Autor 31825 vizualizări


În Europa găsim atât popoare sau etnii cu mai multe nume cât și popoare sau etnii cu același nume. Dintre popoarele cu mai multe nume se pot exemplifica albanezii/schipetarii, ungurii/maghiarii etc. Lista e foarte mică în cazul popoarelor sau etniilor diferite dar cu același nume: siculi din Sicilia și siculi din Transilvania (în limba latină înseamnă secui) ș.a. Tot în această listă a popoarelor cu același nume intră romii (țiganii) proveniți din India și romii (grecii) imperiilor bizantin și otoman. Romii proveniți din India se cunosc bine. În continuare sunt prezentați romii de origine greacă, despre care se știu foarte puține lucruri în România și care nu au nicio legătură cu țiganii. 

Michael Herzfeld consideră că grecii utilizau cuvântul „romii” pentru a se numi între ei, înainte de dobândirea independenței Greciei și înainte de introducerea cuvântului „eleni”. Cuvântul romii este în legătură cu denumirea grecească a Imperiului Roman de Răsărit: Romania1.

Titlul unei lucrări scrisă de Exertzoglou Haris spune multe despre cuvântul „romii”: Exertzoglou Haris, The "Lost Homelands" Beyond Nostalgia. A Socio-Cultural History of the Greeks (Romii) of the Ottoman Empire. Athens, Nefeli, 2010. Titlul tradus: „Ținuturile natale pierdute” dincolo de nostalgie. O istorie socio-culturală a grecilor (romii) Imperiului Otoman.

Lingvistul grec Kostas Kazazis2 a sugerat că înțelesul cuvântului „romii” poate varia, având uneori conotații peiorative atunci când este pus în opoziție cu „elenii”. Michael Herzfeld3 a menționat că atunci când grecii își fac autocritica, zic adesea despre ei „noi romii”.

Numeroase lucrări din alte domenii menționează utilizarea cuvântului „romii”: Panagiotou G. "Dhen imste ki emis Romii? Ellinika afighimatika traghoudhia apoti V.Ipiro” (Are we not Romii? Greek narrative songs from N. Epirus) Eikostou Protou, Athens, 1994. Titlul tradus: „Nu suntem noi Romii? Cântece narative grecești din Epirul de Nord.”

Sunt și opinii că romii sunt grecii islamizați: Asterios Koukoudis, The Vlachs: Metropolis and Diaspora. Zitros. 2003, p. 198. ..."Many of the descendants of the Valaades of Anaselitsa, now scattered through Turkey and particularly Eastern Thrace (in such towns as Kumburgaz, Büyükçekmece, and Çatalca), still speak Greek dialect of Western Macedonia, which, significantly, they themselves call Romeïka “the language of the Romii”. Traducerea extrasului: Mulți descendenți ai neamului Valaades (Vallahades) din Anaselitsa, împrăștiați acum prin Turcia, mai ales prin Tracia de Est (în orașele Kumburgaz, Büyükçekmece, și Çatalca) încă mai vorbesc dialectul grecesc din Macedonia de Vest, semnificativ numit de ei înșiși Romeika „limba Romilor”

Despre neamul Vallahades grecii cred că ar fi descendenții unor creștini ortodocși de limbă greacă, din sud-vestul Macedoniei grecești, care s-au convertit gradual la islam între secolele 16 și 17. Grecii presupun că numele Vallahades ar veni din limba turcă, și că ar fi o expresie islamică: vallah ("de Dumnezeu!"). Pentru grecii islamizați se mai folosește și denumirea peiorativă "Mesimerides".

Există totuși controverse pentru denumirea „Vallahades”: Gustav Weigand, Alan Wace și Maurice Thompson au presupus că numele ar veni de la vlahi.

Într-o hartă extrem de aproximativă a minorităților din zona Macedoniei de la începutul secolului al XX-lea, grecii mahomedani apar în apropiere de orașul Castoria;

Câteva minorități legate de articol:

galben=greci mahomedani
galben cu linii=greci creștini
roz= turci mahomedani
albastru închis=albanezi mahomedani de origine slavă
roz palid=albanezi mahomedani
roz cu linii=albanezi creștini
albastru deschis=vlahi/aromâni creștini
portocaliu=meglenoromâni mahomedani (Notia)
verde deschis=bulgari creștini

Note: 

1. Michael Herzfeld, Cultural Intimacy: Social Poetics in the Nation-State, Routledge, 2014, p.227
2. Ellinas vs Romios, Folia Neohellenica 3:53–5. 1981
3. Michael Herzfeld, Anthropology Through the Looking-Glass: Critical Ethnography in the Margins of Europe, Cambridge University Press, 1987,260 pagini, p.120