Autor 4100 vizualizări


Pentru mulți cititori români, numele orașului Karlsruhe nu spune nimic. Acesta este orașul unde cea mai mare cale fluvială a Europei – Rinul – realizează prin portul său un punct de interferență, de cel mai mare interes economic, între toate statele Europei Centrale, Elveția, Franța, Germania, Olanda, Belgia. Karlsruhe este punctul de interferență rutieră al triunghiului Hamburg – Frankfurt – Basel și la fel Hamburg – Frankfurt – München.

Este, la fel, punctul de intersecție a două mari rute feroviare internaționale: Paris – Viena – Istanbul și Scandinavia – Olanda – Italia. În Karlsruhe se află sediul uneia dintre cele mai mari companii petroliere mondiale ESSO și aici sunt cele mai mari rafinării pentru petrolul care se importă în Europa, prin Marseille, din Africa și din Orientul Apropiat.

„Orașul-evantai”

Aici se află, Institutul german de cercetare atomică și încă din 1945 aici își are sediul Curtea Supremă de Justiție. Anual se organizează aici, pentru o săptămână, Expoziția de Artă Modernă, cea mai mare de acest gen din Europa și una dintre cele mai mari din lume. Mai sunt: teatre, muzee, instituții de învățământ superior, parcuri, edituri, există o emisiune proprie de tv și mai multe emisiuni de radio. Karlsruhe este un oraș care trăiește modern, intensiv, dar încă departe de tumultul specific orașelor mari, ceea ce face ca viața aici să fie frumoasă.

Dintre instituțiile de învățământ superior, una, Fridericiana, ocupa un loc deosebit, nu numai că în arhivele ei am găsit documente despre studenții români veniți aici încă din prima jumătate a sec. XIX., ci și pentru că Universitatea este unică în felul ei chiar și în Germania, și pe nedrept puțin cunoscută. Istoria acestei instituții de învățământ, ca aproape toate celelalte, este strâns legată de istoria orașului și a oamenilor.


Karlsruhe este de fapt un oraș tânăr, și ceea ce-l deosebește de multe alte orașe germane, este un oraș „fără ziduri”. Neoficial, data de fondare a orașului a fost 28 ianuarie 1715, când primii tăietori de lemne defrișează în Pădurea Hard, la numai doi km distanță de o mănăstire și fac loc liber pentru a se construi un castel – reședință de vară și loc de vânătoare, pentru Karl-Wilhelm Marchiz de Baden- Durlach (de fapt într-o traducere liberă Karlsruhe ar însemna „Liniștea lui Karl”).

Cinci luni mai târziu, la 27 iunie, în cadrul unei ceremonii, se toarnă prima lopată de mortar la temelia noului castel, care, în viziunea marchizului, va fi punctul central pentru o viitoare așezare, care se va construi după o schiță bine definită, străzile dând imaginea unui evantai.

Orașul Karlsruhe și astăzi mai este numit „orașul-evantai”. La 24 septembrie 1715, Marchizul iscălește un document prin care sunt facilitate, celor care vor să se așeze aici, condiții materiale deosebit de avantajoase. Patru ani mai târziu existau deja în noua așezare 2.000 de… coloniști.

Nu este loc de o istorie a orașului în detaliu, dar trebuie spus ca peste o sută de ani, mai precis în 1825 se înființează aici Școala Superioară Politehnică, care este de fapt prima școală superioară cu profil tehnic din Germania. În 100 de ani o așa spectaculoasă ascensiune! Cum a fost posibil? Pentru mine au fost doi factori: Tinerețea și Familia Marelui Duce Frederic (Karl și soția sa, Karoline Luise).

Ascensiunea orașului

Începutul orașului s-a pornit cu o… colonizare. Coloniștii sunt în principiu tineri, oameni în general cu mintea clară și ageră și cu brațe puternice. Tinerii iubesc libertatea și aici a fost libertate.

De regulă, „colonizările” au la bază o comunitate etnică sau religioasă, aici în noua așezare din Pădurea Hard n-a fost așa. Dreptul de așezare a fost „liber” poate și din cauză că Marchizul, care a iscălit și de fapt a formulat documentul de împământenire a fost și el… tânăr. Au venit aici, și au trăit împreună, de peste tot: din regiunea Rinului de Sus, Pădurea Neagră, Alsacia, Bavaria, Prusia, Olanda, Tirol, Italia, Franța etc. După moartea lui Karl Wilhelm (12 mai 1738) urmează, la tronul tânărului stat Baden, Karl Frederich și Karolina Luise.

