Prima casa în stil secession din Oradea – un pericol pentru trecători jpeg

Prima casa în stil secession din Oradea – un pericol pentru trecători

Despre casa„Darvas-La Roche", din Oradea, monument istoric inclus în L.M.I. (Lista Monumentelor Istorice) la categoria B, puţin ştiu că este prima reşedinţă particulară în stilul vienez secession. Astăzi faţada acestui imobil, care îi dă valoarea extraordinară se dărâmă pe zi ce trece şi nimeni nu face nimic.

Proiectul Casei „Darvas - La Roche” aparţine fraţilor Vágó József şi László şi este datat 1911-1912. Clădirea în stil secession vienez cu forme simplificate, geometrice, are plan în forma literei L, cu faţada principală spre strada Iosif Vulcan şi pe cea secundară spre Crişul Repede.

Faţada principală are trei registre diferit tratate. Întreaga faţadă este placată cu calcar, la intersecţia plăcilor aflându-se butoni semisferici din cărămidă smălţuită aparţinând fabricii Zsolnay/Pecs.

Faţada secundară este tratată mai simplu, terasele coborând în trepte până în stradă. Curtea interioară are ca element distinctiv gardul cu stâlpi din lemn încrustat. Importanţa clădirii pentru istoria arhitecturii şi artei, rezidă în faptul că este reprezentativă pentru dezvoltarea stilului secession în România şi cea mai originală locuinţă individuală construită în municipiul Oradea în acest stil.

Casa face parte din aceeaşi familie stilistică căreia îi aparţin şi palatul Moskovits, Bazarul Árkád, Teatrul Feld (sau teatrul Városliget, astăzi dispărut) din Budapesta şi se înrudeşte cu marea vilă Schiffer din capitala Ungariei.

Click aici pentru mai multe imagini

image

Aceasta este cea de-a doua clădire ridicată de fraţii arhitecţi Vágó şi printre ultimele la care cei doi au lucrat împreună. Cel care a finanţat lucrarea a fost industriaşul Darvas Imre, un mare întreprinzător din Oradea în domeniul exploatării lemnului. Firma se transformă în societate pe acţiuni, principalii acţionari fiind Darvas Imre şi bancherul Alfred La Roche din Basel, Elveţia. Darvas Imre a cumpărat casa de pe str. Rimanóczy nr. 11 (azi Iosif Vulcan) în 1908 pentru suma de 54.000 coroane. Întrucât pe un frontispiciu există inscripţia „Întreprinderea forestieră La Roche şi Darvas” se pare că în unul din corpurile noii clădiri ridicate a funcţionat pentru o perioada chiar birourile firmei sale.

image

De la glorie la ruină

În prezent, imobilul a fost alocat drept sediu pentru F.C. Bihor. În dese rânduri presa locala amintea faptul că bătrâna şi impozanta clădire a devenit sediul multora dintre oamenii străzii care se adăpostesc peste noapte aici. Din păcate strada, deşi aflată în centrul oraşului este cunoscută pentru incidente în ceea ce priveşte căderea de bucăţi de tencuială. Chiar vis-a-vis de această clădire se află o alta din care în 2008 s-au desprins bucăţi mari de tencuială şi o familie de 4 persoane au devenit victime.

Promisiuni au existat. Atât de la Primărie, cât şi de la Prefectură, dar poate ambiţia şi luptele dintre cele două instituţii a dus la anularea rezultatelor. Spre exemplu în 2010 viceprimarul Biro Rozalia anunţa că urmează a se cheltui suma de 20-30 miliarde pentru refacerea unor monumente simbol ale oraşului: printre ele şi Casa Darvas - La Roche. Ba mai mult a fost adus şi arhitectul care a lucrat pentru renovarea edificiilor din Budapesta. Ce s-a întâmplat? Rezultatul îl vedem: nimic.

Deşi se zice că în fotbal se învârt mulţi bani, locatarul nu a investit mai nimic şi datorită faptului că nu au fost realizate intervenţii de reabilitare, clădirea se degradează continuu, în special faţadele (bucăţi de tencuială, unele plăci de calcar şi ornamente sunt desprinse). Ce ar trebui să se întâmple conform legii, puteţi citi accesând linkul aici.

Ce se va întâmpla în realitate? Probabil că atunci când se va dărâma suficient de rău va fi părăsită, iar mai târziu cât se va fi dărâmat suficient se va inta cu buldozerul pentru a rade această urmă de istorie.

Bibliografie:

http://enciclopedie.transindex.ro/monument.php?id=188