Autor 6653 vizualizări


 

KGB a folosit ghizii şi traducătorii pentru a afla de la turiştii români ce cred cetăţenii de rând din dreapta Prutului despre invadarea Cehoslovaciei de către URSS, în 1968, criticată dur de Ceauşescu.

Relaţiile sovieto-române devin tensionate la începutul anilor '60. După retragerea trupelor sovietice din România în 1958, Bucureştiul începe să articuleze treptat o politică independentă în raport cu străinătatea.

Este repusă pe tapet chestiunea basarabeană, iar în presă şi literatură sunt date replici pretenţiilor sovietice cu privire la originea etnică a populaţiei din RSSM şi interpretărilor potrivit cărora Rusia ţaristă a „eliberat" în 1812 provincia pruto-nistreană, iar România ar fi „ocupat-o" la 1918.

CEHOSLOVACIA, 1968: CONTEXT ŞI REPLICA MOSCOVEI

Tensionarea relaţiilor sovieto-române atinge punctul culminant în 1968 în contextul „primăverii de la Praga". Cehoslovacia avea o industrie dezvoltată înainte ca sovieticii să-i impună regimul comunist, în 1945.

Destalinizarea, lansată oficial de Hruşciov la congresul al 20-lea al PCUS din 1956, nu a cuprins Cehoslovacia decât tangenţial şi relativ târziu, abia de la sfârşitul anilor '50-începutul anilor '60.

O aripă reformatoare a Partidului Comunist din Cehoslovacia a început, mai ales din 1967, să promoveze insistent un program care avea drept scop democratizarea societăţii cehoslovace şi renunţarea, în timp, la modelul politic comunist. Acest lucru nu avea cum să nu deranjeze Moscova.

Forţele conservatoare cehoslovace au apelat direct la Brejnev, dar acesta, când a văzut cât de dur e criticat Antonín Novotný, prim-secretar al Partidului Comunist cehoslovac, a preferat să accepte alegerea unui lider reformator, Alexander Dubček, la 5 ianuarie 1968.

În aprilie 1968, Dubček a făcut public programul său, care prevedea crearea „socialismului cu faţă umană", care să fie însoţit de creştere economică (accentul fiind pus pe bunurile de consum în detrimentul versiunii staliniste, bazată pe industria grea), libertatea presei şi a cuvântului, libertatea de circulaţie a persoanelor şi instituirea unui sistem pluripartidist.

URSS a organizat la Bratislava, pe 3 august 1968, o conferinţă a partidelor comuniste şi muncitoreşti, s-a vorbit despre dreptul Moscovei de a interveni în statele din blocul socialist în cazul în care există riscul revenirii „sistemului capitalist" (aşa-numita doctrină Brejnev).

În noaptea de 20 spre 21 august 1968, forţele armate a cinci state ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia au invadat Cehoslovacia (era vorba de trupe ale URSS, RDG, Bulgariei, Poloniei şi Ungariei). România nu a participat la reuniunea de la Bratislava şi nu a dat semne că ar putea lua parte la o eventuală operaţiune militară, de aceea nici n-a fost invitată să participe la invadarea Cehoslovaciei.

Ceauşescu a decis să speculeze această situaţie şi a condamnat ocuparea Cehoslovaciei, ceea ce i-a atras simpatia unor largi segmente ale societăţii româneşti. Foarte mulţi intelectuali, care priveau anterior regimul comunist foarte critic, au aderat la PCR, printre aceştia fiind şi doi români originari din Basarabia, scriitorul Paul Goma, viitor disident, şi poetul Adrian Păunescu, viitor trubadur de curte al lui Ceauşescu.

TURIŞTI DIN ROMÂNIA ÎN RSSM, 20-26 AUGUST 1968

În perioada 20-26 august 1968, apogeul evenimentelor din Cehoslovacia, RSS Moldovenească a fost vizitată de patru grupuri de turişti din România. Veniţi după declaraţia lui Ceauşescu din 21 august, ei aveau temerea că vor fi trataţi necorespunzător în URSS.

