Autor 48005 vizualizări


Linda Hazzard a avut un nume predestinat. „Hazard”, în engleză, înseamnă risc, obstacol, întâmplare neprevăzută. Linda Hazzard a ucis o duzină de oameni;iar ei au plătit de bunăvoie pentru asta. Dar cine a fost această doamnă Hazzard şi cu ce se ocupa?

În orăşelul Olalla – undeva prin apropiere de Seattle, Statele Unite – există astăzi un loc de un pustiu înduioşător:câteva clădiri dărăpănate stau mărturie a unor vremuri apuse când locul forfotea cu fermieri, tăietori de lemne şi pescari, care-şi duceau în tihnă traiul. Dar pe la 1910, Olalla a ţinut pentru o scurtă vreme prima pagină a ziarelor din toată lumea. Motivul:un proces pentru crimă, din acelea despre care rareori se aude.

Cercetată era o femeie cu o prezenţă şi un nume fabuloase:doctor Linda Hazzard. În ciuda faptului că avea puţină practică şi nicio diplomă medicală, ea a primit o licenţă din partea statului Washington prin care devenea „specialist în post”. Metodele sale, deşi nu erau în totalitate unice, erau complet neortodoxe. Hazzard credea că izvorul tuturor bolilor era hrana – mai precis, prea multă hrană. „Apetitul e Pofta;foamea este Forinţa. Pofta nu este niciodată satisfăcută;dar Dorinţa este alinată atunci când e alimentată Voinţa”, scris Linda în cartea sa din 1908, Fasting for the Cure of Disease(Postul pentru tratamentul bolilor). Pentru a avea o sănătate bună, adevărată, scria ea, trebuia ca periodic să laşi sistemul digestiv să „se odihnească” prin post aproape negru câteva zile sau săptămâni. În acest timp, pacienţii consumau numai porţii mici de supă de legume, iar sistemele lor erau curăţate zilnic prin clisme şi masaje viguroase, despre care asistentele medicale declarau că aduceau mai mult a bătăi.

Deşi metodele ei erau dure, Hazzard nu a dus lipsă de pacienţi. Unul dintre ei a fost Daisey Maud Haglund, o imigrantă din Norvegia care a murit în 1908, după un post de 50 de zile în grija doctoriţei Hazzard. Dar cel mai cunoscut caz al doctoriţei l-au reprezentat surorile britanice Claire şi Dorothea Williamson, fiice orfane ale unui ofiţer înstărit al armatei britanice. După cum arată Gregg Olsen în cartea sa Starvation Heights(Culmile înfometării) – numită astfel după termenul folosit de localnici pentru institutul lui Hazzard – surorile au văzut întâi o reclamă a cărţii lui Hazzard într-un ziar din British Columbia. Deşi nu erau bolnave grav, fetele au simţit că sufereau de câteva boli minore:Dorothea s-a plâns de glande umflate şi dureri reumatice, iar lui Claire i s-a spus că avea probleme uterine. Surorile Williamson erau adeptele a ceea ce azi numim „medicină alternativă” şi renunţaseră deja la carne, dar şi la corsete, pentru a-şi menaja sănătatea. Imediat ce au aflat de Institutul de Terapie Naturală al doctoriţei Hazzard din Olalla, au fost hotărâte să urmeze ceea ce Claire numea „cel mai frumos tratament” al lui Hazzard.

Linda Hazzard în anii 1920

Linda Hazzard în anii 1920

Fetelor le-a plăcut şi localizarea institutului în zona rurală, nu numai beneficiile pe care se spunea că le aduce regimul alimentar. Visau la cai zburdând pe câmp, la supă de legume făcută numai cu produse proaspete de la fermele din apropierea institutului. Dar când au ajuns în Seattle, în februarie 1911, li s-a spus că sanatoriul din Olalla nu era încă gata. În schimb, au fost instalate într-un apartament din Seattle, pe Dealul Capitoliului, unde Hazzard a început să le hrănească numai cu supă gătită din roşii la conservă. O ceaşcă de două ori pe zi. Atât şi nimic mai mult. Li se făceau clisme în cada din baie, care puteau dura şi câteva ore. Curând, fetele au început să leşine în timpul acestui tratament.

Două luni mai târziu, surorile Williamson au fost transferate la casa lui Hazzard din Olalla, dar deja ajunseseră la o greutate de 31-32 de kilograme, după spusele unui vecin îngrijorat.