Amândoi au avut predilecție pentru cultură și au vrut (și au reușit) să facă ceva durabil în noul și tânărul oraș. Castelul de la Karlsruhe a fost permanent deschis oamenilor de știință, de cultură, politicienilor, care găseau în orice moment un loc la masa marchizului, chiar și neanunțați.

La castel erau în permanent pregătite camere speciale care să găzduiască în orice moment oamenii de cultură care veneau sau erau prin trecere pe aici. Curând s-a creat aici o bibliotecă, o colecție de artă, o grădină Botanică. În clădirile anexe ale castelului s-au amenajat diferite laboratoare și ateliere unde s-a experimentat sau s-a construit câte ceva.

Viața la curte a devenit, în scurt timp, un amestec între mișcare literară, experiment științific, luptă ideologică sau confruntare filozofică. Mulți erudiți ai vremii au trecut pe aici și au numit viața de la curtea castelului din Pădurea Hard, „Curtea Muzelor”. Unii au comparat viața spirituală de aici cu Atena din timpul lui Pericle. Voltaire, care în 1785 a fost oaspetele orașului, a comparat viața spirituală de aici cu Florența din perioada Medici.

Modelul francez

Nu trebuie demonstrat, dar se subînțelege că viața și activitatea de la curte au avut repercusiuni și asupra vieții orașului, și de aceea nu trebuie să ne surprindă că deja la începutul sec. al XIX-lea existau aici două școli cu profil tehnic: Școala de arhitectură și construcții a lui Friedrich Weinbrennen (existând din 1768) și Școala tehnică cu profil de construcții de poduri, drumuri și diguri a lui Johann Gottfried Tulla (care există din 1807).

Școli care în 1825 – prin decretul de la 7 octombrie iscălit de Marele Duce Ludwig și care va intra în vigoare la data de 1 decembrie – se comasează și se creează prima școală superioară tehnică din Germania după modelul Școlii Politehnice din Paris (înființată în 1775 și care este considerată prima Universitate tehnică din lume).

Decretul Marelui Duce a fost un act de mare cutezanță, deoarece aici, într-un perimetru de numai 150 km existau trei mari și renumite universități: Freiburg, Strasburg și Heidelberg (înființată încă din 1386). Dar cutezanța este tot timpul o caracteristică a... tinereții.

Oraș tânăr, oameni tineri, Ducele era și el tânăr... dar și cu simț practic. El a orientat noua instituție de învățământ într-o direcție... tehnică, celelalte Universități având un profil mai mult umanist. Și a avut dreptate. Foarte repede, Școala Politehnică din Karlsruhe devine cunoscută pe plan mondial.

Astfel, în anul 1848/49 din totalul celor 373 de cursanți 31 erau străini veniți din 9 țări, în anul 1871/72 din cei 463 de cursanți 85 erau străini din 15 țări. Prezența studenților străini la Școala Politehnică din Karlsruhe reprezintă tema altui studiu, dar pe scurt trebuie arătat că deja în 1854/55, deci la numai 30 de ani de existență, erau veniți aici la studii, tineri de pretutindeni.

Caietele și foile matricole atestă tineri din: Brazilia, America, Columbia, Porto Rico, Anglia, Elveția, Norvegia, Georgia, Rusia, Italia, Iugoslavia, Olanda, Franța, Ungaria, Polonia, Lituania, Austria, Belgia, Cehia, Transilvania, România.

Orientarea spre tehnică a școlii din Karlsruhe a fost o orientare perfectă, care a impulsionat viața orașului, care la fel a marcat dezvoltarea științei și tehnicii pe plan mondial, de aceea doresc să prezint foarte pe scurt lucruri care nu prea se știu despre ceea ce s-a întâmplat aici și care în primă instanță au o strânsă legătură cu spritul care aici s-a format prin această școală.

O parte din persoanele și evenimentele enumerate mai jos au fost contemporane cu români veniți aici și care în mod precis au marcat activitatea lor de aici și apoi de acasă. Școala Politehnică din Karlsruhe este considerată cea mai veche Universitate tehnică din Germania (în spațiu de limbă germană sunt altele mai vechi: 1347 – Praga; 1365 – Viena; 1386 - Heidelberg etc.– dar cu un profil complex). Funcționează și astăzi, având deci o continuitate de peste 180 de ani cu același profil ca la început.

Țarul Rusiei – Alexandru, care vizitează orașul Karlsruhe în Nov. 1814, se amuza probând o interesantă nouă descoperire, așa-numita „mașină de alergat”, care nu este altceva decât viitoarea… bicicletă. Inventatorul ei a fost Karl Friedrich Cristian Ludwig Freiherr (Baron) Drais von Sauerbronn (1785-1851).

