Povestea unui triumf: vizita Reginei Maria în America
Volumul „Regina Maria şi America“, redactat de istoricul Adrian-Silvan Ionescu, reconstituie o călătorie fascinantă. Regina României s-a aflat pe continentul american în perioada 18 octombrie-24 noiembrie 1926, dar intenţia de a vizita America exista încă din ultimii ani ai Primului Război Mondial.
Dansatoarea Loïe Fuller, prietenă apropiată a Reginei, e cea care a încurajat-o pe suverană să vină pe tărâm american şi cea care s-a zbătut teribil să transforme deplasarea într-un succes de proporţii.
Planurile ei n-au coincis însă întotdeauna cu programul Legaţiei României în Statele Unite, ceea ce a făcut ca între dansatoare şi Radu Djuvara, însărcinatul cu afaceri al României la Washington, să se işte adesea conflicte serioase. Iar divergenţele au întristat-o pe Regină şi au înnegurat, din când în când, o călătorie altminteri frumoasă şi liniştită.
„Maria!, Maria!“
De primit, America a primit-o pe Regina Maria cu braţele deschise. Şi nici Regina nu s-a lăsat mai prejos. Se îmbarcase pe 12 octombrie pe „metropola plutitoare“ Leviathan, în direcţia New York, nu înainte să treacă, la Paris, pe la couturierul Jean Patou, care să-i pregătească o garderobă demnă de un cap încoronat. Îşi făcuse o coafură permanent, o inovaţie în acei ani, şi trecuse cu brio şi de un moment tensionat:se întâlnise în preziua plecării cu Carol, fiul rătăcitor, aflat la Paris cu Elena Lupescu, după ce renunţase la prerogativele de moştenitor.
Primirea americană a fost fabuloasă, iar Regina şi-a notat impresiile în jurnalul riguros ţinut în timpul vizitei:„Maria!, Maria! Îmi auzeam numele strigat de mii de voci şi, după obiceiul american, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie şi tot felul de alte bucăţele de hârtie, de la miile de geamuri ale fantasticelor clădiri, până când tot aerul se umpluse de fâlfâiri albe, ca de milioane de păsări mari şi mici“.
„Femeia pe care o chemi“
Însoţită, printre alţii, de doi dintre copiii ei, Principesa Ileana şi Principele Nicolae, Regina începe o călătorie fantastică, de la Est la Vest, văzând chiar şi puţin din Canada. E însă un voiaj obositor. Un jurnalist american scrie că itinerarul ei e prea complicat şi că i‑ar trebui „constituţia de fier“ a unui candidat la preşedinţie, iar Regina însăşi se luptă să nu adoarmă în mijlocul unor reprezentaţii date în cinstea ei. Cu toată bucuria şi bunăvoinţa ei, suverana are câteodată şi mici momente de iritare. „Pentru a scăpa de reporteri e la fel de greu ca şi cum ar trebui să scapi de ţânţari într-o mlaştină“, notează Regina în jurnal
Pe parcursul voiajului şi chiar şi după aceea, suveranei i s-a spus în multe feluri. „Regina radioasă“, a numit-o o monografistă americană, americanii simpli i s-au adresat asemenea unei prietene vechi şi dragi, şi mult, mult mai târziu, în 1994, Gene Smith a făcut o analiză a vizitei concluzionând:„În nebunia anilor ’20, regina Maria a fost, pentru scurtă vreme, cea mai populară femeie din ţară“.
La momentul vizitei, toţi americanii îşi doreau s-o vadă, s-o întâmpine şi să-i vorbească, exprimând „bucuria unei naţiuni tinere la întâlnirea cu o reprezentantă a Lumii Vechi“, aşa cum a indicat autorul, Adrian-Silvan Ionescu, la festivitatea de lansare a volumului său. Indienii Sioux din Mandan, Dakota de Nord, i-au spus suveranei „Winyan Kipanpi Win“ („Femeia pe care o chemi“) şi i-au făcut onoarea de a-i dărui o coroană din pene de vultur. Câteva zile mai târziu, altă cunună din pene şi alte denumiri onorifice din partea indienilor Blackfoot din statul Montana:regina e „Morning Star“ („Luceafărul de ziuă“), Ileana e „Pretty Dove“ („Hulub frumos“), iar Nicolae – „Mountain Chief“ („Şeful munte“).
„Sunteţi din ţara reginei Maria?“
Piesa de rezistenţă a volumului – bogat în date despre călătorie, fotografii, articole, scrisori şi alte documente – rămâne jurnalul pe care-l ţine cu obstinaţie Regina, în dauna orelor de somn. Suverana pune pe hârtie descrieri foarte amănunţite ale celor pe care-i întâlneşte, de la diplomatul Radu Djuvara, la preşedintele SUA, Calvin Coolidge:„un omuleţ subţire, uscat, cu o faţă ca de ceară, cunoscut pentru muţenia lui“.
Observă, cu ochi de mamă, „o fată extrem de chipeşă, pe care Nicky (n.r.-Principele Nicolae) a găsit-o foarte mult pe gustul său“, după cum observă, cu ochi de femeie, o broşă de la Cartier, „cu smaralde şi diamante de cea mai înaltă calitate, de mi-a lăsat gura apă“. Face adesea legături cu peisaje şi lucruri familiare:indienii din Mandan joacă în jurul Reginei „dansuri ce aminteau mult de Căluşarii noştri“, 10 noiembrie a fost „o zi splendid de însorită, cu un cer aproape românesc“.
Deşi îşi plănuise să părăsească ţara tuturor posibilităţilor pe 11 decembrie, Regina se îmbarcă pe vasul „Berengaria“ cu trei săptămâni mai devreme. Telegramele de-acasă – Regele Ferdinand era bolnav, ulterior se va afla că are cancer – scurtează în mod considerabil voiajul. Rămân în urma Reginei sumedenie de americani fericiţi, care trimit, mult timp după aceea, scrisori în România, sincere, deschise, bucuroase. Şi mai rămâne şi întrebarea celor contemporani cu vizita, la întâlnirea cu un român, cu orice român:„Sunteţi din ţara Reginei Maria care a fost la noi?“.