Probabil că şi familia lor s-ar fi îngrijorat dacă ar fi ştiut ce se întâmplă. Dar cum fetele ştiau că membrii familiei nu văd cu ochi buni preocupările lor pentru sănătate, nu au spus nimănui unde au plecat. Singurul indiciu că ceva e în neregulă a venit într-o telegramă la asistenta lor din copilărie, Margaret Conway, care îşi vizita familia în Australia. Întrucât textul telegramei nu era clar, femeia s-a îngrijorat şi a plecat să le verifice.

Soţul Lindei, Samuel Hazzard, un fost locotenent de armată care fusese în închisoare pentru bigamie după căsătoria cu Linda, s-a întâlnit cu Margaret Conway în Vancouver. Când erau în autobuz, îndreptându-se spre hotel, Samuel i-a dat o veste uimitoare:Claire murise. Conform explicaţiilor date de doctoriţa Hazzard ulterior, de vină au fost nişte medicamente administrate lui Claire în copilărie, care îi afectaseră organele interne şi apoi i-au declanşat o ciroză la ficat. Oricum, pentru Claire, se terminase „frumosul tratament”.

Margaret Conway nu era doctor, dar  a înţeles că e ceva putred la mijloc. Corpul lui Claire, îmbălsămat şi plasat în morga Butterworth, din apropiere de Pike Place Market, părea că aparţine acum unei alte persoane – mâinile, forma feţei, culoarea părului, toate i s-au părut diferite asistentei Conway. Dar când a ajuns în Olalla, Margaret a descoperit că nici Dora nu se simţea foarte bine, căci cântărea numai 22, 5 kilograme, iar oasele îi ieşeau atât de mult în afară, încât nici nu se putea aşeza fără dureri mari. Dar nu şi-a dorit să părăsească Olalla, chiar dacă era clar că se înfometa până la moarte.

Imagine din cartea dr. Hazzard - Fasting for the cure of disease

Imagine din cartea dr. Hazzard-Fasting for the cure of disease

Dar ororile nu se termină aici. Doctorul fusese numită executor legal al moştenirii lui Claire, precum şi gardianul pe viaţă al Dorei. De asemenea, Dora semnat un act prin care îl numise avocat pe Samuel Hazzard. Între timp, familia Hazzard pusese stăpânire pe hainele, bunurile şi banii lui Claire (cam 6000 de dolari în diamante, safire şi alte bijuterii). Doctoriţa Hazzard i-a dat lui Margaret un raport cu privire la starea de sănătate mintală a Dorei în timp ce purta una dintre rochiile lui Claire.

Margaret nu a reuşit să o convingă pe doctoriţă să o lase pe Dora să plece. Nici poziţia socială nu o ajuta prea mult – şi oricum era timidă în a-i contrazice pe cei din clasa superioară ei. Pe de altă parte, Linda Hazzard parcă avea un efect hipnotic asupra oamenilor – o voce puternică, ochi negri care străfulgerau şi prezenţă de spirit. În acele vremuri au fost oameni care chiar se întrebau dacă nu cumva interesul doctoriţei în spiritualism, ştiinţe oculte şi teozofie i-au dat abilităţi aparte;dacă îşi hipnotiza pacienţii să se înfometeze până la moarte, şopteau unii.

În final, Dora a fost eliberată din mâinile maleficei doctoriţe de John Herbert, unul dintre unchii surorilor, care a fost chemat de Margaret din Portland, Oregon. După o tocmeală, ca-n târg, Herbert a plătit aproape o mie de dolari pentru ca Hazzard să îi dea drumul Dorei. Dar moartea lui Claire a trebuit răzbunată printr-o citaţie la tribunal, în care a fost implicat şi vice-consulul britanic din Tacoma, Lucian Agassiz.

Odată ce au început cercetările în cazul morţii lui Claire, Herbert şi Agassiz au descoperit că Hazzard avea legătură cu morţile mai multor oameni bogaţi ai vremii. Mulţi îi donaseră o parte din averea lor înainte să moară. Unul dintre ei, un fost membru al corpului legislativ american, pe nume Lewis E. Rader, era proprietarul locului unde fusese ridicat sanatoriul – numele original al locului era „Wilderness Heights”. Rader a murit în mai 1911, după ce a fost mutat din hotelul de la Pike Place Market unde stătea, într-un loc ferit, după ce autorităţile au încercat să în chestioneze.

