Autor 27701 vizualizări


Belle Epoque nu este doar perioada de lumină și pace, de creștere a artelor și de dezvoltare tehnologică, ci și una în care colonialismul strânge în mâna sa milioane de oameni din întreaga lume. E adevărat, Europa și America de Nord au strălucit în acea perioadă, dar restul lumii se afla într-un cumplit întuneric în care crimele și atrocitățile erau la ordinea zilei-și asta în beneficiul luxosului trai al omului alb. Ne vom opri asupra unui studiu de caz edificator:Congo în vremea regelui Leopold al II-lea al Belgiei.

Dacă trecem în revistă, din simplă curiozitate, lista dictatorilor şi liderilor vinovaţi de cele mai multe crime din istoria omenirii, descoperim cu surprindere un personaj relativ necunoscut, dar care ocupă poziţia a patra. Pe primele poziții se află Mao Zedong cu cei aproximativ 60 de milioane de oameni ucişi în timpul „Revoluţiei Culturale”, iar locurile doi, respectiv trei sunt ocupate de Stalin şi Hitler. Totuși. nimeni nu ar fi crezut că următorul este un rege european, de acum circa o sută de ani, care nu a suferit o zi din pricina atrocităţilor săvârșite sau mai degrabă comandate. Este vorba despre regele Leopold Louis Philippe Marie Victor, cunoscut ca Leopold al II-lea, rege al Belgiei în anii 1865-1909 şi vinovat de moartea a peste zece milioane de oameni.

Fața sa întunecată nu a fost dezvăluită decât atunci când numărul atrocităților atinsese deja o scară planetară. De altfel, regele Leopold al II-lea a fost considerat în epocă unul dintre cei mai mari filantropi și un model de monarh care a reușit să-și consolideze țara.

Jurnalistul şi scriitorul american Adam Hochschild este, fără îndoială, cel care a reuşit să popularizeze în toată lumea crimele comise în Congo sub autoritatea regelui Leopold II al Belgiei, între anii 1885 şi 1908. Refuzată iniţial de editurile occidentale, cartea King Leopold' s Ghostconţine mărturii şi documente care arată cum a fost posibil ca, într-un interval de 23 de ani, populaţia unui teritoriu de 75 de ori mai mare decât Belgia să fie redusă la jumătate prin ucideri în masă, înfometare şi extenuare. Cartea se bazează pe multe mărturii de epocă, pe rapoarte și alte informațiile de arhivă deosebit de importante.

De asemenea, în anul 1905, celebrul scriitor american Mark Twain descria ororile săvârșite de regele belgian în Congo. Iar cu câțiva ani înainte, în 1899, scriitorul Joseph Conrad a scris romanul Inima întunericului, după o călătorie a sa în Congo. Lucrarea se termin sfâșietor:„(....) Teroarea! Teroarea!”

Cum s-a ajuns la genocidul din Congo

Marile decoperiri geografice din secolele XV-XVI au ocolit imensitatea mlăștinoasă și pădurile umede din Africa Ecuatorială. În acea perioadă, o parte a teritoriului a fost, o vreme,  organizată sub forma regatului Luba, care avea relații economice importante în regiune. 

Descoperirea teriotoriului a venit pe fondul creșterii ambițiilor coloniale a unor noi state apărute pe harta Europei, una dintre acestea fiind Belgia, care și-a căpătat independența în 1830.

Regiunea Africii Centrale era una puțin cunoscută la mijlocul secolului XIX și de prea puțin interes pentru multe din marile puteri, în primul rand din pricina inaccesibilității zonei. Însă prințul moștenitor al Belgiei, un om foarte inteligent și interesat de politica mondială și de economie, întrevede o oportunitate de afaceri prin plantarea arborilor de cauciuc importanți din America de sud. Tot acest tânăr, care în 1865 moștenește de la tatăl său, Leopold I, tronul Belgiei, privea cu invidie cum alte țări precum Marea Britanie, Franța, Spania sau chiar vecinii de la nord, Olanda, dețin colonii imense care le furnizează bogății de nedescris. El își descria, la preluarea tronului, țara și supușii astfel:„țară mică, oameni mici”.

