Autor 86671 vizualizări


Actrița de origine austriacă Hedy Lamarr a bifat două premiere în 1933, în filmul cehoslovac Ecstasy. A fost prima actriță care a apărut goală într-o producție comercială și a jucat prima scenă de sex de pe marile ecrane. Cu camera fixată pe chipul ei, Lamarr mimează ceea ce a rămas în istoria cinematografiei drept primul orgasm dintr-o producție care nu se încadra în categoria filmelor porno.

Hedy Lamarr a lăsat însă posterității și altceva decât aceste imagini cu o mare încărcătură sexuală. Este vorba despre o invenție colosală, pentru care utilizatorii de telefonie mobilă și de internet ”fără fir” de astăzi au de ce să-i fie recunoscători.

Faimoasă pentru rolurile din filme, pentru căsătoria cu cel de-al treilea cel mai bogat din Austria, un bărbat incredibil de gelos și de posesiv, de care a scăpat deghizându-se în propria servitoare și fugind din țară, Hedy Lamarr este mai puțin cunoscută, din păcate, pentru o invenție care a fost folosită în cel de-al Doilea Război Mondial și a influențat decisiv lumea modernă, așa cum o cunoaștem acum.

hedy lamarr
Hedy Lamarr, actriță americană născută în Austria
foto:AFP

 

Protagonista primei scene de sex dintr-un film comercial era pasionată de tehnologie. În 1942, Hedy Lamarr a patentat ”sistemul secret de comunicații”, împreună cu muzicianul George Antheil. Sistemul care permitea manipularea frecvențelor radio bazându-se pe saltul în frecvență, a fost folosit în cel de-al Doilea Război Mondial pentru a evita detectarea ori manipularea torpilelor de către adversari.

Lamarr și Antheil au cedat invenția, fără nicio pretenție pecuniară,  Forțelor navale ale Statelor Unite, care a început s-o folosească în anii 1960.

Câteva decenii mai târziu, principiul care a stat la baza invenției, saltul în frecvență, a contribuit la progresul incredibil din tehnologia comunicațiilor wireless. 

Pare incredibil, dar există o legătură directă între actrița frumoasă, capricioasă, trecută prin nu mai puțin de șase mariaje, arestată de două ori pentru că a furat din magazine, procesomană învederată, și lumea modernă așa cum o cunoaștem acum, dependentă de telefoanele mobile și Wi-Fi.

Hedy Lamarr a murit în 2000, la vârsta de 86 de ani, mult mai cunoscută pentru celebru ei orgasm filmat, pentru relațiile ei eșuate și pentru scandalurile pe care le-a provocat, decât pentru invenția care a schimbat fața tehnologică a lumii. A avut trei copii, din care unul înfiat.

Clic aici pentru continuare