Autor 8219 vizualizări


Într-un interviu acordat publicației Der Spiegel, Philip Bialowitz (84 de ani), supraviețuitor al lagărului de concentrare Sobibór, a vorbit despre importanța descoperirii camerelor de gazareale lagărului, dar și despre evadarea riscantă din 1943 care i-a salvat viața.

Doar 50 de evrei au supraviețuit lagărului Sobibór din estul Poloniei ;dintre aceștia doar câțiva mai sunt în viață astăzi și sunt foarte bătrâni și bolnavi. Însă Philip Bialowitz, care a emigrat în SUA imediat după război, încă are puterea de a călători în întreaga lume pentru a-și spune povestea.

SPIEGEL ONLINE: Domnule Bialowitz, cum v-ați simțit când ați aflat că au fost descoperite camerele de gazare de la Sobibór?

Bialowitz: Am fost încântat! A fost cel mai frumos moment al vieții mele. Știți, Sobibór a fost un lagăr secret aflat în mijlocul pădurii;era ascuns de lumea de afară. După închiderea sa, germanii au făcut tot posibilul pentru a-și ascunde crimele. Dar acum arheologii au descoperit camerele de gazare. Sobibór va fi mai bine cunoscut și va servi drept centru educațional pentru viitoarele generații. Asta e o victorie – nu doar pentru noi, supraviețuitorii, ci și pentru întreaga umanitate.

SPIEGEL ONLINE: Dintre cei 170.000-250.000 de evrei trimiși la Sobibór, nici 50 nu au supraviețuit. Cum ați reușit dumneavoastră?

Bialowitz: Fratele meu mai mare Simcha m-a salvat. Când am ajuns în lagăr, un SS-ist a strigat întrebând dacă e cineva cu vreo profesie. Fratele meu imediat a făcut un pas în față și a spus că e farmacist, iar eu asistentul lui. Nepoata mea în vârstă de 7 ani m-a mai îmbrățișat o dată, apoi Simcha și cu mine am fost separați de grup. Ceilalți au fost uciși.

SPIEGEL ONLINE: Ați fost ceea ce se numea „evreu muncitor”. Asta însemna că trebuia să faceți lucruri precum să-i radeți în cap pe cei condamnați înainte de a fi trimiși în camerele de gazare. Ce ați văzut acolo?

Bialowitz: Odată, când un tren mare a sosit la Sobibór din Olanda, un ofițer SS le-a ținut [prizonierilor] un discurs de bun venit. Și-a cerut scuze față de olandezi pentru neplăcerile din timpul drumului și a spus că vor fi relocați. Le-a spus să scrie o carte poștală celor de acasă pentru a-i asigura că sunt bine. Unii au aplaudat și au strigat «Bravo». După ce vederile au fost scrise, germanii le-au spus:«Acum trebuie să faceți un duș și să fiți dezinfectați.» Un gardian a adunat ceasurile și bijuteriile și le-a dat chitanțe false pentru ca oamenii să și le ridice ulterior. Apoi oamenii, neștiutori, au fost trimiși către Himmelsfahrtstrasse, Drumul către Rai...

SPIEGEL ONLINE:...care ducea direct către camerele de gazare. Ca muncitor foțat, ați suspectat că naziștii plănuiau să vă ucidă și pe dumneavoastră mai devreme sau mai târziu?

Bialowitz:Toți știam asta. Puteai simți mirosul (de la crematorii). Dar ne apăram. Fratele meu și cu mine făceam parte dintr-un grup conspiraționist, cei 40 de oameni care au organizat revolta de Sobibór din 1943. Prizonierii de război ruși ne-au învățat să luptăm. Noi habar nu aveam. Unul dintre liderii noștri a spus că dacă unul din noi supraviețuia, trebuia să spună lumii despre acel loc și ce se întâmpla acolo. I-am făcut această promisiune. Când a început totul [pe 14 octombrie 1943], eu eram mesagerul. Am mers la SS-iști și le-am spus că avem cizme și haine de piele pentru ei, să le probeze. Au venit și i-am ucis pe 11 dintre ei cu topoare și cuțite. Pasul următor era de a tăia alimentarea cu curent electric și liniile telefonice. M-am cățărat apoi peste sârma ghimpată și am început să alerg – fix în direcția zonelor rezidențiale germane.

SPIEGEL ONLINE: De ce într-acolo?

Bialowitz:Pentru că îmi imaginam că nu vor avea mine acolo. Și s-a dovedit că am avut dreptate. Așa am evadat.

SPIEGEL ONLINE: Ce s-a întâmplat apoi?

Bialowitz:Am dat peste un grup de partizani polonezi. Dar când au aflat că eram evrei, nu au mai fost atât de binevoitori. Am evadat din nou. În cele din urmă, un fermier polonez pe nume Mazurek ne-a ascuns pe mine și pe fratele meu la ferma sa până la venirea Armatei Roșii.

SPIEGEL ONLINE: Atunci erați doar un adolescent. Astăzi aveți peste 80 de ani și totuși călătoriți în continuare în jurul lumii.

Bialowitz:Fac asta deoarece am jurat că voi continua să călătoresc pentru a spune povestea despre lagărul Sobibór tinerilor cât timp voi avea puterea să o fac. Nu putem permite ca ceea ce s-a întâmplat atunci să fie uitat.

SPIEGEL ONLINE: Martorii care au mai rămas vor dispărea în următorii ani. Ce se va întâmpla atunci?

Bialowitz:Sper ca Dumnezeu să-mi mai dea câțiva ani. Dar într-o zi nu va mai rămâne nimeni să le spună poveștile, și de aceea această descoperire de la Sobibór e atât de importată. În viitor, tinerii vor putea vedea cu ochii lor ce s-a întâmplat atunci la Sobibór. Educația este cheia către o lume mai bună. Un nou muzeu trebuie construit la Sobibór, dar au nevoie de mulți bani. Germania ar trebui să contribuie la construirea acestui muzeu. Germania poartă responsabilitatea pentru acel loc.