Autor 4287 vizualizări


Toată lumea ştie cum se iese, cu maşina, din Bucureşti spre Giurgiu. Mai ales vara. Aglomeraţie, căldură, praf şi multă neamprostie, adunate laolaltă în trafic. Dar dacă pleci în concediu, toate devin suportabile la gândul că scapi, fie şi pentru o săptămână. Vei fi alt om, te vei gândi la ale tale şi le vei pune în ordine. Niciodată nu se întâmplă chiar aşa, dar întotdeauna eşti convins că vei reuşi să o faci.

În fine, te concentrezi la drum, după Călugăreni îi dai "talpă" şi la Oinacu faci stânga spre vamă. Arăţi paşapoartele (sau buletinul), le spui repede unde mergi vameşilor plictisiţi, plăteşti taxa de pod şi valea spre Ruse, direct prin hârtoapele menţinute cu grijă, de cel puţin 20 de ani. Dacă nu ţi s-a urât încă de peisaj, opreşti în dreptul "travel free"-urilor şi intri să caşti ochii la parfumurile, ceasurile şi băuturile originale, "made in Germany".

„"Vignetătă", că nu-i de glumă!

După ce ai intrat în Bulgaria începi să cauţi cu încordare o benzinărie în care se vând şi vignete. Cele pentru şapte zile se găsesc mai greu, dar ai şanse să prinzi. Dacă nu, asta e!, îţi iei vignetă pentru o lună. Tot e mai bine decât să rişti o conversaţie cu "miliţienii"bulgari, care nu înţeleg mai nimic în engleză şi care, în cele din urmă, "te ajută" să bagi mâna adânc în propriul portofel.

În orice caz, mergând pe drumurile vecinilor noştri de la sud, nu poţi să nu recunoşti că plata vignetei este mult mai justificată la ei decât la noi. Acest  "exerciţiu de sinceritate" va fi dus până la capăt şi transformat în convingere intimă odată ce te vei apropia de Sofia.

Comunismul îşi dă duhul la periferie

Intrarea în oraşul de la poalele Muntelui Vitoşa nu diferă foarte mult de zona Lujerului. Ba chiar Militariul nostru pare mai îngrijit. Blocurile lor jivkoviste, de un gri murdar, sunt într-o stare avansată de degradare. Ce-i drept, sunt mascate de copaci stufoşi şi au prin preajmă spaţii verzi destul de generoase.

Carevasăzică, priveliştea de la periferie nu e prea entuziasmantă, însă avansând spre inima oraşului îţi "clăteşti" rapid retina. Asta în primă fază pentru că, încet-încet, ajungi să mormăi, cu un amestec de invidie şi resemnare:"Ai dracului, bulgarii!"

De la traci la romani

Se vede treaba că pe vecinii noştri de la sud i-a dus mai bine capul să pună în valoare ceea ce au. Ceafa groasă " tema predilectă a glumelor făcute pe seama lor" nu le-a întunecat mintea.

Autorităţile din Sofia au scos la suprafaţă şi au pus în evidenţă cam tot ce ţine de istoria milenară a urbei. La începuturi, capitala actualei Bulgarii era locuită de traci şi se numea Serdica. Romanii au cucerit-o în anul 29 şi au transformat-o în capitala provinciei Dacia Mediterranea. Vestigii sunt la tot pasul şi astăzi, alături de hărţi turistice explicative şi de magazine de suvenire.

Perioada bizantină a fost una înfloritoare. Împăratul Iustinian (527-565) a reconstruit oraşul din temelii după ravagiile făcute de huni în 447, botezându-l Triadiţa. A construit edificii, a amenajat spaţii şi băi publice, a ridicat locaşuri de cult.

Oraşul a căpătat numele de Sofia în 1376, după cucerirea bulgară, însă şase ani mai târziu cade în mâinile turcilor. În vremea dominaţiei otomane, Sofia este capitala provinciei Rumelia ("Ţara romanilor").

Mult dorita eliberare naţională vine pentru bulgari abia în 1878, după campania militară în care trupele române şi cele ruseşti i-au învins pe otomani.

Free Sofia Tour, un ONG adevărat

În căutarea hotelului la care făcusem rezervarea, trecem şi prin pasajul pietonal din inima Sofiei, unde dăm peste un punct de informare turistică. Tânărul pe care-l găsim acolo vorbea binişor engleză (spre deosebire de majoritatea bulgarilor) şi avea la îndemână hărţi, de dimensiunea unor cearşafuri, pe care găseai şi cea mai neînsemnată străduţă.

„By the way”, ne spune omul nostru, nu vreţi să faceţi un tur gratuit al centrului istoric, însoţit de un ghid, vorbitor de engleză? Cum să nu!? Atunci veniţi, în orice zi doriţi, la ora 18.00, în faţa Curţii de Justiţie. Ne învoim şi plecăm spre hotel, pe traseul indicat.