Ghizii şi traducătorii instruiţi de KGB aveau menirea să afle ce gândesc cetăţenii români despre evenimentele din Cehoslovacia şi să încerce să le demonstreze că poziţia liderului român era una greşită şi neloială faţă de URSS şi lagărul socialist.

Membrii grupurilor de turişti din România erau, la rândul lor, supravegheaţi de către agenţi sau informatori ai Securităţii şi intrau cu dificultate în discuţii privind această problemă sensibilă care tensionase şi mai mult relaţiile sovieto-române.

CE CREDEAU MUNCITORII ROMÂNI

În public fiecare încerca să fie cât mai discret în legătură cu acest subiect. În discuţii private însă, unii turişti români erau mai vorbăreţi. KGB dorea să cunoască opinia turiştilor din diferite clase sociale, pentru a afla starea de spirit per ansamblu. Evident, şi structurile KGB din România acţionau în acest sens, dar s-a socotit de cuviinţă să fie a adunate informaţii şi de la turişti, care, primiţi foarte bine, ar fi putut exprima idei mai credibile şi reprezentative despre starea de spirit reală a societăţii româneşti.

Conform unui raport trimis pe 30 august 1968 de către N. Stepanov, şeful Direcţiei turismul străin de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSM, lui Ivan I. Bodiul, prim-secretar al CC al PCM, opinia românilor faţă de evenimentele din Cehoslovacia era diferită. Astfel, Constanţa Paiu, într-o discuţie cu ghidul G. M. Galan a spus că „poziţia lui Ceauşescu a nemulţumit toată familia mea. Nu vreau să cred că Armata Sovietică ucide cetăţeni paşnici ai Cehoslovaciei".

Marcela Celea, conducătorul aceluiaşi grup, spunea că „luarea de cuvânt a lui Ceauşescu la mitingul din Bucureşti a fost percepută de ea ca un prolog al războiului" şi că „la întreprinderi se organizează detaşamente înarmate", iar la Craiova, în cadrul adunării activului de partid, a fost lansată lozinca privind apărarea patriei socialiste.

De aceea, continua Celea, lumea nu prea voia să plece din localitatea de reşedinţă, ca să nu fie prinşi de război pe drumuri. Muncitorul Pleşa, din Râmnicu Sărat, în discuţie cu ghidul P. A. Eşanu, a declarat: „sunt mâhnit că nu există unitate de vederi între URSS şi România cu privire la evenimentele din Cehoslovacia, iubesc şi respect oamenii sovietici".

O ACŢIUNE REPROBABILĂ

Tot el mai spunea că după declaraţiile lui Ceauşescu din 21 august, muncitorii din România ar fi în dilemă, nu ştiu ce să creadă, întrucât nu ştiu „adevărul" despre cele întâmplate.

După ce ghidul Eşanu i-a spus că în spatele liderilor cehoslovaci stau forţe capitaliste din Occident care vor să abată Cehoslovacia de la „calea cea dreaptă", a socialismului, Pleşa s-ar fi pus pe gânduri şi ar fi spus că nu cunoştea asemenea detalii.

Alt turist, un anume Vârlan, a afirmat că „este poziţia guvernului nostru, dar nici pe departe nu gândesc aşa toţi cetăţenii". Erau însă şi cetăţeni români care îşi exprimau convingerile în mod tranşant.

De exemplu, Vladimir Babiac, electrician, declara: „Aţi săvârşit o acţiune reprobabilă ocupând Cehoslovacia. Nu daţi voie popoarelor să-şi decidă soarta aşa cum vor ele".

După ce acelaşi ghid, Eşanu, îi va aduce la cunoştinţă că decizia nu a fost luată doar de sovietici şi că a fost susţinută de „partidele comuniste frăţeşti" (Declaraţia de la Bratislava) şi de „muncitorii cehoslovaci" (declaraţia muncitorilor de la ATO-Praga), Babiac şi-a exprimat, a doua zi, nedumerirea, spunând că „totuşi trebuiau folosite alte metode pentru a rezolva situaţia din Cehoslovacia". (Va urma)