Poveşti ascunse în comunism: cum a reuşit o ciupercă din lemnăria Castelului Peleş să l facă pe Ceauşescu să renunţe la impresionanta construcţie jpeg

Poveşti ascunse în comunism: cum a reuşit o ciupercă din lemnăria Castelului Peleş să-l facă pe Ceauşescu să renunţe la impresionanta construcţie

📁 Comunismul in România
Autor: Redacția

O poveste a Epocii de Aur vorbeşte despre o strategie inteligentă a muzeografilor de la Peleş de a ţine departe de castel cuplul Ceauşescu, pasionat de demolări şi reamenajări. Teama de boală a acestora a fost speculată prin existenţa unei ciuperci în lemnăria Peleşului.

Închis în 1948, din ordinul autorităţilor comuniste, Castelul Peleş, fosta reşedinţă de vară a Casei Regale ctitorită de Carol I, a rămas şi fără multe dintre colecţiile valoroase de pictură, mobilier şi cărţi, care au fost transferate la Muzeul de Artă din Capitală. Era doar începutul unei perioade destul de zbuciumate pe care o va cunoaşte Peleşul în perioada comunismului. Având funcţionalitate de muzeu încă de pe vremea lui Carol I, Peleşul îşi recapătă această destinaţie în 1953. În schimb, potrivit istoriei oficiale a castelului, o altă parte a domeniului regal, adică Pelişorul, reşedinţa lui Ferdinand I şi al reginei Maria, Foişorul şi fosta Casă de vânătoare vor deveni case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici agreaţi de regimul comunist. Două decenii mai târziu, în anul 1975, starea de conservare tot mai critică a imobilului impune închiderea Peleşului şi evacuarea unei părţi importante a patrimoniului muzeal. Concomitent cu lucrările masive de restaurare, castelul găzduieşte, până în 1989, o serie de vizite de şefi de stat, redevind muzeu public abia după 1989.

Ciuperca din lemnărie

Un spaţiu perfect funcţional, luxos şi fascinant, Castelul Peleş nu a părut, în mod paradoxal, pe placul cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu, care l-au vizitat destul de rar. O poveste din anii ’80 spune că, pentru aceasta, ar exista şi o explicaţie. Soţii Ceauşescu ar fi dorit iniţial să-şi stabilească o reşedinţă de protocol la Peleş, situaţie care a fost înţeleasă perfect de muzeografi din perspectiva dezastrului la care s-ar fi ajuns prin îndeplinirea acestei dorinţe. Primul cuplu al ţării era pasionat de schimbări şi demolări, după propriul gust, iar aceasta ar fi însemnat, pentru frumosul castel proiectat de faimoşi arhitecţi ai secolului trecut, o ciuntire şi cine ştie ce alte grozăvii arhitecturale. Aşa că, potrivit legendei, muzeografii i-au „speriat“ spunându-le că în interiorul Castelului este o ciupercă ce atacă elementele de lemnărie, dar este şi foarte dăunătoare omului.

Strategia a speculat inteligent teama de boală a acestora, în epocă circulând şi alte poveşti potrivit cărora Ceauşescu purta hainele o singură dată, după care erau arse, din teama de microbi sau că dictatorul ar fi avut în permanenţă cu el un contor Geiger-Muller pentru că îi era teamă să nu fie iradiat de agenţii sovietici. Situaţia prezentată nu era chiar departe de realitate, pentru că o ciupercă chiar atacase grinzile clădirii, din cauza umezelii şi a neaerisirii, acesta fiind şi motivul pentru care au fost demarate, în 1975, masivele lucrări de restaurare în timpul cărora au fost înlocuit structura de rezistenţă din holul de onoare şi din sufrageria de la parter.

Prudenţi, soţii Ceauşescu au petrecut o singură noapte la Castel, dormind în Foişor. Se spune că din ordinul Elenei Ceauşescu, au fost aduse şase perne brodate cu fir de argint şi aur. Valoarea uneia singure era cât a unui autoturism Dacia, la vremea respectivă, adică 70.000 lei vechi. Se mai spune că atât de groază le-a fost soţilor Ceauşescu de ciupercă încât nu se mai plimbau nici partea de pădurea învecinată cu Peleşul.

Peleşul, spaţiu de protocol în perioada comunismului

Chiar dacă nu a mai fost folosit ca reşedinţă, Castelul Peleş a fost spaţiu de protocol în perioada comunismului. La Sinaia, Ceauşescu a organizat vizite pentru politicieni şi şefi de stat, printre cei mai importanţi ai vremii, Gerald Ford, preşedintele Statelor Unite, Iosip Tito, preşedintele Iugoslaviei, „omologul bulgar” Todor Jivkov, liderul est-german Erich Honecker sau colonelul libian Muammar Gaddafi.

În 1975, după un dejun cu Ceauşescu în trenul regal şi o primire entuziastă la Sinaia, Gerald Ford a semnat, în sala maură de la Castelul Peleş, acordarea „Clauzei naţiunii celei mai favorizate“ României. Se mai spune că, după această vizită, influenţat de entuziasmul lui Ford în legătură cu Sinaia şi Peleş, Ceauşescu ar fi decis să scoată fosta reşedinţă regală din circuitul public şi abia atunci să aloce banii necesari pentru reparaţiile capitale.