Premieră mondială la Super Rally București: Dani Otil, Ferratum și Stard într un show electric jpeg

Premieră mondială la Super Rally București: Dani Otil, Ferratum și Stard într-un show electric

Autor: Redacția

Dani Oţil: ”Aş face asta în fiecare zi a vieţii mele!” A condus, la Super RALLY Bucureşti, întâia maşină electrică de rallycross de 612 CP: ”3, 2, 1 şi...STARD!”

dani otil jpeg

În premieră mondială, super maşina de rallycross ”Ford Fiesta”, revoluţia celor de la ”Stard Austria”, sponsorizată de ”Ferratum”, echipată cu 612 CP 4WD, 100% electrică, a luat startul la prima cursă oficială din România, în cadrul Campionatului Naţional de Super Rally, etapa a patra, de la Bucureşti, din 26 octombrie. Pentru ca spectacolul să fie inedit, la volanul maşinii s-a aflat Dani Oţil, cunoscutul prezentator de la ”Neaţa”, un împătimit al sporturilor cu motor şi marele câştigător din acest an al etapei de la Mangalia. Omul de televiziune a acceptat inedita provocare, duelându-se cu piloţi de primă clasă, precum Titi Aur, Costel Căşuneanu ori Bogdan Marişca.  

După colaborarea de real succes în proiectul ”FIA World Rallycross Championship”, din 2019, ”Ferratum” şi ”STARD” continuă acest proiect, punând accentul pe tehnologia EV în competiţiile automobilistice şi nu numai. La Bucureşti, pe Kiseleff, ”Ferratum”, ”Stard” şi Dani Oţil au intrat în cursă cu o bijuterie sută la sută electrică, un model ”Ford Fiesta electRX”, echipată cu trei motoare, cu sistem de propulsie EV #REVelution, dezvoltat intern de tehnicienii de la ”STARD”.

ferratum car jpeg

“Am avut ocazia, la Super Rally Bucureşti, să merg pe o maşină absolut senzaţională. Din interior este ceva ce nu poţi explica, în primul rând viteza cu care se deplasează de pe loc, dacă te gândeşti că face suta în doar două secunde. Oamenii din exterior, simpli spectatori, nu se opresc din a-mi trimite filmuleţe de la start ori din viraje, pentru că deşi motorul nu i se aude, maşina pleacă cel mai repede dintre toate cele înscrise în concurs. Pentru mine este o experienţă unică, aş face asta în fiecare zi a vieţii mele daca s-ar putea, mai ales că nu poluăm, nu deranjăm pe nimeni şi mi-aş dori ca anul viitor să fac un campionat întreg cu această electrică, pentru că după ce m-aş acomoda cu ale ei calităţi de maşină de cursă cred că aş putea urca foarte sus în clasament!” a declarat Dani Oţil.

Echipa tehnică a celor de la ”STARD”, în care se regăsesc şi doi specialişti români, a fost coordonată de către Manfred Stohl, fost campion mondial de raliuri în 2000.

”Am aici mulţi prieteni cu care m-am revăzut şi m-am bucurat că Bucureştiul a putut găzdui un eveniment atât de tare. Am concurat cu o super maşină electrică, iar Dani ne-a spus că a răspuns la toate comenzile”, a declarat Manfred Stohl, preşedintele ”Stohl Group”.

ferratum team jpeg

”Am venit aici cu un Ford senzaţional, pentru o premieră ca la carte. Vremea a ţinut cu noi, lume multă, deci spectacol pe măsură. Iar Ferratum va continua să se implice în astfel de proiecte, pentru că aşa cum s-a văzut şi la Bucureşti, maşinile electrice pot face faţă, cu succes, unei astfel de curse”. – Jorma Jokela, fondator şi CEO al grupului finlandez ”Ferratum”.

Cursa, la care au luat parte 41 de piloţi, a fost câştigată de campionul naţional en-titre, Vlad Cosma, urmat de Costel Căşuneanu şi de Bogdan Marişca.