mai spectaculoasă. De la Napoleon la Primul și Al Doilea Război Mondial, trecând prin subteranele Hollywoodului, ajungând la pirați, dar și la actualitatea filmelor cu epidemii sau la „irezistibilul virus al serialelor”, cititorul este introdus în tainele propagandei din filmele internaționale.

„Sunt foarte puține elemente comune între Napoleon – personajul istoric și Napoleon – personajul de film. Poate mai mult decât în cazul altor mari personalități a căror viață a fost ecranizată, Napoleon a trebuit să suporte fantasmele, interpretările, viziunile cineaștilor. Fiecare a filmat ce a crezut de cuviință despre victoriile, înfrângerile, iubirile sau profilul ultimului mare împărat-erou. (...) Începând din 1897, personajul Napoleon s-a bucurat de peste 700 de apariții pe marele ecran și cam de 350 în televiziune, în registru eroic, comic, melodramatic, de aventuri sau de reconstituire istorică. Cifrele sunt, desigur, în creștere. Și, oricât de solid ar fi documentată viața lui Napoleon în sute de mii de prestigioase monografii, cineaștii au preferat îndeobște consolidarea mitului, adică romanțul și suspansul, reconstituirii filmice a adevărului istoric. Iar publicul a fost foarte fericit să vadă că un împărat iubește, greșește, suferă la fel ca orice om, chiar dacă acesta afișa negreșit în momentul culminant gesturi antologice și vorbe memorabile, luând decizii geniale. Propaganda și cultul modern al personalității, construite și promovate cu un deosebit talent și îndârjire chiar de Napoleon în timpul vieții sale, s-au prelungit și amplificat irezistibil în timp, intrând în sfera mitologiei. De altfel, nu lipsită de semnificații, trecute și actuale, este afirmația istoricului britanic Philip M. Taylor că «sub Napoleon, Franța a devenit în fapt primul stat modern bazat pe propagandă»”, notează Călin Hentea.

Cât despre toate celelalte subiecte, lectura cărții scrise de Călin Hentea va schimba în bine modul în care veți urmări filmele de acum înainte! Lectură plăcută și vizionare atentă!

Istorie, film și propagandă 

Autor: Călin Hentea

Editura Militară

Număr de pagini: 288


Acest articol a fost publicat în numărul 233 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum