Autor 5007 vizualizări


Oamenii au fost instruiți prin cursurile de istorie din școlile lumii cǎ Al Doilea Rǎzboi Mondial a avut drept cauzǎ politica agresivǎ a Berlinului și la 1 septembrie 1939 au ȋnceput ostilitǎțile ȋn mod deschis. Aceste idei se repetǎ ȋn diferite forme de decenii, dar acestǎ politicǎ de intoxicare constantǎ trebuie sǎ ridice unele semne de ȋntrebare. Nu cumva se urmǎrește ascunderea adevǎrului? Aparatul de propagandǎ și-a fǎcut din plin datoria și acum este foarte greu sǎ mai cauți noi idei științifice, oamenii fiind obișnuiți cu ceea ce au ȋnvǎțat ȋn copilǎrie și adolescențǎ, de cele mai multe ori simple fragmente.

Adolf Hitler a rǎmas pentru vecie un ațȃțǎtor de rǎzboi și lumea a fost cufundatǎ ȋn cel mai oribil conflict al lumii contemporane. Germania, Italia și Japonia au fost definite drept inițiatorii rǎzboiului mondial, dar nici șantierele navale ale statelor presupus democratice nu șomau. Nici Uniunea Sovieticǎ nu neglija stǎpȃnirea mǎrilor și ȋncepea pregǎtirile pentru dezvoltarea unei flote impresionante. Nivelul tehnologic a impus construirea ȋn prima fazǎ a unei marine cu nave mici pentru mǎrile litorale, dar importante sume ȋn valutǎ au fost dirijate pentru aducerea de mașini-unelte, metal de calitate și proiecte de vapoare de luptǎ.  

Marina niponǎ pornise ȋn cursǎ cu crucișǎtoare dotate cu cȃte șase tunuri de calibrul 200 mm, dar acum erau complet perimate de evoluția proiectǎrii navale. Au intrat ȋn dotare ȋn 1926, dar aveau gurile de foc montate individual, ceea ce nu permitea o concentrare précisǎ a proiectilelor la distanțǎ mare. Ȋn plus, viteza inițialǎ ridicatǎ ȋnrǎutǎțea precizia tirului. Situația s-a schimbat radical cu unitǎțile din clasa Myoko, turelele adǎpostind ȋn total cȃte zece piese. Toate marile puteri navale erau obligate sǎ se prindǎ ȋn jocul ȋnarmǎrii cu arme de același calibru. Washington-ul a aprobat construirea a douǎ crucișǎtoare din clasa Pensacola, dar cele zece guri principale de foc erau prea puternice pentru structura de rezistențǎ destul de ușoarǎ. Se impunea o reproiectare radicǎ ȋn domeniu. SUA construia ȋncepȃnd din 6 martie 1928 șase crucișǎtoare grele din clasa Northampton, singurele unitǎți de acest tip proiectate corect, adicǎ dispuneau de nouǎ tunuri de calibrul 203 mm amplasate ȋn trei turele triple, model existent pȃnǎ ȋn zilele noastre. Au urmat douǎ nave din clasa Portland și apoi alte șapte din clasa New Orleans. Japonia, Italia, Franța și Marea Britanie construiau același tip de vas de rǎzboi pentru a domina mǎrile. Cȃte ceva se asambla și ȋn Germania democraticǎ, dar nu se mai putea discuta despre o flotǎ de rǎzboi. Se poate spune cǎ erau necesare pentru apǎrarea frontierelor, dar teoria cade imediat dupǎ ce analizǎm autonomia navelor. Navele din clasa Northampton puteau sǎ strǎbatǎ 19.000 km, fǎrǎ sǎ se ia ȋn calcul reaprovizionarea prin petrolierele de ȋnsoțire. Era evident cǎ se planifica numai la scarǎ planetarǎ și petrolul devenea sȃngele rǎzboiului modern. Rezervoarele generoase ȋnghițeau rapid și cȃte 1.650 t de combustibil lichid, cǎrbunele pentru motoare devenind o simplǎ poveste marinǎreascǎ. Vasele din primele modele, cum ar fi cele din clasa Furutaka, au fost modernizate dupǎ 1935 pentru a renunța la mixtul de cǎrbune și petrol.

