Autor 15403 vizualizări


Decretul 770/1966, mai bine cunoscut drept legea privind interzicerea avorturilor, este adoptat la doar un an după venirea la putere a lui Ceaușescu, în anii săi de început în care mulți români sperau, cu naivitate, că noul lider va continua și consolida liberalizarea începută în anii precedenți. Semnele cele mai vizibile ale autoritarismului lui Ceaușescu apar mai târziu, dar decretul 770 ar fi trebuit să arate tuturor că regimul nu are nicio intenție să renunțe la controlul cvasi-absolut al populației, inclusiv în sfera vieții private.

Avortul mai fusese interzis și înainte (articolul 482 din Codul Penal din 1948), în primii ani de comunism, când noul guvern a încercat să impulsioneze creșterea demografică grav afectată de război, apoi de secetă și criză economică. Atunci însă, pedespsele pentru femeile care făceau avort nu erau atât de grave precum vor fi după 1966, ele riscând doar 3-5 luni de închisoare. Apoi, avortul va fi legalizat un deceniu mai târziu, în 1957, când regimul începe încet să ia măsuri pentru câștigarea de partea a sa a populației pe care o terorizase cu câțiva ani în urmă. Măsura nu a afectat sever creșterea demografică, arătând că, dacă statul continuă să ofere beneficiile materiale și sociale necesare, tinerii nu vor evita să-și întemeieze familii cu unul sau mai mulți copii.

Însă Ceaușescu, proaspăt venit la putere în 1966, s-a temut că noile moravuri ale anilor '60, vor afecta creșterea populației. Femeile erau mai independente și nu mai resimțeau atât de puternic presiunea socială de a se mărita la o vârstă timpurie și de a face copii. La urma urmei, nu regimul fusese cel care pusese atât de mare accent pe emanciparea femeilor? Chiar intrarea pe piața muncii a femeilor a făcut ca acestea să amâne întemeierea unei familii, mai ales în zonele în care standardele de viață lăsau de dorit. Însă viziunea noului lider era diferită: femeia emancipată trebuia să fie și mamă pentru a-și face datoria față de patria socialistă, patrie care, în viziunea lui Ceaușescu, trebuia să aibă o populație cât mai numeroasă.

S-a ajuns astfel la decretul 770/1966, care a avut un efect spectaculos, dar doar pentru anul 1967 (când, într-adevăr, se înregistrează un număr mult mai mare de nașteri). Însă rata natalității scade din nou către anii '70. În schimb, decretul a creat o presiune foarte mare asupra femeilor care, dacă refuzau să-și lase viața privată controlată de regim, riscau nu doar închisoarea, ci chiar moartea (fie din cauza condițiilor în care se realiza avortul ilicit, fie pentru că, odată aduse la spital, medicii refuzau să le acorde îngrijirile necesare). În acest sens sunt edificatorii statisticile privind rata mortalității materne în Europa:România se înregistra o rată de 210/1000, de 5 ori mai mare decât în URSS și de 25 de ori mai mare decât în RFG. 

 

Recomandare:Corina Doboș (coord.), Politica pronatalistă a Regimului Ceaușescu. O perspectivă comparativă, Iași, Editura Polirom, 2010

Foto:cetățeanul cu numărul 20.000.000 sărbătorit chiar de către Nicolae Ceaușescu

Decretul privind interzicerea întreruperilor de sarcină — 29 septembrie 1966

Decret pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii

Având în vedere că întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecințe asupra sănătății femeii și aduce mari prejudicii și sporului natural al populației, Consiliul de Stat al Republicii Populare România decretează:

Art. 1. — Întreruperea cursului sarcinii este interzisă.

Art. 2. — În mod cu totul excepțional întreruperea cursului sarcinii va fi autorizată potrivit prevederilor art. 5, în cazurile în care:

a) sarcina pune viața femeii într-o stare de pericol care nu poate fi înlăturat printr-un alt mijloc;

b) unul din părinți suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar, sau care determină malformațiuni congenitale grave;

c) femeia însărcinată prezintă invalidități grave fizice, psihice sau senzoriale;

d) femeia este în vârstă de peste 45 de ani;

e) femeia a născut patru copii și îi are în îngrijire;

f) sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest.

Art. 3. — Întreruperea în cazurile prevăzute la art. 2 se poate efectua în primele trei luni ale sarcinii.

În caz excepțional, când se constată o stare patologică gravă care pune în pericol viața femeii, întreruperea cursului sarcinii se poate face până la șase luni.

Art. 5. — Autorizarea întreruperii cursului sarcinii se dă de către o comisie medicală raională sau orășenească instituită în acest scop prin decizia comitetului executiv al sfatului popular regional sau al orașelor București și Constanța.

Art. 6. — În cazuri de extremă urgență medicală, când întreruperea cursului sarcinii trebuie imediat efectuată, medicul are obligația ca înainte de intervenție, sau când nu este posibil, în cel mult 24 ore de la aceasta, să anunțe în scris pe procuror, care urmează a constata, pe baza avizului medicului legist și a oricăror alte date, dacă intervenția pentru întreruperea cursului sarcinii a fost necesară.

Art. 7. — Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte condiții decât cele prevăzute în acest decret constituie infracțiune și se pedepsește potrivit dispozițiilor Codului penal.

Art. 8. — Prezentul decret intră în vigoare la 30 zile de la publicare. În acelaşi termen, ministrul sănătăţii şi prevederilor sociale va emite instrucţiuni de aplicare a acestui decret. Pe data intrării în vigoare a prezentului decret, Decretul nr. 463 pentru încuviinţarea intreruperilor de sarcina, publicat în Buletinul Oficial nr. 26 din 30 septembrie 1957, se abroga.

București, 29 septembrie 1966. („Buletinul Oficial“, II, nr. 60, partea I, 1 octombrie 1966)

 

Consecințe asupra femeilor — rezultatul unei anchete de istorie orală

Modelul unui avort era aparent simplu și bine definit. Existau patru pași importanți în efectuarea unui avort:

1. Locul de muncă— o cunoștință îți făcea legătura sau te ducea la

2. O aborționistă, un doctorsau (mai rar) o asistentă, care îți punea sonda și apoi plecai

3. Acasă;aici avea loc de obicei avortul propriu-zis și începea calvarul, în cazul în care era nereușit, ajungând astfel la

4. Spital, unde situația devenea ambiguă pentru că existau:

a) doctori care acceptau avortul și acest lucru însemna viața, chiar dacă mai treceai prin câteva chinuri;

b) doctori care refuzau avortul și atunci erai aproape sigur condamnată la moarte. [...]

 

(Elena Bărbulescu, Femeia și avortul în perioada 1966–1989, „Anuarul de istorie orală“, nr.1, 1998, p.180–181)

 

Efectele politicii demografice a regimului Ceaușescu. Rata mortali tății materne în diverse țări europene (1988)

România – 210

Albania – 100

U.R.S.S. –  45

Bulgaria – 40

Ungaria – 21

Polonia – 15

Finlanda – 15

Cehoslovacia – 14

Franța – 13

Iugoslavia – 11

Germania (R.F.G.) –  8

Italia – 6

Norvegia – 4

 

(Constantin Grigorescu (coordonator), Nivelul dezvoltării economico-sociale a României în context european — 1989, București, 1993, p. 247)