Autor 8882 vizualizări


Ceea ce vom analiza în continuare face parte din tendința de reglementare a proprietății private și a vieții cotidiane din timpurile premoderne din spațiul Moldovei. Problematica zestrei nu apare foarte bine creionată în istoriografia românească, care a fost preocupată mai mult de istoria militară și politică a Moldovei, decât de astfel de probleme sociale, cu atât mai mult asupra oamenilor de rând a căror viitor partener de viață depindea de calitatea și cantitarea zestrei.

Zestrea era un indicator economic și social foarte puternic nu doar pentru căsătoriile ce aveau ca scop alianțe politice, dar și pentru țărani. Aceasta reprezintă totalitatea bunurilor mobile sau imobile pe care femeia le aduce în căsătorie. Fie că este vorba de bijuterii, obiecte vestimentare sau de uz casnic ori terenuri, uneori chiar sate întregi pentru familile bogate. Zestrea reprezintă partea cu care femeia vine în căsătorie “ca să o dea bărbatului spre întîmpinarea însărcinărilor căsătorești”. Totodată ea reliefează și puterea tatălui. Cu cât zestrea este mai bogata, cu atât respectul și avuția familiei sunt conturate în societate. Zestrea funcționează ca un barometru social, de aceea este important să fie reglemetată printr-un set de reguli care să delimiteze această practică. Traseul unui astfel de efort, de alcătuire a unei zester începe cu mult timp înainte de căsătorie și poate devenii anevoios în caz de divorț sau văduvie.

Totul începe prin alcătuirea zestrei, datorie care îi revine tatălui sau bunicului patern și numai în cazuri rare mamei, dacă tatăl este prea sărac pentru a-i putea asigura fetei trusoul necesar. . O femeie nu se poate mărita fără zester, iar familia face tot posibilul de a îi oferi una și un soț pe măsura averii ei. Căsătoria nu era de refuzat cu toate că ea venea în urma unui interes economic sau social și nu bazată pe sentimente-nu întotdeauna. Nu trebuie să privim însă căsătoria din secolele XVIII, XIX  prin prisma unui om de secol XXI. Individul avea nevoie de un partener pentru că de cele mai multe ori el însemna o mână de lucru în plus în gospodărie, fapt esential în condițiile în care munca dura mult mai mult decât astăzi din cauza tehnicilor rudimentare. Astfel căsătoria reprezenta o etapa extrem de importanta în viața unui om și de aceea problema zestrei devine atât de presantă pentru familia fetei. Zestrea se alcătuiește în funcție de averea familiei, dar nu este reglementat în cod un prag efectiv la care să se raporteze în funcție de starea economică. Într-un articol se precizează că tatăl este exonerate de zestrea fetei, dacă este prea sărac. Acest lucru este destul de relativ și nu reglementează pragul de jos de la care zestrea nu poate fi asigurată de tatăl sau de linia paternă a fiicei, aceasta căzând pe umerii mamei sau bunicii.

Lada de zestre este alcătuită de regulă din bunuri mișcătoare, dar există și numeroase excepții ce devine treptat o practică obișnuită printe tărani. În mod normal o ladă se zestre este formată din obiecte personale, dar pe măsură ce statutul social o cere, aceasta este formată din obiecte din ce în ce mai scumpe și de o calitate superioara.

Există reglementări pentru situațiile în care capul familiei nu mai are nicio datorie de a își înzestra fata. Situațiile în care o fată nu putea să primească zestre de la tatăl sau bunicul ei sunt în primul rând de ordin economic. O altă cauză este de natură religioasă, cu referire la faptul că fata nu va primi zestre daca va alege să își schimbe religia acceptată atunci, cea ortodoxă. În situațiile în care fata nu a împlinit vârsta optimă  pentru căsătorie, dar alege să se căsătorească fără voia părințiilor, aceasta nu va mai primi zestrea care i se cuvine din partea tatălui. Dacă fata va fi dezmoștenită, atunci dreptul ei la zestre nu va mai fi activ. Aceasta putea să primească disgrația familiei numai dacă au fost judecați și găsiti vinovați pentru acte penale, dacă vor avea altă religie și vor recunoaște altă biserică ca fiind autoritatea lor spirituală, dacă vor comite adulter, dacă vor atenta la integritatea fizică a părinților sau dacă nu ar îngrijii de ei pe timp de boală. 

