Praga, orașul care a supraviețuit războiului

Autor 7342 vizualizări


Cu șase luni înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Cehoslovacia a fost ocupată de germani și împărțită în două unități administrative separate:Protectoratul Boemiei și Moraviei și statul slovac. Ocupația germană, care beneficiază de ajutorul unui regim colaboraționist, i-a ferit pe cehi și slovaci de distrugerile cauzate de război, însă populația nu a putut scăpa și de represiunile naziste:elita societății a fost în mare parte deportată și exterminată în lagărele de concentrare, iar restul populației a fost supusă la o politică de germanizare forțată.

Praga, unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei Centrale, a avut norocul de a nu fi distrusă în război, precum Varșovia. Abia spre sfârșitul conflictului orașul a fost bombardat de americani;în acele raiduri, circa 700 de oameni au murit și câteva sute de clădiri istorice au fost distruse. Au supraviețuit însă cele mai cunoscute monumente ale orașului:Castelul (Pražský hrad), Podul Carol, ceasul astronomic și Catedrala Sf. Vitus.

Aceste imagini datează din anul 1942 și surprind un oraș neafectat de războiul ce se purta departe de granițele sale. [Sursa:http://www.vintag.es/]

Regele Mihai I s-a născut la Castelul Foișor din Sinaia în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. S-a stins din viaţă la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia – în chiar anul în care se împlinesc nouă decenii de la urcarea sa pe tron. Avea 5 ani şi 9 luni în iulie 1927, atunci când i-a succedat bunicului său, Regele Ferdinand Întregitorul.

Şi câte nu s-au întâmplat de-atunci – o viaţă cu înălţimi, dar şi cu multe, multe prăbuşiri, căci ultimul rege al României a fost contemporan cu destinul zbuciumat al Europei în ultima sută de ani.

Acesta este, deci, un dosar „Historia” cu vocaţie recuperatoare: adună, unul după altul, toate capitolele existenţei celui de-al patrulea rege al României, şi mai cu seamă cele despre care se ştie mai puţin: anii 1944-1947, care conduc spre abdicarea forţată, coordonatele procesului de urmărire între 1948 şi 1990 – căci Securitatea nu l-a scăpat niciun moment din vedere pe regele exilat, ştergerea din istorie, în România comunistă, şi mai apoi demonizarea. Şi întoarcerea, în 1992, precedată şi urmată de un şir de reveniri ratate. Şi apoi discursul ca o moştenire, din octombrie 2011: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”.