Autor 10206 vizualizări


Zeci de biserici cu o valoare istorică și arhitecturală inestimabilă au fost puse la pământ, în perioada regimului comunist, pentru a face loc construcțiilor-gigant precum Casa Poporului sau Cartierul Civic.

Biserica Enei, cu o istorie care datează din 1611, lăcaș de cult cu un ansamblu important de pictură murală, a fost prima victimă a demolărilor regimului ceaușist. La începutul de secolului al XX-lei, biserica se afla vizavi de Maidanul Primăriei, un teren neconstruit pe care se antrenau jandarmii, unde se găsește, în prezent, Teatrul Național din București.

Drama Bisericii Enei a început după cutremurul din 1977. Blocul Dunărea, care se afla chiar lângă monumental religios, a căzut, alaturi de multe alte clădiri-simbol. Cu toate acestea, lăcașul de cult a rămas în picioare, neatins. Supărat că blocul nu a căzut peste biserică, Ceaușescu a decis demolarea ei. N-a fost ușor de dat jos. Turla s-a prăbușit după mai multe încercări. Au fost distruși și pereții cu picturi murale neprețuite, iar clopotul s-a crăpat în cădere. În 1981, a urmat Biserica Mărgeanului, a cărei istorie data din 1946. Un an mai târziu, și Biserica Crângași 2, construită în 1943, a fost pusă la pământ de buldozere.

Biserica unde s-a rugat Mihai Viteazul

În anul 1984, a venit rândul faimoasei Biserici Alba-Postăvari, ctitorită în 1568, cu picturi murale inestimabile semnate de Anton Serafim. Lăcașul de cult se afla pe locul actualei Piețe Constituției și are o istorie pe cât de veche, pe atât de interesantă. În această biserică se afla icoana Sfântului Nicolae care a devenit celebra în urma episodului petrecut cu Mihai Viteazul, Ban al Craiovei pe atunci, care a trecut pe acolo când era dus la decapitare din porunca lui Alexandru Voda cel Rău.

Mihai Viteazul a cerut să fie lăsat să se roage în Biserica Alba-Postăvari. S-a rugat la icoana Sfântului Nicolae. Apoi, când a ajuns la locul sacrificării, călăului i s-a făcut milă de el și a aruncat securea. Mihai Viteazul a scăpat cu viață. În 1591, Mihai Viteazul a ctitorit Mănăstirea Mihai Vodă, care a supraviețuit până astăzi. Dar nu în totalitate. Deși ansamblul Mănăstirii Mihai Vodă a fost considerat și în perioada comunistă unul dintre cele mai prețioase monumente ale Bucureștiului, nu a scăpat de politica de excludere a lăcașelor de cult din perimetrul vizual, adoptată între 1980 și 1990. Astfel, în 1984, în timpul construcției Centrului Civic, clădirea mănăstirii a fost demolată. 

Spirea Veche a fost greu de pus la pământ

A urmat Biserica Spirea Veche, cu o istorie datând din secolul al XVI-lea. Pentru eliberarea cu repeziciune a amplasamentului destinat Casei Poporului, lăcașul de cult a fost demolat în aprilie 1984. Fiind printre primele biserici la a cărei structura de rezistenţă s-a folosit betonul armat, distrugerea ei s-a făcut prin dinamitări succesive, datorită solidităţii ei.

În același an, aripile de nord și de est ale Mănăstirii Antim, construită între 1713 și 1715, au fost demolate. Aceeași soartă a avut-o și Mănăstirea Văcărești, cu o tradiție datând din 1716. Una dintre cele mai însemnate mănăstiri din București, a fost pusă la pâmănt între 1984 și 1987. Dintr-o suprafață de circa 2.500 de metri pătrați de frescă, datând din timpul edificării, au putut fi salvați de către profesorul Dan Mohanu și studenții săi de la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” doar 140 de metri pătrați.

