Autor 27095 vizualizări


La 15 kilometri de Braşov se întinde un ţinut cu adevãrat fermecãtor, celebru de altfel în toatã lumea prin biserica fortificatã inclusã în patrimoniul mondial UNESCO. Dacã tânjiţi dupã un aer medieval şi boem, cu siguranţã cã micuţa localitate Prejmer este capabilã sã vã satisfacã setea de istorie.

Complexul bisericii fortificate din Prejmer este fãrã îndoialã o mãrturie de necontestat a tradiţiei saşilor transilvãneni, care ne-au lãsat moştenire o veritabilã pleiadã de monumente pe care uneori nu le apreciem cum se cuvine. Cetatea din Prejmer a fost începutã de cavalerii teutoni, undeva prin anul 1218, pentru ca apoi sã se înalţe în stilul goticului timpuriu, introdus în Transilvania de cãtre cãlugãrii cistercieni. Odatã cu invazia turceascã din secolul al XV-lea se trece la fortificarea sistematica a lãcaşului, care se poate lãuda cu o rezistenţã absolut remarcabilã, ce nu a permis nici mãcar o cucerire otomanã.

Este cea mai întinsã şi impunãtoare bisericã fortificatã din sud-estul Europei, deţinând trei stele Michelin, cu alte cuvinte cea mai înaltã distincţie pentru o clãdire din ţara noastrã. Un loc de o frumuseţe aproape sacrã, o feerie istoricã ce ne deschide un portal cãtre o lume înneguratã de trecerea ireversibilã a timpului, dar care se vrea redescoperitã şi atinsã de privirea cutezãtoare a pasionatului de trecut…”Printre izvoare” însemna numele localitãţii propriu-zise pomenite prima datã în cronici care ne duc pânã în anul 1240. De fapt, chiar în 1211, regele Ungariei, Andrei al II-lea, trimite un document teutonilor în care este menţionat râul Târlung, lângã care va fi stabilitã localitatea Prejmer (Tartlau).

Teutonii primesc dreptul de a se stabili aici, punându-şi în practicã tehnica şi talentul pentru a ridica o bisericã deosebitã, în stilul gotic burgund pe care îl regãsim şi la biserica cistercienilor de la Cârţa. În 1240 regele Bela al IV-lea cedeazã biserica capitlului mãnãstirii Citeaux din Bourgogne, abaţia-mamã a ordinului cistercian, spre folosul întregului ordin. Denumirea de “Prasmar” apare prima datã într-un document datat în 1360. Probabil de departe cel mai important izvor care se ocupã de istoria acestui minunat colţ medieval etse lucrarea cronicarului prejmerean Thomas Tartler, preot al parohiei, lucrare intitulatã “Tartlauer Chronic”.


Impozantul monument se remarcã prin planul de cruce greacã, unic în Transilvania şi observabil la unele biserici din nordul Germaniei. Un turn octagonal a fost ridicat pe careu, iar absida principalã a fost flancatã cu cape laterale şi bolţi ogivale. Alte elemente caracteristice goticului burgund sunt cornişele pe console cu croşete şi ferestrele polilobate. În secolul al XVI-lea aripa vesticã este prelungitã şi acoperitã cu boltã în plasã. Aceastã oazã de sfinţenie ascunde un preţios obiect, care dateazã din jurul anului 1450. este vorba despre altarul poliptic, cel mai vechi din întreaga Transilvanie, având ca temã Patimile Domnului şi incluzând un triptic cu panou central şi voleuri pictate. În pofida iconografiei simple, tonurile de roşu pe fundalul auriu conferã o strãlucire deosebitã.

Începând cu anul 1427 în jurul bisericii se ridicã maiestuoasele ziduri ale cetãţii. Cel care decide construirea unor sisteme de apãrare în Tara Bârsei este nimeni altul decât Sigismund de Luxemburg. Prima datã este pusã la punct o incintã albã înconjuratã de un şanţ de apã, zidurile cetãţii construite în formã de cerc atingând o grosime de 3-4 metri şi o înãlţime de 12. Se ridicã din loc în loc şi bastioane, porţile sunt de fier, iar accesul se face prin poduri mobile.


Din loc în loc întâlnim în ziduri gãuri de foc, dar instrumentul cel mai interesant cu siguranţã cã îl reprezintã “orga morţii”, un dispozitiv de foc continuu, capabil sã provoace daune însemnate inamicului prin activarea simultanã a armelor alãturate. În ziduri sunt amplasate 272 de camere pe 4 nivele, pe timp de pace servind drept camere de provizii, iar pe timp de asediu drept camere de locuit. Numãrul de pe uşã era corespondentul casei din localitate, fiecare familie deţinând în cetate o camerã care se moştenea. La ultimul nivel al zidului existã un drum de rond care uneori ajunge la 4 metri lãţime. Alt element remarcabil este poarta exterioarã contruitã în 1788, care încã se mai pãstreazã şi azi.

Cetatea deţine şi un mic muzeu etnografic cu ceramicã, mobilier pictat şi obiecte de cult, purtându-ne şi mai mult prin negura istoriei şi bogata constelaţie de tradiţii sãseşti. De altfel, comunitatea localã încearcã de câţiva ani sã reînvie un vechi obicei german:Festivalul Clãtitelor (Fasching Carnaval), o sãrbãtoare menitã sã vesteascã apropierea primãverii şi triumful luminii. Fasching-ul însemna un alai de oameni mascaţi care cutreierau meleagurile pe jos sau pe cai, încercând reiterarea ritualicã a cãlãtoriei saşilor în Transilvania. Din alai nu lipsea cãruţa cu sobã improvizatã unde se preparau clãtite…

Fortificaţia de la Prejmer a avut şi ea de înfruntat vicisitudinile naturii şi ale omului, dar un proiect al Direcţiei Monumentelor i-a schimbat destinul. Într 1960 şi 1970 au loc ample lucrãri de restaurare, care i-au redat forma şi farmecul iniţial. În 1999 este inclusã în patrimoniul cultural mondial, recunoscându-i-se valoarea aparte. Astâzi întregul complex se gãseşte în administrarea Fundaţiei Saşilor Transilvãneni din Műnchen, care finanţeazã lucrãrile de întreţinere. Astfel, cetatea ne poate încânta în continuare cu povestea ei, deschizându-ne o portiţã spre fascinantul tãrâm numit Ţara Bârsei…