Știind că se află în competiție cu alte imperii coloniale, unele consacrate, altele în curs de consolidare-precum imperiul colonial german, Leopold al II-lea își ascunde intențiile de colonizare a imensului teritoriu congolez sub pălăria unei organizații, „International African Association", ce milita pentru civilizarea populației de culoare și scăparea acesteia de sclavia negustorilor arabi.

Prin intermediul acestui ONG, mai întâi, suveranul l-a sponsorizat pe Sir Henry Morton Stanley pentru a explora zona. După o serie de negocieri, Leopold a reuşit să obţină teritoriul Congo la Conferinţa de la Berlin din 1885, pe care l-a transformat în proprietatea sa privată numindu-l Statul Liber Congo.

Iniţial, regele belgian vroia să exploateze fildeşul elefanţilor din uriaşa pădure congoleză, angajând în această direcţie o adevărată armată de vânători profeșioniști. Pentru asta, regele a construit un drum care să unească nordul cu sudul coloniei. Pe măsură ce oamenii companiei sale înaintau în zonă, aceştia descopereau că regiunea era deosebit de bogată şi în arbori cu lemn preţios, diverse specii de animale şi zăcăminte de minereuri preţioase.

O serie de proiecte de dezvoltare - de tipul căii ferate de la coastă la Leopoldville (acum Kinshasa) - au început în zonă. Aceste proiecte de dezvoltare erau gândite astfel încât să permită extragerea cât mai rapidă a resurselor ţării, chiar dacă asta însemna exploatarea africanilor. Cum în acele vremuri automobilele şi bicicletele începeau să cucerească lumea, exista o uriaşă cerere de cauciuc natural pentru roţile acestor vehicule, iar Leopold s-a grăbit să profite de acest lucru. Statul Liber Congo a devenit un mare producător de cauciuc în condiţiile dezvoltării industriei cauciucurilor. Vânzarea cauciucului l-a făcut foarte bogat pe Leopold, care a construit în onoarea sa o serie de clădiri publice în Bruxelles şi Ostende.

 

De la exploatare la atrocități și genocid

Nu putem spune că celelalte imperii coloniale nu au exploatat poluațiile autohtone, dar în Congo, în frumoasa perioada Belle Epoque atrocitățile au întrecut orice fel de imaginație. Organizat ca domeniu privat al Casei Regale a Belgiei, Congo se afla la dipoziția unui om pe care contemporanii săi îl invidiau pentru realizările sale extrordinare, dar aceștia nu îi cunoșteau secretele ascunse în inima Africii. 

Regele Leopold strânge o armată de mercenari, numită  Force Publique. Această miliţie colonială care trebuia să lupte contra negustorilor arabi de sclavi care acţionau în nordul Congo-ului era condusă de ofiţeri albi, iar soldaţii erau mercenari de prin toate colţurile lumii. În paralel, Leopold a încurajat comerţul cu sclavi practicat de arabi, în schimbul sclavilor pe care aceştia se obigau să-i trimită gratis regelui, care urma să-i folosească ca forţă de muncă brută şi ieftină pe plantaţiile sale de arburi de cauciuc. În paralel cu acțiunile negustorilor arabi, această miliție colonială era încurajată să atace satele și să jefuiacă băștinașii. În timp ce femeile le erau violate și bătute, bărbații adunau cauciuc în păduri. Cine nu preda cantitatea normată de cauciuc era aspru pedepsit sau pur și simplu executat.

 

Când braconajul a depășit orice limită, Leopold a interzis celor din Force Publique să mai omoare animale. Fiecare glonț tras trebuia justificat, mai corect spus fiecare glonț trebuia tras asupra unui om. Pentru a fi sigur că mercenarii au omorât oameni și nu animale, soldații erau nevoiți să prezinte ofițerilor regelui mâna tăiată a celui ucis.