Pictura murală care împodobea paraclisul locului de închinare a voievodului a fost aproape complet distrusă, cu excepția unor fragmente cu icoane sau scene biblice care au fost furate de muncitorii șantierului de demolare. Istoria s-a repetat și în cazul Bisericilor Izvor și Gherghiceanu, care au fost distruse în 1984.

În 1985, a venit rândul Bisericii Sfântul Nicolae Sârbi, care data de la începutul secolului al XVI-lea. La fel s-a întâmplat și în cazul Mănăstirii Cotroceni, construită în 1679, care a fost demolată în același an. Lăcașul de cult era una dintre cele mai vechi mănăstiri brâncovenești din București, pe locul acesteia aflându-se astăzi Palatul Cotroceni.

Tot în 1985, două corpuri de clădire și capela Institutului Medico-Legal „Mina Minovici‟ din 1892, au fost puse la pâmânt. Capela din incinta instituției fusese o operă a arhitectului Paul Petricu. Mare parte din inventarul ei s-a pierdut în timpul demolării:lambriurile și stranele din stejar sculptat, mozaicul de deasupra intrării, pictura din absida altarului și vitraliile executate în Franța la începutul secolului al XX-lea.

Lacul Morii în locul Bisericii Crângași

Un an mai târziu, în 1986, Biserica Crângași, construită în 1564, și cimitirul adiacent, au fost distruse pentru a face loc Lacului Morii. De asemenea, Biserica Sfântul Nicolae-Jitniță (1590) din Calea Văcărești, a fost demolată în iulie 1986. Biserica Mănăstirii Pantelimon, cu o istorie datând din 1750, a fost și ea rasă de pe fața pământului în același an. Și Biserica Doamna Oltea (1947) a fost demolată în 1986.

Lacrimi pentru Sfânta Vineri

Biserica Sfânta Vineri Herească din secolul al XVII-lea, a fost demolată în iunie 1987, la doar câțiva ani după renovare. Lăcașul de cult era împodobit cu picturi de Dumitru Belizarie. Când biserica a fost despicată de lamele şi de odgoanele care o înconjurau, un tânăr înalt, cu o cămaşă albă, s-a aruncat în faţa buldozerelor. „Eu nu fug din faţa altarului, darâmaţi biserica peste mine. Va fi cel mai frumos mormânt”, îşi amintesc istoricii.

Apoi, lanţurile au fost legate de biserică, iar zidurile au fost smulse. Mii de oameni care barau linia tramvaielor dinspre Călăraşi au început să urle şi să blesteme cănd au căzut coloanele şi pridvorul sfântului lăcaş. Bucureşteni, martori oculari ai distrugerii, au aprins lumânări şi au vegheat toată noaptea ruinele bisericii.

Totodată, Biserica Sfântul Spiridon-Vechi din secolul al XVII-lea, a fost demolată în iulie 1987. În timpul demolării, a fost furată icoana dăruită bisericii de către Patriarhul Silvestru al Antiohiei în 1748.

Picturi distruse sau furate

Biserica Olteni, ctitorită în 1696, a fost rasă de pe fața pământului în iunie 1987. În 1821, în timpul luptelor dintre eteriști și otomani, biserica servise arnăuților drept loc de rezistență și fusese avariată de bombardamente. Între 1863 și 1865 biserica fusese restaurată în stil neogotic. Picturile murale executate de Gheorghe Tattarescu au fost distruse sau furate în timpul demolării.

De asemenea, Biserica Bradu Staicu din 1726, restaurată în 1875 de arhitectul Al. Freiwald, a fost demolată în octombrie 1987. Odată cu biserica a dispărut și pilonul mesei altarului, considerat a fi mai vechi decât monumental religios.

Tot în 1987, a fost pusă la pământ și Biserica Sfântul Troiță-Izvor, ctitorită în 1804. Lăcașul de cult a fost descris de Barbu Ștefănescu Delavrancea în nuvela Hagi-Tudose. Odată cu demolarea au dispărut și numeroase obiecte de cult.


 

""