Autor 4441 vizualizări


La 23 martie 1919, o veste neaşteptată a stârnit serioase motive de îngrijorare la Paris. Știrea că un bolşevic total necunoscut preluase puterea la Budapesta a consternat Marile Puteri prezente la Conferinţa de Pace. Dintr-odată, bolşevismul făcuse un pas gigantic spre Europa de Vest. Austria şi Germania puteau fi acum infectate direct cu virusul bolşevismului.

„Civilizaţia este pe cale de dispariţie pe teritorii extinse, iar bolşevicii ţopăie şi zburdă ca nişte cete de babuini feroce printre ruinele oraşelor şi cadavrele victimelor lor”, declara, la sfârşitul anului 1918, Winston Churchill, ministru de Război al Marii Britanii în perioada Conferinţei de Pace de la Paris.

Churchill a fost unul dintre puţinii care au înţeles că bolşevismul lui Lenin era un fenomen nou pe scena politică şi, în spatele retoricii marxiste, se afla un partid, un grup, deosebit de disciplinat şi centralizat care încerca să deţină puterea totală în societate.

„Esenţa bolşevismului, spre deosebire de orice altă formă iluzorie de gândire politică, este că acesta nu poate fi propagat şi menţinut decât prin violenţă. (...) Dintre toate formele de tiranie din istorie, tirania bolşevică este cea mai rea, distructivă şi degradantă”, a mai adăugat Churchill.

Arthur Balfour, ministrul de Externe britanic, îl luase peste picior pe Churchill, afirmând: „Admir modul exagerat în care spuneţi adevărul”. Odată cu extinderea bolşevismului în Ungaria, cuvintele lui Churchill au căpătat o dimensiune reală a ceea ce putea reprezenta ameninţarea bolşevismului pentru întreaga Europă.

Béla Kun transmitea însă mesaje contradictorii, ba trimiţând comunicate de încurajare conducătorilor aliaţi, ba „salutări frăţeşti claselor muncitoare occidentale”. Ceea ce era cu adevărat îngrijorător era faptul că Béla Kun îi solicita public lui Lenin un tratat. Poate că cele două state bolşevice ar fi putut pune bazele unui tratat pentru revendicarea teritoriilor disputate în extremitatea Poloniei, Cehoslovaciei, României şi nu numai.

Întâlnire neoficială la Paris a liderilor Consiliului celor Patru (de la stânga la dreapta): Vittorio Orlando, David Lloyd George, Georges Clemenceau și Woodrow Wilson

Încă de la sfârşitul Primului Război Mondial, francezii îi priveau pe unguri cu suspiciune. Într-o întâlnire dintre prim-ministrul maghiar Mihály Károlyi, îndepărtat din fruntea guvernului în martie de Béla Kun, şi generalul francez Louis Franchet d’Esperey, ce a avut loc la Belgrad, la finalul lui noiembrie 1918, militarul francez avea să îl atenţioneze pe Károlyi:

„Vă cunosc istoria. La voi în ţară i-aţi persecutat pe toţi cei care nu erau maghiari. Acum, cehii, slovacii, românii şi iugoslavii sunt duşmanii voştri; eu ţin aceste popoare în căuşul palmei mele; nu trebuie să fac decât un semn să vă distrugă”, l-a avertizat generalul francez.

La începutul anului 1919, ungurii s-ar fi resemnat cu pierderea Croaţiei, chiar şi cu pierderea Slovaciei, dacă obţineau graniţe mai bune, dar în ceea ce privește Transilvania, poziţia lor era rigidă şi nu acceptau niciun compromis. În faţa Consiliului Suprem din cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, prim-ministrul român Ionel Brătianu a fost extrem de tranşant în ceea ce privește Transilvania:

„Pe acest teritoriu s-a format naţiunea română; vreme de secole, acest popor nu a aspirat la nimic altceva decât să se unească politic cu această regiune; României i s-a promis Transilvania prin Tratatul de la Bucureşti, în 1916, când a intrat în război”.

Brătianu avea însă un argument şi mai bun, chiar şi potrivit statisticilor maghiare, care erau deseori falsificate, micşorând numărul românilor din Transilvania, doar 23% din populaţie era reprezentată de maghiari, în schimb, românii reprezentau peste jumătate din populaţia Transilvaniei, iar germanii şi alte minorităţi – restul. La 1 Decembrie 1918, Marea Adunare a Românilor din Transilvania și-a exprimat prin vot dorinţa de a se uni cu România. Și germanii din Transilvania au susţinut prin vot unirea cu România.

Ungurii au continuat să se opună. Brătianu a promis că minoritatea maghiară din Transilvania avea să fie tratată conform politicilor liberale. Când s-a instalat regimul lui Kun în Ungaria, Consiliul Suprem hotărâse deja să susţină marea majoritate a revendicărilor României.

Acest text este un fragment din articolul „Conferința de Pace de la Paris. Diplomația română și bolșevicii maghiari”, publicat în revista Historia Special nr. 27, disponibilă la toate chioșcurile de presă în perioada 28 iunie-30 august 2019 şi în format digital  pe paydemic.com. 

 Cumpără Acum



 Cumpără Acum


""