După căsătorie femeia nu are drepturi absolute asupra zestrei, cu toate că ea o aduce în căsătorie. Ea nu are voie să risipească sau să înstrăineze zestrea decât pentru a plăti unele datoriile, pentru a asigura hrana pentru copii pe care îi are cu alt bărbat, sau să își elibereze familia de robie sau din închisoare. O altă dezlegare pe care femeia o primește în legătură cu administrarea zestrei ei este de natură economică și se referă la situațiile în care aceasta dorește să mărească averea familiei prin cumpărarea de moșii. Trebuie subliniat faptul că zestrea familiei nu se risipește pentru diverse motive triviale, ci doar în situațiile extreme sau pentru a o investii în ceva profitabil. Nici soțul nu are drepturi depline asupra zestrei. El are datoria de a o păstra în bună stare, în speciale bunurile care aduc un profit familiei, să plătească cheltuielile survenite în urma îmbunătățirii sau îngrijirii bunurilor primite, dar nu este vinovat pentru stricăciunile ce apar, decât dacă au fost pricinuite “din vicleșugul sau lenevia lui” și nici nu are voie să o înstrăineze sau să o amaneteze. Din aceste reglementări se deduce o putere pe care o are femeia în ceea ce privește hotărârile familiei. Aceasta nu este lipsită de autoritate atunci cand este vorba despre parte cu care ea vine in familie.

În procesul de căsatorie al fetei, un rol important îl ocupă redactarea foii de zestre. Aceasta reprezintă documnetul prin care fata este pusă în posesia acesteia. Poarta numele de zapis, zapis de zestre, scrisoare, etc. Foaia de zestre începea cu o invocație religioasă prin care se făcea apel la mila Fecioarei Maria și a lui Iisus Hristos, după care se trecea la partea propriu-zisă în care se scriau obiectele din lada de zestre, dar se respecta o anumită ordine și la final se treceau martorii. Acești martori erau foarte importanți, deoarece ei ofereau credibilitate și autoriate evitându-se contestările ulterioare. Cei care semnau în calitate de martori erau împărțiți în trei categorii. Primul care semna era preotul ce avea rol și de instanță de autentificare, urmau apoi rudele apropiate, vecinii sau chiar vecinii de moșie dacă zestrea cuprindea și terenuri. Foile de zestre nu diferențiau foarte mult în cadrul aceleași pături sociale. De regulă foile de zestre ale unor fete din famili de boieri arătau la fel, la fel și cele de tărani. 

Lucrurile stau destul de simplu după căsătorie, când femeia vine cu zestrea și soțul profită de dreptul de uzufruct asupra ei, fără a putea să o întrebuințeze în orice fel dorește. Ceea ce complică situația este apariția unui divorț. Dacă culpul alege să se despartă, zestrea devine motiv de conflict și se ajunge de la promisiuni de înapoiere până la tergiversări ce pot dura ani întregi după despărțire.

Zestrea a fost și înainte de anii 1800, dar și dupa, un important barometru social, ce a ridicat multe probleme societății de atunci ce era destul de mult interesată de aparență și mai putin de esență, ce punea accent pe cantitate și nu pe calitate și în care individul era într-o continua căutare de a-și îmbunătății imaginea în societate și de a încerca să se căsătorească cât mai avantajos, decât să se preocupe de compatibilitatea dintre parteneri sau de mersul vieții in doi. 

Bibliografie:

1. Codul Calimah ediție critică, editura Academei Rebublicii Populare Romania, 1958 

2.GHIȚUESCU, Constanta Zestrea între normă și practică. Țara Românească în secolul în secolul al XVII-lea, în SMIM, vol.XVIII, 2000

3.GHIȚULESCU, Constanța, În șalvari și cu ișlic, Ed.Humanitas, București, 2004