A fost considerat atunci puțin cam nebun, dar a dat lumii cel mai popular mijloc de circulație de astăzi, ieftin și fără să polueze. După ce a făcut o demonstrație cu invenția sa, străbătând distanța Mannheim-Schwetzinger, pe care în mod normal o trăsură de poștă o străbătea în 4 ore, numai într-o oră, a fost supranumit „Pietonul mecanic”.

Studenții români de la Karlsruhe

Pentru un român, numele: Polizu, Stolz, Lahovari sunt familiare. Pentru un bucureștean, aceste nume aparținând deja structurii sale, într-o măsură se identifică cu ele, deoarece, aproape fiecare bucureștean a trecut pe strada Polizu, dar fiecare în mod sigur a auzit de strada și de Institutul Polizu, fiecare a trecut, măcar o dată, prin piața Lahovari, și la fel mulți au auzit de colecția de artă a familiei Stolz și unii poate au și vizitat-o. Dar atunci când întâlnești aceste nume, undeva, într-o arhivă, într-un oraș situat undeva la peste 1.500 de km de București, surpriza e deosebită.

În arhiva Universității „Fridericiana” din Karlsruhe, am găsit în caietele de prezență ale studenților din anul 1863/1864 (Universitatea atunci se numea Școala Politehnică), numele Alexandro von Poliso din București, înmatriculat la Școala de matematică anul I.

Foaia matricolă a lui Alexandru Polizu

În dorința de a afla mai mult despre prezența lui Polizu în Karlsruhe, am căutat mai departe și spre surprinderea mea am mai găsit și numele altor studenți, din teritoriile de limbă română care au frecventat cursurile Școli Politehnice de aici. Concret, pentru perioada 1848-1864 am reușit să alcătuiesc o listă cu 20 de persoane.

Din teritoriile de limbă română încă din 1848/49 sunt atestați în caietele de evidență ale școlii tineri veniți la studii. În anul 1900 (am ales această dată ca început de secol) sunt înregistrați 13 studenți români la 5 discipline: Arhitectură 4, Inginerie 1, Construcții de Mașini 1, Chimie 1, Electrotehnică 6.

Lista celor depistați până la ora actuală:

1848/49 – Josef Frantz (Transilvania), student la Mecanică Tehnică, adresa Adlerstr. 18;

1854/55 – Barber David (Bucovina), Mecanică Tehnică, fără adresă; Frantz August (București), Mecanică Tehnică, Langestr. 7; Martini Friederic (Timișoara), Mecanică Tehnică, fără adresă; Toplan Sandor (Timișoara), Mecanică Tehnică, Waldhornstr. 26; pentru acest an sunt de elucidat două nume: Roso Paul (care poate fi Rusu Petre din Surian) și Kize Thomas care poate fi… Ghiță Toma. Adaptarea numelui, schimbarea sau „von” a fost o modă la acea vreme.

1855/56 – Barber David (aceleași date ca mai sus); Toplani Sandor (mai sus Toplan, aceleași date);

1856/57 – Landhut Sigmund (Arad), Matematica, Waldstr. 67;

1857/58 – Landhut Sigmund (anul II, la fel ca mai sus);

1858/59 – Friedman Eduart (Arad), Matematica anul II, Kronenstr. 26; Görner Karl (Lugoj), Școala de Construcții, Langestr. 9; Lahovari von Georg (București), Matematica anul II, Innerer V. 35; Breneszil Moriz (Timișoara), Mecanică, Kronenstr. 19; Teodori von Titus (Roman), Școala de Construcții, Adlerstr. 34;

1859/60 – Friedmann Eduart (Arad), acum la Construcții de Mașini, Zähringer 66; Görner Karl (Lugoj), Școala de Construcții, Langestr. 9; Lahovari von George (București), acum la Școala de Ingineri, Innerer V. 35; Landshut Sigismund (Arad), acum la Construcții de Mașini, Spitalstr. 47;

1860/61 – Bleschutz Peter (Iași), Școala de Construcții, Waldhorn 30; Friedmann Eduart (Arad), Construcții de Mașini, fără adresă; Georgantas Nikolaus (București), Matematică anul I, Adlestr. 28; Lahovari von George (București), Școala de Ingineri, Amelien. 20; Louponi August (Iași), Matematică anul II, Waldhorn 34; Theodori von Titus (Iași), Construcții, Adlestr. 8;

1861/62 – Bleschutz Peter (Iași), Școala de Construcții, AusZierce l6; Georgantas Nicolaus (București), Matematică anul II, Adlestr. 18; Györg von Ludwig (Timișoara), Construcții de Mașini, Adlestr. 8; Lahovary von George (București), Școala de Ingineri (anul III ?), Amelien 20; Stoltz Bernd (București), Matematică anul II, Langestr. 111; Stoltz Heinrich (București), Matematică anul II, Langestr. 113; Theodori von Titus (Iași), Școala de Construcții, Waldhorn 8 ;