Pentru că fildeșul elefanților, dar și vânătoarea lor erau profitabile, mercenarii au început să taie și mâinile oamenilor vii, pentru a justifica gloanțele trase. Există fotografii de arhivă în care se văd copii fără mâini și coșuri pline cu mâini tăiate. Alte poze din acea vreme arată execuții incredibile, în care se văd grămezi de capete tăiate.

Către finele secolului XIX, Dunlop a reuşit să inventeze cauciucul sintetic. Pentru a contracara invenţia acestuia prin vinderea unui cauciuc mai ieftin chiar decât cel sintetic, regele Leopold avea nevoie de cantităţi cât mai mari de latex. Pentru asta trebuia să aibă cât mai mulţi sclavi pe plantaţiile de arbori de cauciuc, motiv pentru care a emis trei decrete regale conform cărora orice băştinaş trebuia obligat să muncească. Un decret adiţional, emis în anul 1892, transforma terenurile oamenilor în domeniu regal belgian, ceea ce-i permitea lui Leopold să concesioneze pe bani frumoşi, restul terurilor unor companii particulare.

Ca urmare a acestor decrete, normele de cauciuc s-au mărit, iar exploatarea a atins cote înfiorătoare. Cu toate că unii şefi de triburi s-au răsculat şi au organizat centre de rezistenţă, soldaţii din Force Publique, mult mai bine înarmaţi, au zdrobit cu brutalitate revoltele. Unii băştinaşi dădeau foc la plantaţii, iar miliţiile coloniale replicau prin incendierea satelor şi hăituirea cu câini a fugarilor rebeli, care odată prinşi erau ucişi pe loc.

Ca urmare a crimelor, a exploatării, a bolilor și a înfometării, în perioada 1885-1908 au murit între 5 şi 15 milioane de oameni.

O comisie guvernamentală a ajuns mai târziu la concluzia că populaţia Congo-ului s-a redus la jumătate în timpul acestei brutale perioade.

Începând cu 1890, dar mai ales la începutul secolului XX, mărturii ale celor care lucrau pentru Casa Regală a Belgiei in Congo au început să apară în presă, punând astfel presiuni asupra regelui Leopold al II-lea. Scandalul a ajuns unul de proporţii, astfel încât în anul 1908 Parlamentul belgian a anexat Etat Independant du Congo statului, redenumind colonia Congo-ul belgian. În fapt Congo este vândut statului belgian pentru 50 milioane franci. Lucrurile s-au schimbat în teritoriu, dar vinovații nu au ajuns niciodată în fața justiției.

În scurt timp, regele Leopold al II-lea a fost înlăturat de la putere, de altfel el a și murit anul următor, dar înainte de a ceda suveranitatea coloniei către parlament, acesta a avut timp suficient să distrugă toate documentele incrimantorii, inclusiv arhivele Departamentului de Finanţe şi ale celui de Interne. În plus, Parlamentul belgian de atunci a refuzat formarea oricărei comisii de anchetă care să cerceteze crimele împotriva umanităţii de care se făcea vinovat regele.

Este interesant faptul că la Expoziţia Mondială din anul 1897 găzduită de Belgia, regele a ordonat expunerea unui număr de 260  de băştinaşi congolezi, ca într-o bizară grădină zoologică umană. Într-o amară ironie a sorţii, regele Leopold nu a vizitat niciodată teritoriul în care s-au comis aceste atrocităţi.

În privința bogăției adunate de regele Leopold din statul Congo...Acesta este un mister până în zilele noastre, dacă luăm în considerare viețile umane pierdute, sclavia sau animale ucise pentru plăcere. Totuși, conform unor estimări ce privesc doar bunurile, între 1885-1908, din Congo au fost transportate mărfuri în valoare de 700 de milioane de euro, conform parității actuale. Dintre acestea, 250 de milioane au intrat direct in buzunarul regelui.

În urma dezvăluirilor și a documentarelor apărute, în semn de protest, palma dreaptă a statuii de bronz a regelui Leopold din capitala Republicii Congo, Kinshasa, a fost retezată, iar primăria oraşului a decis păstrarea statuii în aceeaşi formă. Fără mână. Este singurul ultragiu care i s-a mai putut aduce acestui călău numit regele Leopold al II-lea.