După câteva ore de odihnă şi câte un pahar de bere Ariana suntem numai buni de plimbare. Ajungem în faţa leilor de piatră care străjuiesc porţile Curţii de Justiţie şi dăm cu ochii de o tânără care agită o pancartă pe care scrie "Free Sofia Tour". Aflăm că o cheamă Deni, că este absolventă de istorie, că-şi pregăteşte doctoratul şi că preţ de vreo trei ore va fi gazda noastră în Sofia. Precizează de la bun început că ONG-ul pe care îl reprezintă este nonprofit, dar că, dacă dorim, la sfârşitul turului putem face o donaţie de câteva leva. Merită! Alături de noi sunt greci, elveţieni, americani şi ruşi, toţi curioşi să afle ce ascunde mai de preţ urbea în care s-au oprit. Deni e drăguţă şi le oferă câte o napolitană (bulgărească, evident!) celor care ştiu sau ghicesc ce anume se găseşte în muzeele care ne ies în cale.

Soldaţii români şi soldaţii „moldoveni”

Spaţiile pietonale sunt mult mai largi decât la Bucureşti, iar copiii mici aleargă în voie după porumbei leneşi şi vrăbii agitate. Traversăm parcuri şi grădini pentru a ajunge la Teatrul Naţional, la catedrala "Alexander Nevski" şi la biserica rusă. Vedem şi Biserica Veche "Sf. Gheorghe", Moscheea Banya Bashy şi Sinagoga oraşului, zice-se cea mai mare din Europa şi a treia din lume.

O menţiune în ceea ce priveşte catedrala "Alexander Nevski", cea care a reprezentat multă vreme simbolul Sofiei. Edificiul este construit în stil neo-bizantin, între 1882 şi 1912, prin subscripţie publică (statul n-a dat bani), în onoarea soldaţilor căzuţi pe câmpul de luptă pentru eliberarea Bulgariei de sub dominaţia otomană (1878). Interesant este că pe panourile amplasate la intrare sunt amintiţi, alături de soldaţii români, şi „soldaţii moldoveni". Care "soldaţi moldoveni", la 1878 (Basarabia a fost anexată de Rusia la 1812), numai Dumnezeu ştie! Sau Vladimir Voronin... În fine, mai trebuie spus că Alexander Nevski a fost un cneaz rus din secolul al XIII-lea, canonizat de Biserică şi luat drept patron al familiei sale de către ţarul Rusiei de la 1878, Alexandru al II-lea.

Fosta baie publică, piaţa oraşului (construită după clădirea gării din Paris), izvoarele cu ape minerale " amenajate civilizat de către municipalitate " şi palatul prezidenţial (străjuit de soldaţi care schimbă garda după un adevărat ritual), sunt tot atâtea lucruri demne de văzut. Acestea completează în mod plăcut tabloul unui oraş cu farmec balcanic, dar şi cu alură europeană.

Spre Grecia, cu mari aşteptări

Ne despărţim de Sofia cu oarecare tristeţe. Ceva din atmosfera oraşului ne-a cucerit, dar ne gândim că în Grecia vom vedea lucruri şi mai interesante.

În câteva ore suntem la Salonic, însă bucuria ne scade considerabil pentru că oraşul este supraaglomerat şi se circulă haotic. Stiţi cum e: prima impresie contează.

Sunt multe de văzut şi avem foarte puţin timp la dispoziţie. Este un oraş vechi de 3.000 de ani, al doilea ca mărime din Grecia şi un important centru universitar. Sfântul Apostol Pavel a predicat în aceste locuri, în a doua călătorie misionară a sa, motiv pentru care Salonicul rămâne bine conturat pe harta creştinismului, în general, şi a ortodoxiei, în special. Monumentele paleocreştine şi bizantine au fost înscrise pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, acum mai bine de 20 de ani. Nu trebuie ratate Turnul Alb şi Muzeul de Arheologie, care deţine o colecţie impresionantă de obiecte din mormântul lui Filip Macedon, tatăl lui Alexandru cel Mare.

O lume tihnită

În cele din urmă, părăsim şi Salonicul spre destinaţia finală-Nea Skioni. Orăşelul este situat în sud-vestul peninsulei Kassandra, la aproximativ 100 de kilometri de Salonic, iar despre el a lăsat mărturie şi anticul istoric Tucidide.

Nea Skioni a fost construit după războiul troian, de către soldaţii peloponesieni, care s-au oprit pe acele locuri pentru a petrece iarna.

Locuitorii de azi ai micului oraş trăiesc din turism, pescuit, apicultură şi din cultivarea măslinilor. Tavernele răcoroase şi magazinele cu fructe şi bere Mythos te îndeamnă să leneveşti, la orele prânzului, pe undeva, pe vreo terasă ori pe vreun balcon umbros. Portul are farmecul său, mai ales dacă prinzi cu privirea o ambarcaţiune ancorată, proprietatea unui grec bărbos, care-i povesteşte cu pasiune, te miri ce, unui prieten, la o cafea. Asta în timp ce nevastă-sa îl înfăşoară cu un cearşaf şi se pregăteşte să-i scurteze părul, mustăţile şi barba. Micile amănunte, firescul, viaţa de zi cu zi a grecilor de acolo îţi reamintesc ce înseamnă să trăieşti simplu şi liniştit. Sau, mai bine, zis, ce înseamnă să trăieşti cu adevărat.