Un alt pacient britanic, John „Ivan” Flux, venise în America să cumpere o fermă de vite, dar, în schimb, a murit cu numai 70 de dolari în buzunar. Un neozeelandez pe nume Eugene Wakelin s-a împuşcat în timp ce ţinea post sub oblăduirea lui Hazzard;şi în acest caz doctoriţa se numise administrator al averii sale, secătuindu-l de bani. În total, au descoperit că cel puţin 12 oameni au fost înfometaţi până la moarte în timp ce se aflau în grija lui Hazzard, deşi unii susţin că numărul real este mult mai mare.

Pe 15 august 1911, autorităţile din Kitsap County au arestat-o pe Linda Hazzard pentru crimă de gradul întâi, pentru a fi înfometat-o pe Claie Williamson până la moarte. În ianuarie, s-a deschis procesul la tribunalul din Port Orchard. Oamenii s-au îmbulzit în clădire pentru a auzi mărturiile asistentelor medicale şi ale servitorilor despre cum surorile ţipau de durere în timpul tratamentelor, suferind în timpul clismelor care durau ore în şir şi suportând băi cu apă fierbinte de abia puteai s-o atingi.

Apoi, a urmat procesul pentru acuzaţia de „înfometare financiară”:facturi falsificate, scrisori şi alte fraude care au dus la risipirea averii surorilor Williamson. Pentru a înrăutăţi situaţia, au existat informaţii – deşi niciodată probate – că Hazzard era în cârdăşie cu morga Butterworth şi că a schimbat corpul lui Claire cu al unui alt mort, mai sănătos, pentru ca nimeni să nu vadă scheletul care ajunsese să fie tânăra Claire în momentul morţii.

Hazzard nu şi-a asumat nicio responsabilitate pentru moartea lui Claire sau a altui pacient de-al său. Credea, după cum scrisese în cartea sa, că „Moartea în timpul postului nu e niciodată rezultatul privării de alimente, ci este consecinţa inevitabilă a vitalităţii măcinate până la ultimul grad de imperfecţiunea organică”. Cu alte cuvinte, dacă mori în timpul postului, oricum sufereai de ceva care urma să te omoare. În viziunea doctoriţei, procesul a fost un atac la poziţia ei de femeie de succes, o luptă între medicina convenţională şi metodele naturale.

Deşi dusă în extrem, practica de a posti a venit pe o linie deja bine stabilită, După cum nota în cartea sa, postul în scopuri medicinale sau spirituale este o idee antică, practicată atât de yoghini, dar şi de Iisus Hristos. Grecii antici credeau că demonii puteau intra pe gură în timp ce mănânci, iar postul a încurajat ideea purificării spirituale. Pitagora, Moise şi Ioan Botezătorul, toţi au recunoscut puterea spirtuală pe care o dă postul.

Această practică a revenit la sfârşitul secolului XIX, când doctorul Edward Dewey a scris cartea The True Science of Living, în care spunea că „fiecare boală care afectează omenirea, se dezvoltă din mâncatul în exces din sucurile gastrice” (tot el a sprijinit şi „planul fără mic dejun”). Pacientul şi editorul lui Dewey, Charles Haskel, s-a declarat „tămăduit miraculos” prin post şi a scris propria sa carte, Perfect Health:How to Get It and How to Keep It, prin care promova ideea de a te înfometa pentru propria ta bunăstare.

În 1911, juriul nu a fost emoţionat de spusele lui Hazzard. După o perioadă scurtă de deliberări, a venit cu verdictul:manslaughter(omor prin imprudenţă). Hazzard a fost condamnată la muncă silnică la penitenciarul Walla Walla, iar licenţa ei medicală a fost retrasă – dar mai târziu i-a fost eliberată de guvernator din nou. Şi-a ispăşit pedeapsa doi ani, ţinând post în închisoare pentru a dovedi valoarea regimului său, apoi s-a mutat în Noua Zeelandă unde avea suporteri. În 1920, s-a întors în Olalla pentru a-şi construi sanatoriul visurilor sale, numindu-l „şcoala pentru sănătate”.

Institutul a ars până în temelii în 1935, iar trei ani mai târziu, Linda Hazzard, septuagenară, s-a îmbolnăvit şi a început postul. Nu s-a însănătoşit, dar a murit la puţin timp după. Astăzi, tot ce a rămas din sanatoriul său e un turn de beton de doi metri şi ruinele fundaţiei clădirii.

Smithsonian

""