Autor 127609 vizualizări


Geronimo (Goyaale), liderul apaş din fruntea defensivei împotriva armatelor americane, este unul dintre acele personaje care prin faptele de bravură sub semnul istoriei şi legendei au devenit simboluri universale. Născut în 1829 în canionul No-Doyohn din Mexic, Geronimo a continuat cu curaj şi stăruintă tradiţia rezistenţei în faţa colonizării din sud-vest, organizând raiduri în Sonora şi Chiuahua. După ani de lupte, s-a predat americanilor în 1886, petrecând apoi 2 decenii ca prizonier de război, dar câştigând celebritatea.

O veritabilă legendă a sălbaticelor ţinuturi de la frontiere, apaşul era un vânător foarte talentat, care potrivit poveştilor, ar fi înghiţit inima primei sale prazi pentru a-şi asigura succesele viitoare. Semi-nomadismul a fost un element definitoriu în viata lui Geronimo. Aparţinea unei mici ginţi din tribul Chricahua, Bedonkohe, la rândul său parte din comunitatea de apaşi care număra undeva în jur de 8000 de oameni. Apaşii erau înconjuraţi de duşmani:nu doar mexicani, ci şi alte triburi, precum Navajo sau Comanche. Jefuirea vecinilor era şi ea la ordinea zilei. Drept răspuns, guvernul mexican a stabilit recompense pentru scalparea indienilor, inclusiv a copiilor. Asta nu i-a descurajat în niciun fel pe Geronimo şi oamenii săi, la numai 17 ani deja condusese 4 raiduri reuşite. Tot atunci s-a îndrăgostit de o fată pe nume Alope, cu care a avut 3 copii.

Soarta însă l-a lovit crunt în momentul în care, plecat într-o călătorie cu scop comercial, soldaţii mexicani i-au atacat tabăra. Când s-a întors, şi-a găsit familia ucisă. Urmând tradiţia apaşilor, a dat foc bunurilor rămase şi apoi, cuprins de durere, s-a retras în sălbăticie pentru a-şi plânge morţii. Şi aici iar intervine legenda, care spune că ar fi auzit voci care l-au asigurat că nicio puşcă nu îl va putea ucide.


Recăpătându-şi puterile, Geronimo a adunat o oaste de 200 de oameni şi cu toţii au plecat să îi vâneze pe soldaţii mexicani care i-au ucis familia. După 10 ani de hărţuiri constante, Geronimo şi-a dus la bun sfârşit răzbunarea pe guvernul mexican. Lucrurile însă au început să se schimbe de pe la 1850, când ca urmare a războiului dintre americani şi mexicani încheiat prin tratatul de la Guadalupe Hidalgo, cei dintâi au acaparat bucăţi mari de teritoriu, inclusiv din cel aparţinând apaşilor. Încurajaţi de descoperirea aurului în sud-vest, coloniştii şi minerii au năvălit în ţinuturile lor, perturbându-le aşezările. 

Apaşii şi-au înăsprit atacurile, care includeau ambuscade violente. Liderul tribului Chiricahua însă, socrul lui Geronimo, pe nume Cochise, intuia încotro se îndreptau lucrurile. Dezamăgindu-si profund ginerele, acesta a pus capăt războiului cu americanii în 1872 şi a fost de acord cu organizarea unei rezervaţii pentru comunitatea sa pe un teren foarte apreciat din proprietatea apaşilor. La numai câţiva ani însă, Cochise a murit, iar guvernul federal nu şi-a mai raspectat înţelegerea, mutându-i pe apaşii Chiricahua la nord împreună cu membrii unor alte triburi astfel încât să se mute coloniştii pe fostele lor terenuri. Fapta reprobabilă l-a înfuriat şi mai tare pe Geronimo, care a şi reînceput atacurile.

Indianul s-a dovedit a fi pe cât de agresiv pe atât de eluziv. În cele din urmă însă, autorităţile au izbutit să îl prindă în 1877, trimiţându-l în rezervaţia San Carlos. Vreme de 4 ani a înfruntat noul stil de viaţă, evadând în 1881. El şi cu un mic grup de apaşi au hărţuit iarăşi trupele americane iar în următorii 5 ani s-a purtat ceea ce poate fi considerat ultimul război dintre indieni şi americani. Impresiile despre Geronimo erau la fel de complexe ca însăşi personalitatea sa. Aliaţii îl considerau ultimul mare apărător al libertăţii şi al cutumelor indiene, în vreme ce alţii, printre care şi apaşi, îl acuzau de încăpăţânare şi îi condamnau acţiunile pe care le credeau periculoase pentru oameni şi izvorâte doar din răzbunare. Urmat de prietenii săi credincioşi, indianul a străbătut sud-vestul. Apaşii, cunoscând bine Arizona şi Mexic, erau foarte greu de localizat.


Pe parcursul călătoriei, Geronimo a dobândit o aură mistică, în bună parte datorită ziarelor care urmăreau îndeaproape acţiunile armatei americane. Numai auzul numelui provoca panică şi groază. Rebeliunile şi fuga sa constantă au făcut de ruşine autorităţile neputincioase în fata sa. La un moment dat se aflau pe urmele sale 5000 de soldaţi. În fine, în vara lui 1886 s-a predat. Era ultimul din tribul Chiricahua care făcea acest lucru. În următorii ani, el şi grupul său au fost mutaţi in mod repetat, întâi într-o închisoare din Florida, apoi în tabere în Alabama şi Oklahoma, petrecând aproape 20 de ani închişi ca prizonieri de război.

Deşi sub supraveghere permanentă, Geronimo a devenit un fel de vedetă şi printre inamicii săi albi. Mulţimile curioase veneau să îl zărească măcar o clipă pe faimosul războinic. În 1905 şi-a publicat o autobiografie, iar în acelaşi an a fost acceptat într-o audienţă privată cu preşedintele Roosevelt, la care a încercat în zadar să îl convingă să îi lase oamenii să se întoarcă în Arizona. A murit 4 ani mai târziu, regretând pe patul de moarte că s-a predat. În 2010 Camera Reprezentanţilor a adoptat o rezoluţie prin care i se recunoşteau meritele şi capacitatea strategică şi războiul de gherilă. Geronimo trăieşte în posteritate prin numeroasele sale receptări culturale, de la denumirea unor oraşe americane şi numeroasele ecranizări ale poveştii sale până la numele de cod al raidului în care a fost ucis Osama bin Laden.

Mai multe despre indienii apasi si activitatea lui Geronimo AICI