1862/63 – Györg von Ludwig (Timișoara), Construcții de Mașini, Kronenstr. 27; Poka von Kalmar (Arad), Matematică anul II, Zähringer 3; Frații Stoltz (București), Școala de Ingineri, Langester 133 ;

1863/64 – von Poliso Alexander (București), Matematică, Inzierkel 24; Frații Stoltz (București), Școala de Ingineri, Langestr 133; von Poka Kalmar (Arad), Construcții de Mașini, Zähringer 33; von Lakatus Iuliu (Oradea), Școala de Construcții, Langestr. 193.

„Binișor, bine, foarte bine”

La cei prezentați mai sus am găsit foi matricole numai la… 6 persoane: Sigmund Landshut (1857/58) care a primit calificativul „Bine” la toate disciplinele; Eduart Friedman (1858/59), care la: analiză, calcul diferențial și integral, geometrie analitică, mecanică și desen a primit „Bine” și la fizică „Binișor”; Lahovary Georg (1858/59) primește pe toată linia „Bine”; Nicolaus Georgantas (1860/61) are la geometrie descriptivă „Foarte Bine”, în rest „Bine”; Alexander von Poliso 1863/64 primește calificativul general de „Bine”.

Situația lui Heinrich Stolz (1860/61) este mai ciudată, pentru acest an există o foaie matricolă pe numele lui, dar în Caietul de prezență al Școlii nu-l găsim decât începând cu anul 1861/62. După calificative reiese că a frecventat școala pentru că la capitolul Sârguință are „Foarte Bine”. Calificativul general a fost „Bine”. Unde a locuit și ce s-a întâmplat cu fratele lui? Încă nu pot să comunic ceva.

Cum a decurs studiul primilor studenți veniți din teritoriile române aici este încă foarte greu de prezentat. Cauzele le-am arătat mai sus. Sigur că în timp poate documentele se vor mai înmulți. Se mai ridică o întrebare: Cum au ajuns românii aici? Cum au fost ei informați și de cine?

Pe ruta București - Karlsruhe au existat alte centre universitare, mult mai aproape și poate mai ieftine, de exemplu Budapesta, Viena, Praga, Regensburg, München etc. De ce au venit până-n orașul „Evantai”?

Recent am găsit în arhiva orașului la anul 1846 numele Cantacuzeno George – prinț, care locuiește pe strada Lungă la nr. 233 (Langestr. 233)…! Are prințul vreo legătură cu venirea acestora aici? De când locuiește aici? Ce a făcut el aici? Rămâne de descoperit!

Profesori celebri la Universitatea din Karlsruhe:

  • Johann Gottfried Tulla. Topograf și specializat în irigații și constructor de drumuri. Cea mai grandioasă lucrare este regularizarea Rinului pe o lungime de 262 km.
  • Friedrich Weinbrenner. În galeria arhitecților germani este ultimul mare arhitect și constructor de influență barocă.
  • Hans Bunet și Carl Engler. Pun bazele fabricii de Anilină și Sodă din Ludwigshafen. Și creează mai târziu Institutul Engler-Bunte.
  • Fritz Haber. Chimist, descoperă „arma biologică” (lacrimogenă) care se folosește pentru prima dată în Primul Război Mondial. Împreună cu Bosch prepară amoniacul sintetic. Primește Premiul Nobel.
  • Heinrich Hertz. Fizician, cel care descoperă unda electrică și unitatea de măsură care îi poartă numele.

Studenți celebri care au trecut prin Universitatea din Karlsruhe:

  • Emil Kessler, care construiește prima fabrică de locomotive în regiune, la Esslinger.
  • Max Gritzner, care construiește prima fabrică de mașini de cusut la Durlach.
  • Carl Benz, care realizează în 1885 primul automobil ce funcționează cu benzină.
  • Eugen Lange, care împreună cu August Otto creează un nou tip de motor în 4 timpi care și astăzi, ca patent, este folosit de firma OPEL.
  • Otto Siemens Junkers, constructorul de avioane de luptă.
  • Emil Skoda este cel care fondează celebra fabrică Skoda.
  • În 1860, în Karlsruhe are loc primul Congres Mondial de Chimie. Dintre studenții străini: Wyschnegrodski, cel care inițiază în Rusia Institutul de Construcții de Mașini, Antonio Francisco de Paula Souza, care pune bazele primei școli tehnice din Brazilia, Hunder Rouse, american, specialist în hidromecanică.
""