Autor 24762 vizualizări


Poveștile fraților Grimm sunt cunoscute în întreaga lume. Dar la momentul respectiv, cei care se ocupau de culesul poveștilor în spațiul german erau destul de controversați. O mare parte din munca acestora ar putea fi descrisă astăzi drept fraudă academică.

Pe 21 decembrie 1812 au sosit cărțile de la tiparniță. Norocoșii Jacob și Wilhelm Grimm, de 27, respectiv 26 de ani, puteau în sfârșit să-și contempleze cele 900 de exemplare ale operei lor de debut, culegerea Kinder-und Hausmärchen (poveștile pentru copii). Era încununarea unei munci care durase ani de zile. Acum le mai rămânea doar să aștepte reacțiile oamenilor. Cei doi frați au fost mereu lăudați pentru inteligența lor de către profesori și mentori, de aceea aceștia nu erau deloc pregătiți pentru criticile dure ce aveau să urmeze. Vânzările au mers bine de la început, dar criticile!

Textele sunt cel puțin ilizibile, spunea un ziarist. Culegerea are numai porcării în ea, scria un altul. Și toți se întrebau:cui sunt adresate aceste povești, copiilor sau adulților? Care copil s-ar simți bine ascultând narațiuni de o asemenea brutalitate, ca să nu mai vorbim de numeroasele elemente sexuale, dintre care unele foarte ofensive?

Ce au scris frații Grimm era cu alte cuvinte cu adevărat provocator pentru burghezia nou formată a secolului al XIX-lea. În povestirea despre Rapunzel, frumoasa tânără este închisă într-un turn de către vrăjitoarea cea rea și își coboară părul lung pentru a-l ajuta pe prinț să se urce. Cei doi însă întrețin imediat relații și prințesa rămâne însărcinată, fără a întelege exact ce s-a întâmplat. În Albă-ca-Zăpada, chiar mama ei dă ordin ca aceasta să fie ademenită în pădure și omorâtă. La sfârșit, printesa își duce la bun sfârșit răzbunarea și își obligă mama să danseze până la moarte încălțată în botine din fier încins. În Cenușăreasa, surorile sale vitrege sunt atât de disperate să-l convingă pe prinț încât își taie degetele pentru a încăpea în pantof. Într-o altă poveste, o fata își decapitează fiul vitreg și îi ciopârțește corpul în mici bucăti pe care apoi le gătește și I le dă de mâncare soțului…

Citeste si:Originile sumbre ale poveştilor pentru copii:violenţă, seducţie, canibalism

Ca și cum conținutul macabru nu ar fi fost de ajuns, nici stilul povestirii nu era tocmai frumos, ci mai degrabă tern și monoton. În plus, toată culegerea era întesată cu note de subsol. Frații Grimm încercaseră să-i satisfacă și pe cercetatori, și pe cititorii de rând, dar se părea că nimeni nu era mulțumit.

Jacob și Wilhelm proveneau dintr-o familie cu mulți copii. Cea mai mare parte a copilăriei au petrecut-o în micul oraș Steinau, acolo unde tatăl lor era un jurist influent. În retrospectivă, aceștia vorbesc despre acele vremuri ca parte a unui timp idilic. Iubeau natura și se plimbau la nesfârșit prin pădurile din jurul orașului. Mirajul a încetat atunci când Jacob avea 11 ani. Atunci le-a murit tatăl de pneumonie și sacrina de a susține familia le-a revenit celor doi frați mai mari. Aceștia și-au luat îndatorirea foarte în serios și au început să studieze din greu. Au avut astfel șansa de a intra la un liceu prestigios din Kassel.

Acolo cei doi au împărțit o cameră și au devenit mai inseparabili ca oricând. Find relativ săraci, aceștia au simțit din plin inegalitatea sociala. Aveau un statut inferior și adesea ajungeau în pragul foametei. Ca să pună capac la tot, colegii lor mai înstăriți erau aceia care acaparau toate bursele de studiu. Frații Grimm, care aveau cu adevărat nevoie de așa ceva, nu au avut noroc de ele. Mai târziu aveau să mărturisească utilitatea caestor neajunsuri, care i-a determinat să muncească și mai mult.

Ambii au terminat liceul pe locul I în clasele lor, continuându-și educația la universitatea din Marburg. Acolo a avut loc un punct de cotitură în viața celor doi, în momentul în care au fost luați sub aripa profesorului de drept Friederich von Savigny. Acesta i-a stimulat să studieze literatura germană medievală. În acele vremuri, Germania era alcătuită din aproape 200 de diferite ducate. Prin intermediul lui Savigny, frații Grimm au devenit parte din mișcarea care își propunea unificarea națiunii germane. Pentru a construi o identitate germană, se credea că cercetătorii aveau obligația de a investiga rădăcinile poporului, limba și literatura originară.

Frații Grimm s-au dedicat muncii acesteia cu pasiune și entuziasm. În curând aveau să se specializeze în culesul de folclor, pe care îl priveau drept o expresie autentică a sufletului german. Un spirit amenințat, potrivit opiniei publice, de cultura franceză, lucru cu atât mai evident cu cât era epoca lui Napoleon, a cărui armată domina Europa. Sondarea adâncimilor folclorului devenise o acțiune de rezistentă națională.

Atunci când a fost publicată culegerea lor de povestiri, în 1812, mama fraților Grimm murise. Asta însemna că cei doi erau complet responsabili pentru întreținerea familiei. Poate de aceea fratele mai mic, Wilhem, s-a apucat imediat să prelucreze povestirile în profunzime, evident influențat de criticile negative pe care le-a provocat prima ediție. În particular, aluziile sexuale au fost înabușite, iar stilul narațiuni făcut mai fluent și mai atractiv.

Limba a devenit mai melodioasă, mai potrivită povestirii, iar dialogul a devenit o constantă. Cuvinte precum ‘prinț’ sau‘zână’, care vădeau o influenta franceză, au fost eliminate și și-au făcut loc altele care sunau mai nemțește, precum ‘crai’ sau ‘vrăjitoare’. Violența a rămas însă predominantă în basme. Ba mai mult, în anumite cazuri brutalitatea chiar s-a accentuat.

Pentru a crește atractivitatea basmelor, s-a recurs și la ilustrarea lor, ceea ce a avut un impact major. În 1825 a fost editată o versiune specială, cu cele mai cunoscute 50 de basme, adresate copiilor. În curând basmele fraților Grimm au cucerit lumea întreagă, în ciuda originii lor locale. Au devenit o lectură foarte populară în Marea Britanie și nu numai.

Charles Dickens povestea cât de captivat era de basmele memorabile, dramatice și nu în ultimul rând brutale. Aproape că se îndrăgostise de Scufița Roșie…Dacă inițial frații Grimm și-au dorit să facă o muncă de cercetare, în cele din urmă au abandonat parțial ideea pentru a se mula cât de cât și pe gustul publicului. În plus, poveștile care se voiau a fi prin excelență germane și populare, aveau în mult cazuri origini franțuzești. Câteva dintre sursele lor erau aristocrați sau burghezi, fapt pe care frații Grimm l-au mascat în citările lor.

Jacob și Wilhem Grimm au murit la 78, respectiv 73 de ani. Și-au încheiat zilele în celebritate, care a dăinuit până în ziua de azi, când găsim basmele lor traduse în mai bine de 160 de limbi. 

 

sursa:ALLT OM HISTORIA