Prințul Nicolae, despre fratele lui, Carol al II-lea: «Ar merita să fie la ghilotină, nu pe tron»

Autor 70271 vizualizări


Prințului Nicolae, cel de-al doilea fiu al regelui Ferdinand I și al reginei Maria, s-a căsătorit în secret cu Ioana Dolette (octombrie 1931), fosta soție a lui Sauciuc Săveanu, fiul fostului ministru și președinte al Camerei Deputaților, Nicolae Săveanu. Această căsătorie a înrăutățit considerabil relația dintre Nicolae și fratele lui mai mare, regele Carol al II-lea.

Regele nu voia să consimtă la acest mariaj cu niciun preț. După o consultare cu Argetoianu, mareșalul Prezan și generalul Baliff, a decis să îi acorde lui Nicolae șase luni de reflecție, în străinătate. „Prințul va trebui să se plece sau să plece“, a decretat atunci Carol. Nicolae și Ioana au plecat, revenind în țară în aprilie 1932.

La ora 15.00, Nicolae ateriza pe Băneasa, fiind întâmpinat de mareșalul Prezan, care avea ordin să-l aresteze la Scroviște. Nicolae (foto), senin, l-a întrebat dacă glumește și i-a spus răspicat că nu se duce decât la Cotroceni. Ceea ce s-a și întâmplat, după cum povestea în memorii: „Când am ajuns la șosea, i-am ordonat șoferului să vireze spre stânga și nu la dreapta, iar, cum el a ezitat, i-am pus revolverul la ceafă – nu cred să fi mers vreodată la Cotroceni cu asemenea viteză“.

La palat, i-a comunicat Mariei cele întâmplate, iar când a ajuns în camera sa, a descoperit la ușă două santinele și în cameră pe colonelul Orășeanu. A rămas în arest acolo, până a doua zi dimineață, când a vrut să coboare la dejun cu regina Maria. Santinelele i-au blocat ieșirea, a intervenit și Orășeanu. „Dar am rostit mai tărișor niște cuvinte bine simțite referitoare la arborele lui genealogic; i-am spus de la obraz ce părere am eu despre caracterul lui“, povestea prințul, care a reușit să iasă din cameră într-un final. Numai că de atunci înainte, relațiile lui cu fratele mai mare aveau să fie de nereconciliat. Nicolae era trimis în exil aproape în fiecare an, i se prelungea timpul de gândire. I s-au dat, totuși, câteva funcții onorifice: de șef al Forțelor Aeriene Române, de amiral al Flotei și inspector general al Armatei.

”E un trădător și un dictator”

În această perioadă de pribegie întreruptă, Nicolae i-a spus Mariei, în repetate rânduri, ce gândește el despre Carol al II-lea. Dezvoltase o aversiune iremediabilă față de el. De pildă, în octombrie 1934, la funeraliile regelui Alexandru al Iugoslaviei, soțul lui Mignon, când Nicolae se afla în exil, s-a întâlnit cu Carol la Belgrad, unde a apărut o altercație. Regele fusese cazat la Palat, unde era depus corpul regelui iugoslav, în timp ce Nicky fusese invitat acasă la Mignon. Dar Carol nu i-a permis să meargă, ceea ce a declanșat o rafală de gânduri malițioase în Nicky:

„În pofida faptului că i se acordase Ordinul Mihai Viteazul, era laș din fire, atât fizic, cât și moral. De ce l-a decorat regele Ferdinand cu acel ordin nici eu șii nici altcineva n-a putut înțelege vreodată: pe front, în fața dușmanului, n-avusese un post de comandă efectivă, și nici n-a auzit să fi făcut cumva un act de bărbăție pe câmpul de luptă. O fi fost bărbăție doar dezertarea lui la inamic, la Odessa...“, scria în memorii.