Cuirasatele, crucișǎtoarele grele, crucișǎtoarele ușoare și portavioanele erau ȋnsǎ expuse atacurilor aeriene sau a celor venite din partea unor submarine și torpiloare. Se impunea dezvoltarea unor noi distrugǎtoare capabile sǎ execute protecția ȋn largul oceanelor. Japonia a pus ȋn șantier cele 24 de unitǎți ale clasei Fubuki, finisate ȋn perioada 1926 – 1933. Dispunȃnd de o autonomie de 9.300 km și avȃnd la bord șase tunuri de calibrul 127 mm, reprezentau o adevǎratǎ revoluție fațǎ de tipurile mai vechi. Ȋn plus, erau capabile sǎ atace țintele cu torpile speciale de mare putere.

Orice flotǎ militarǎ este foarte costisitoare ȋn raport cu orice tip clasic de armament și se impunea realizarea de economii importante. Schimbarea la fațǎ a marinelor s-a fǎcut masiv pȃnǎ ȋn 1933 și navele vechi au fost dezarmate și casate. Astfel, SUA a renunțat ȋn 1929 la crucișǎtorul ușor USS Albany, participant la conflictul cu Spania din 1898. USS Maury a fost șters din listele US Navy ȋn 1930 și a fost demantelat ȋncepȃnd din 1934. Ghilotina tǎierilor de oțel de calitate nu se mulțumea numai cu vapoare mici. Aceeași soartǎ a avut-o și cuirasatul USS Florida, iar USS Utah a ajuns o simplǎ unitate de antrenament și a pierit mai tȃrziu ȋn atacul aerian de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941. Modernizarea lor nu mai era necesarǎ și raționalǎ. Trebuia sǎ se facǎ loc unitǎților de primǎ clasǎ și era o curǎțenie generalǎ. Marea Britanie trimitea la fier vechi cuirasatele Marlborough, Benbow și Emperor of India ȋn 1931 – 1932 pentru a face loc ȋn limitǎrile pe care le mai impuneau unele tratate zise de dezarmare. Sunt doar cȃteva exemple despre ceea ce pregǎteau șantierele navale ȋn mare tainǎ sau mai pe fațǎ. Erau casați coloșii din era metalurgiei cǎrbunelui pentru a face loc navelor din epoca sistemelor optice performante pentru dirijarea focului la mari distanțe. Cercetarea asupra mecanismelor de precizie frǎmȃnta mințile savanților timpului.

Politicienii din capitalele marilor puteri se pregǎteau pentru un nou conflict planetar și se se aștepta doar situația favorabilǎ implicǎrii ȋn pȃrjol, fiecare lider dorind sǎ nu fie implicat din primele secunde. Acest joc strategic a durat pȃnǎ cȃnd Adolf Hitler, o persoanǎ fǎrǎ capacitǎți deosebite ȋn ceea ce privește anticiparea evoluției evenimentelor, a aprins un chibrit și s-a ales praful de o mare parte din civilizația vesticǎ, țǎri precum Romȃnia fiind condamnate de acest joc al unor lideri pentru care planeta era o uriașǎ tablǎ de șah pentru satisfacerea propriilor plǎceri. Popoare ȋntregi nu știau cǎ au soarta pecetluitǎ și cǎ le sunt zilele numǎrate pȃnǎ la ȋnceperea politicii de exterminare. Oare cȃnd se va recunoaște adevǎrul? Jocurile strategice erau fǎcute ȋncepȃnd imediat dupǎ prima conflagrație mondialǎ, dar au fost accelerate dupǎ 1926. Arhivele mai au multe taine adȃnc ascunse de celebrul secret de stat și cȃnd va ieși la suprafațǎ adevǎrul va fi extrem de dureros. Perioada interbelicǎ n-a fost nici pe departe acea erǎ a dezarmǎrii pe care o cȃntau trubadurii politici maselor de votanți. Oare cȃt se va mai preda ȋn universitǎți numai despre cum liderii democrați iubeau pacea și fericirea popoarelor?

""