Voievodul Mihai, regele Carol al II-lea şi prinţul Nicolae, la sfârşitul anilor '30

Altă dată, într-o scrisoare din martie 1935, Nicolae îi spunea mamei sale cum găsește el comportamentul lui Carol față de el și față de țară: „E un trădător și un dictator, care ar merita să fie la ghilotină, și nu pe tron“.

Sfârșitul acestei situații echivoce a fost lămurit în 1937, când a avut loc un Consiliu de Coroană în care s-a ajuns la o concluzie: Nicolae să aleagă, soția sau familia regală. Răspunsul lui a venit într-o scrisoare, care se încheia așa: „Anunț categoric Majestății Voastre că intențiunea mea este de a reface căsătoria anulată. Sunt al Majestății Voastre cu cel mai profund respect –Nicolae Principe al României“.

Rezultatul: a fost exclus din Casa Regală și și-a pierdut toate prerogativele ce decurgeau de aici. I s-a dat un nume de cetățean obișnuit, Nicolae Brana – de la castelul Bran, pe care el și Ileana îl adorau. Opt zile mai târziu, părăsea țara. De data aceasta, era exil obligatoriu, prelungit. În aprilie 1937, Carol al II-lea a fost mâhnit tare: „Nu mă simt fericit, întreaga afacere a lui Nicolae mă tulbură rău de tot. Păcat de el, și mai ales păcat că a căzut pe o femeie ambițioasă, interesată și fără cap. Gândesc ce noroc am avut eu cu Duduia, cu toate suferințele ei, nu m-ar fi împins niciodată cum a fost împins el de Jeana“.

Deși cei doi frați nu s-au mai reconciliat niciodată, Nicolae a făcut un ultim gest de onoare față de fratele lui, căci el fusese adeptul judecăților juste și nepărtinitoare când venea vorba de afaceri de stat – de altfel, și în perioada în care Carol a fost rege, el mereu îl sfătuia să stea departe de camarila care-l măgulea interesat. În 1953, la moartea lui Carol, prințul Nicolae a fost singurul care a fost prezent la funeralii. „Am venit la înmormântarea lui Carol, pentru că am simțit că era de datoria mea, deși   l-am urât pe fratele meu mai mult decât orice pe lume. Carol a fost însă fratele și regele meu“, își justifica el prezența.

Un lider al exilului românesc

În anii ’40, Nicolae a făcut demersuri pe lângă Ion Antonescu să revină în țară, dar nu l-a primit. În schimb, în 1942, mareșalul Antonescu și regele Mihai i-au dat aprobare să poarte numele de Nicolae de Hohenzollern. În perioada exilului, a luptat împotriva sovietizării țării, cu discursuri la Europa Liberă, Vocea Americii și Radio Londra. La Paris, în 1949, a fondat Centrul Român de Cercetări, unde a activat alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Octavian Vuia, Horia Stramatu și alți reprezentanți ai intelighenției românești în străinătate.

Apoi, a înființat la Madrid o tipografie și editura Factum, la care au publicat și autori români, printre care Grigore Gafencu și Vintilă Horia. Tot la Madrid, au apărut sub patronajul său revistele „Fapta“ și „Libertatea românească“.

În 1963, Ioana (foto) a decedat, iar în numele ei a înființat Fundația de Cultură Românească Principesa Ioana, cu sediul la Lorettoberg. În 1967, Nicolae s-a recăsătorit cu Thereza Figuera de Mello. Spre sfârșitul vieții, a început să își scrie memoriile, care au rămas însă nefinalizate. A murit în 1978, la vârsta de 74 de ani, la Madrid.

În testamentul său și-a exprimat dorința ca osemintele să-i fie aduse în țară, când România va fi liberă. Nu s-a întâmplat, însă cea de-a doua soție l-a înmormântat la Lausanne, în Elveția, lângă Ioana Dolette, marea lui dragoste.

Citește mai multe amănunte despre viața prințului Nicolae pe adevarul.ro

""